Yrjö Väisälä (n.6 septembrie 1891,Utra – d.21 iulie 1971,Rymättylä) a fost un astronom și fizician finlandez, considerat „părintele cercetării spațiale din Finlanda”. În anii 1950 a fondat Observatorul Tuorla și a continuat să construiască un tunel sub deal la Observatorul Tuorla pentru a permite efectuarea de măsurători de interferență pentru a defini cu precizie standardul de lungime pentru geodezie. A fost remarcabil prin capacitatea sa de a produce optică excelentă pentru telescoape. A descoperit 128 de asteroizi și 3 comete: cometa parabolică C/1944 H1 observată în 1944 și 1945, precum și cele două comete de perioadă scurtă , 40P/Väisälä, o cometă din familia Jupiter și C/1942 EA de tip Halley.

Craterul lunar Väisälä poartă numele lui, la fel și asteroizii 1573 Väisälä (descoperit în 27 octombrie 1949 de Sylvain Arend la Observatorul Regal al Belgiei din Uccle) și 2804 Yrjö (descoperit în 19 aprilie 1941 la Turku de Liisi Oterma).

Matei Alexescu (n. 6 septembrie 1929, București – d.23 ianuarie1993, Bacău) a fost un astronom român care s-a ocupat în principal cu popularizarea astronomiei. A fost director al Observatorului Astronomic „ Amiral Vasile Urseanu” din București (în perioada 1957-1968) și fondator și director ( în perioada1979-1993) al Planetariului din Bacău. În 1963 a construit primul coronograf din țară.

Societatea Astronomică Franceză i-a oferit în 1974 medalia „Henry Rey” pentru observațiile sale astronomice deosebite asupra planetelor Marte și Jupiter.

A scris 16 cărți de popularizare a astronomiei, printre care Laboratorul Astrofizicianului Amator (1986), Cerul, o carte pentru toți ( 1975), Invitație la planetariu ( 1989), Călătorie printre constelații (1990).

Asteroidul 263516 Alexescu ( descoperit de EURONEAR, la Observatorul Astronomic La Silla, Chile, în 13 martie 2006) îi poartă numele

James Alfred Van Allen (n. 7 septembrie 1914, Mount Pleasant – d.9 august 2006, Iowa City) a fost un fizician american care a descoperit magnetosfera Pământului, două zone toroidale de radiație datorate particulelor încărcate captate care înconjoară Pământul (cunoscute și sub numele de centurile de radiație Van Allen).

John Henry Poynting (n. 9 septembrie 1852, Monton-d. 30 martie 1914,Birmingham,Anglia) a fost un fizicianul britanic care a introdus o teoremă (1884-85) care atribuie o valoare ratei de curgere a energiei electromagnetice cunoscută sub numele de vector Poynting, introdusă în lucrarea sa Despre transferul energiei în câmpul electromagnetic (1884). Acest vector este folosit în teorema lui Poynting, care stabilește conservarea energiei câmpurilor electrice și magnetice.

Poynting a determinat densitatea medie a Pământului (1891) și a făcut o determinare a constantei gravitaționale (1893) folosind balanțe precise de torsiune. În 1903, el a fost primul care a realizat că radiația solară poate atrage particule mici către Soare, un efect recunoscut mai târziu ca efect Poynting-Robertson.

Cratere de pe Marte și Lună au fost numite în onoarea lui, la fel ca 11063 Poynting, un asteroid aparținând centurii de asteroizi, descoperit ]n 2 noiembrie 1991 de Eric Walter Elst la Observatorul La Silla din Chile.

William Cranch Bond (n.9 septembrie 1789, Falmouth, Maine-d. 29 ianuarie 1859, Cambridge,Massachusetts) a fost un astronom american care, împreună cu fiul său, George Phillips Bond (1825-1865), a descoperit Hyperion, al optulea satelit al lui Saturn, și un inel interior numit Inelul C, sau Inelul Crepe.

Împreună cu fiul său a dezvoltat cronograful pentru înregistrarea automată a poziției stