14 noiembrie 1680 – Astronomul german Gottfried Kirch descoperă la Coburg Marea Cometă din 1680, prima cometă descoperită cu telescopul, Komet C/1680 V1, numită cometa lui Kirch. A fost considerată una dintre cele mai strălucitoare comete ale secolului al XVII-lea, despre ea spunându-se că era vizibilă chiar și în timpul zilei și a fost remarcată pentru coada lungă spectaculoasă.

Cometa joacă un rol important în istoria cercetării cometelor, întrucât a fost prima cometă care a fost descoperită printr-un telescop iar orbita ei a fost determinată pentru prima dată din observarea ei, dovedind astfel că și cometele se mișcă pe orbite eliptice.

14 noiembrie 2003, planeta pitică Sedna a fost descoperită de Michael Brown (Caltech), Chad Trujillo (Observatorul Gemini) și David Rabinowitz (Universitatea Yale). Descoperirea a făcut parte dintr-un sondaj început în 2001 cu telescopul Samuel Oschin la Observatorul Palomar de lângă San Diego, California.În lucrarea lor care anunță descoperirea Sednei, Brown și colegii săi l-au descris ca fiind primul corp observat aparținând norului Oort, nor ipotetic de comete despre care se crede că există la aproape un an lumină de Soare.

15.11.1966 – Proiectul Gemini: Gemini 12 finalizează misiunea finală a programului, când a amerizat în siguranță în Oceanul Atlantic. Gemini 12 a marcat o încheiere cu succes a programului Gemini, atingând ultimul dintre obiectivele sale, demonstrând cu succes că astronauții pot lucra eficient în afara navelor spațiale. Acest lucru a fost esențial pentru a deschide calea pentru ca programul Apollo să-și atingă obiectivul de a ateriza un om pe Lună până la sfârșitul anilor 1960.

17 noiembrie 1970 – Programul Luna: Uniunea Sovietică aterizează Lunokhod 1 pe Mare Imbrium (Marea ploilor) pe Lună. Acesta este primul robot itinerar cu telecomandă care aterizează pe o altă lume și care s-a deplasat liber pe suprafața unui corp astronomic fiind transportat de nava spațială Luna 17.

18 noiembrie 2013, NASA lansează sonda MAVEN (Mars Atmosphere and Volatile Evolution – abreviat MAVEN- Evoluția Atmosferei și Volatilității planetei Marte). MAVEN este prima navă spațială dedicată explorării atmosferei superioare slabe a lui Marte.

Obiectivele științifice primare sunt: măsurarea compoziției și structurii atmosferei superioare și a ionosferei de astăzi și determinarea proceselor responsabile pentru controlul acestora; măsurarea ratei de pierdere a gazului din partea de sus a atmosferei către spațiu și determinarea proceselor responsabile pentru controlul acestora; determinarea proprietăților și caracteristicilor care vor permite extrapolarea înapoi în timp pentru a determina pierderea integrată în spațiu de-a lungul istoriei de patru miliarde de ani înregistrate în înregistrarea geologică.

În 16 noiembrie 1972, Skylab III, care transporta un echipaj de trei astronauți, a fost lansat de la Cape Canaveral, Florida, într-o misiune de 84 de zile care a rămas cel mai lung zbor spațial american de peste două decenii (până când Norm Thagard l-a depășit la bordul Mir în 1995 și Shannon Lucid, februarie 2002-sept. 2003). Echipa Skylab III, Gerald P. Carr, William R. Pogue și Edward C. Gibson, și-au menținut condiția fizică mergând pe benzi de alergare și mergând pe o bicicletă staționară la bord. Dintre miile de experimente efectuate în timpul acestui zbor, astronauții au făcut patru plimbări în spațiu, inclusiv una în ziua de Crăciun pentru a observa cometa Kohoutek. După 1214 orbite, echipajul s-a întors pe Pământ,în 8 februarie 1974.

Edward H. White II (n. 14 noiembrie 1930-d.27 ianuarie 1967) a fost primul astronaut american care a mers în spațiu. Cu James A. McDivitt, el a condus zborul orbital de patru zile al Gemini 4, lansat în 3 iunie 1965. În timpul celei de-a treia rotații, White a ieșit din nava spațială, a plutit în spațiu timp de aproximativ 20 de minute și a devenit prima persoană care s-a propulsat în spațiu cu o unitate de manevră. Doi ani mai târziu, White a fost unul dintre membrii echipajului de trei oameni ai Apollo 1, care în 1967 au decedat în timpul unei simulări de zbor (ceilalți erau Virgil I. Grissom și Roger B. Chaffee).

Sir William Herschel (n.15 noiembrie 1738)

Mary Emma Byrd (n.15 noiembrie 1849 – d.13 iulie 1934) a fost o educatoarre americană considerată pionieră în educația astronomică la nivel universitar. Contribuțiile sale la astronomie includ determinarea pozițiilor cometelor pe baza fotografiilor.

Harald Keres (n.15 noiembrie [stil vechi- 2 noiembrie] 1912, Pärnu, Estonia –d. 26 iunie 2010, Tartu) a fost un fizician eston considerat a fi părintele școlii estoniene a teoriei gravitației relativiste. În 1961, Keres a devenit membru al Academiei Estoniene de Științe în domeniul fizicii teoretice.

Jules-Louis-Gabriel Violle (n.16 noiembrie 1841,Langres,Franța -d.12 septembrie 1923, Fixin, Franța) a fost un
fizician francez care a făcut prima determinare la mare altitudine a constantei solare (1875, pe Mont Blanc în Alpii franco-elvețieni). El a determinat, de asemenea, punctele de fuziune ale paladiului, platinei și aurului. Violle a fost, de asemenea, interesat de teoria gheizerelor, originea grindinei și explorarea atmosferei prin sondaje cu baloane. Pentru radiația la temperatură înaltă, el a propus o unitate fotometrică, un standard pentru intensitatea luminoasă, numit Violle, egal cu lumina emisă de 1 cm² de platină la punctul său de topire. A fost remarcabilă pentru că era prima unitate de intensitate a luminii care nu depindea de proprietățile unei anumite lămpi. Actinometrul este un dispozitiv pentru măsurarea relativă a radiației solare directe (radiația directă). Actinometrul trebuie calibrat prin comparație cu un instrument absolut, pireliometrul .Actinometrul său a fost modificat după invenția lui John Herschel din 1825. Este format din două sfere goale concentrice care conțin apă între ele. Lumina soarelui trece printr-o deschidere și cade pe un bec cu termometru în sfera interioară goală.

Henry Gellibrand (n. 17 noiembrie 1597, Aldersgate, Londra – d. 16 februarie 1637, Aldersgate) a fost un astronom și matematician englez care a descoperit împreună cu John Marr variația seculară geomagnetică. Aceasta se referă la declinarea magnetică a câmpului magnetic al pământului, unghiul dintre nordul magnetic și nordul adevărat, schimbându-se pe o scară de timp pe termen lung de-a lungul anilor. El a detectat că direcția unui ac de busole din Londra s-a schimbat cu șapte grade într-o perioadă de jumătate de secol. A devenit profesor de astronomie la Gresham College, Londra la 2 ianuarie 1627.Folosind manuscrise rămase neterminate la moartea prietenului său Henry Briggs (1630), el a finalizat volumul doi din Trigonometrica Britannica de Briggs, în 1633. Gellibrand a publicat A Discourse Mathematicall on the Variation of the Magneticall Needle, în 1635.

August Möbius (n.17 noiembrie 1790, Pforta – d.26 septembrie 1868, Leipzig).

John Stanley Plaskett (n.17 noiembrie 1865-d. 17 octombrie 1941) a fost un astronom canadian cunoscut pentru proiectare instrumentelor și pentru observațiile sale spectroscopice extinse. El a proiectat un spectrograf foarte eficient pentru refractorul de 15 inci și a măsurat vitezele radiale și a găsit spectroscopic orbite de stele binare. El a proiectat și a supravegheat construcția reflectorului de 72 de inci construit pentru noul Observator Astrofizic Dominion din Victoria și a fost numit primul său director în 1917. În anii 1930 a publicat prima analiză detaliată a rotației Căii Lactee, demonstrând că Soarele se află la două treimi de centrul galaxiei noastre în jurul căruia se învârte o dată la 220 de milioane de ani.

Craterul Plaskett de pe Lună, asteroidul 2905 Plaskett (cu fiul său H.H. Plaskett) descoperit în 24 ianuarie 1982 de astronomul Edward Bowell la stația Anderson Mesa de lângă Flagstaff, Arizona și Steaua lui Plaskett cunoscută și sub numele de HR 2422 și V640 Monocerotis, (o binară spectroscopică aflată la o distanță de aproximativ 6600 de ani lumină în constelația Monoceros) îi poartă numele.

 Patrick M.S. Blackett (n.18 noiembrie 1897, Londra-d.13 iulie 1974, Londra) a fost un fizician englez și laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1948 pentru descoperirile sale în domeniul radiațiilor cosmice. În aceste studii, a folosit fotografii cu camera cu ceață care au dezvăluit modul în care un nucleu atomic stabil poate fi dezintegrat prin bombardarea cu particule alfa (nuclee de heliu). Deși o astfel de dezintegrare nucleară a fost observată anterior, datele sale au explicat acest fenomen pentru prima dată și au fost utile pentru a explica dezintegrarea prin alte mijloace.

Alan B. Shepard Jr. (n. 18 noiembrie 1923,Derry⁠, New Hampshire, SUA-d.21 iulie 1998,Pebble Beach⁠, California) a fost un astronaut american, primul om al Americii în spațiu și unul dintre cei 12 oameni care au pășit pe Lună.

Mercury-Redstone 3 a fost prima misiune spațială cu echipaj uman a Statelor Unite, lansată ca parte a programului Mercury în 5 mai 1961 folosind un vehicul de lansare Redstone de la Launch Complex 5 de la baza de lansare din Cape Canaveral, Florida. Astronautul Alan B. Shepard a efectuat un zbor suborbital de cincisprezece minute la bordul capsulei sale spațiale Mercur numită Freedom 7, atingând o altitudine de 187,42 km.

Edwin Charles Krupp (n. 1944) este un astronom, cercetător, autor american. El este un expert recunoscut la nivel internațional în domeniul arheoastronomiei. El este directorul Observatorului Griffith din Los Angeles din 1974. Scrierile sale includ articole științifice, articole din reviste de astronomie, cărți despre astronomie și arheoastronomie pentru adulți și cărți care explică copiilor fenomenele cerului și astronomia. Cărțile și cercetările sale despre arheoastronomie sunt deosebit de populare (a călătorit în peste 1800 de situri arheoastronomice din întreaga lume).

Dintre cărțile scrise de el referitoare la arheoastronomie amintim :In Search of Ancient Astronomies (1978),Echoes of the Ancient Skies: The Astronomy of Ancient Civilizations (1983), Archaeoastronomy and the Roots of Science (1984),Beyond the Blue Horizon – Myths and Legends of the Sun, Moon, Stars, and Planets (1991),Skywatchers, Shamans, & Kings: Astronomy and the Archaeology of Power (1996).

Arheoastronomia este studiul interdisciplinar sau multidisciplinar al modului în care oamenii în trecut au înțeles fenomenele de pe cer, cum au folosit aceste fenomene și ce rol au jucat acestea în culturile lor. Arheoastronomia descoperă dovezi ale practicilor trecute, utilizând inclusiv cunoștințe de arheologie , antropologie, astronomie, statistică și probabilități și istorie.

Mihail Vasilevici Lomonosov (n.19 noiembrie [stil vechi, 8 noiembrie] 1711,Mishaninskaya ( azi Lomonosovo), Țaratul Rusiei – 15 aprilie [stil vechi 4 aprilie] 1765,Sankt Petersburg, Imperiul Rus) a fost un chimist, fizician, astronom, istoric, filozof, poet, dramaturg, lingvist, slavist, pedagog rus. A fost profesor la Academia de Științe din Sankt Petersburg și fondator al Universității din Moscova (care îi poartă numele).

În 1761, cu ocazia tranzitului lui Venus, un fenomen astronomic extrem de rar care a fascinat Europa la acea vreme și căruia i-a dedicat una dintre scrierile sale, Lomonosov a descoperit atmosfera lui Venus.

Craterul lunar Lomonosov, craterul marțian Lomonosov, asteroidul 1379 Lomonosowa (descoperit în 19 martie 1936 de Grigori Nikolaevici Neuimin la observatorul Simeiz), creasta Lomonosov ( o creastă oceanică din Oceanul Arctic care se întinde pe 1.800 km de la insulele Noua Siberia până la coasta Groenlandei și Insula Ellesmere, legând astfel marginea continentală siberiană și cea canadiană) îi poartă numele.

Eileen Marie Collins (n. 1956) este o astronaută americană, fost instructor de zbor și pilot de testare, prima femeie care a pilotat naveta spațială și prima care a comandat o misiune a navetei spațiale.

Hendrik Christoffel Van de Hulst (n.19 noiembrie 1918, Utrecht, Țările de Jos-d. 31 iulie 2000, Leiden) a fost un
astronom olandez care a prezis teoretic (1944) că în spațiul interstelar cantitatea de hidrogen atomic neutru, care în tranziția sa hiperfină radiază și absoarbe la o lungime de undă de 21 cm, ar putea fi de așteptat să apară la densități atât de mari încât să ofere o linie spectrală suficient de puternică pentru a fi măsurabilă. Linia de 21 cm de hidrogen atomic a fost detectată în 1951, mai întâi la Universitatea Harvard, urmată în câteva săptămâni de altele. Descoperirea a demonstrat că cercetarea astronomică, care la acea vreme era limitată la lumina convențională, putea fi completată cu observații la lungimi de undă radio, dezvăluind o serie de noi procese fizice.

Munca lui a dat naștere radioastronomiei, sugerând că, dacă o civilizație extraterestră ar dori să comunice cu ceilalți, ar folosi lungimea de undă emisă de hidrogen. Deși cele mai puternice telescoape de pe Pământ studiază cu sârguință această lungime de undă, nu au găsit nimic care să nu fi fost emis de un atom de hidrogen.

De asemenea, el a oferit o perspectivă asupra coroanei solare, a norilor interstelari și a împrăștierii luminii pe particule mici.

Nebuloasele de reflexie sunt nori de praf interstelar care ar putea reflecta lumina unei stele sau stelelor din apropiere.

Stanley Keith Runcorn (n.19 noiembrie 1922, Southport, Anglia-d. 5 decembrie 1995,San Diego, California) a fost un geofizician britanic care a descoperit primul dovezi ale inversărilor polare periodice ale câmpului magnetic al Pământului. În anii 1950, el a fost un pionier în disciplina incipientă a paleomagnetismului. El a adus, de asemenea, contribuții substanțiale la diverse domenii, inclusiv forma și câmpurile magnetice ale Lunii și planetelor, magnetohidrodinamica nucleului Pământului, deriva continentală. și tectonica plăcilor. El a fost ucis când a surprins un hoț în camera sa de motel din San Diego, în timpul unui turneu de prelegeri în SUA.

Asteroidul 4570 Runcorn (descoperit în 14 august 1985 de Edward LG Bowell la stația Anderson Mesa a Observatorului Lowell) și ghețarul Runcorn din Antarctica poartă numele lui.

Eleanor F. Helin (n.19 noiembrie 1932 –d. 25 ianuarie 2009) a fost o astronomă americană, investigatorul principal al programului Near-Earth Asteroid Tracking (NEAT) al Jet Propulsion Laboratory al NASA. Helin a fost un descoperitor prolific de asteroizi și comete, inclusiv cometele periodice 111P/Helin–Roman–Crockett, 117P/Helin–Roman–Alu și 132P/Helin–Roman–Alu.

Asteroidul 3267 Glo, care traversează orbita lui Marte, descoperit în 3 ianuarie 1981 de Edward Bowell, a fost numit după porecla ei.

Edwin Powell Hubble (n. 20 noiembrie 1889, Mashfield, Missouri-d. 28 septembrie 1953, San Marino, California) a fost un astronom american care este considerat fondatorul astronomiei extragalactice și care a oferit primele dovezi ale expansiunii universului. În 1923-1925, el a identificat variabilele cefeide în „nebuloasele spirale” M31 și M33 și a demonstrat în mod concludent că acestea se află în afara Galaxiei. Investigația sa asupra acestor obiecte, pe care le-a numit nebuloase extragalactice și pe care astronomii le numesc astăzi galaxii, a condus la sistemul său standard de clasificare a galaxiilor eliptice, spirale și neregulate și la dovedirea că acestea sunt distribuite uniform la distanțe mari. Hubble a măsurat distanțele până la galaxii și deplasările lor spre roșu, iar în 1929 a publicat relația viteză-distanță care stă la baza cosmologiei moderne.

Asteroidul 2069 Hubble, descoperit pe 29 martie 1955 de Indiana Asteroid Program la Goethe Link Observatory, un crater pe lună și telescopul Hubble Space Telescope îi poartă numele.

William Coblentz (n. 20 noiembrie 1873, North Lima, Ohio-d. 15 septembrie 1962,Washington, D.C.) a fost un fizician și astronom american a cărui activitate s-a concentrat în principal în spectroscopie în infraroșu.

În 1913, a dezvoltat detectoare cu termopile și le-a folosit la Observatorul Lick pentru a măsura radiația IR de la 110 stele și planetele Marte, Venus și Jupiter. În această lucrare a fost asistat de Seth Nicholson, de la Observatorul Mt. Wilson. În extinderea acestei lucrări, Coblentz și Carl Lampland, de la Observatorul Lowell, au măsurat diferențe mari între temperaturile de zi și de noapte de pe Marte, ceea ce a implicat o atmosferă marțiană subțire. A fost primul care a determinat cu exactitate constantele radiației corpului negru, confirmând astfel legea lui Planck.

Craterul lunar Coblentz și craterul marțian Coblentz sunt numite în onoarea lui.

Ion Armeanca (n. 20 noiembrie 1899, Săcărâmb – d. 19 mai1954, Cluj) a fost un astronom român, profesor universitar la Universitatea din Cluj, director al Observatorului din Cluj (1945-1954). S-a ocupat în special cu probleme de fotometrie și este considerat un precursor al cercetării astrofizice din România.

Ca bursier, în 1930-1933 aprofundează studiile de astronomie şi elaborează teza de doctorat intitulată Photographische und photovisuelle Helligkeiten von pohlnahen Sternen la Observatorul Astronomic din Göttingen sub conducerea prof. H. Kienle, pe care o susţine la 26 iulie 1933 (publicată în Zeitschrift für Astrophysik Bd.7). În 1937-1938 se specializează în fotometria fotoelectronică la trei observatoare din Germania şi din 1939 începe la Cluj observaţiile cu fotometrul Guthnick. Din 1945 I. Armeanca este directorul Observatorului astronomic Cluj până la deces, ocupându-se în special de problema stelelor variabile.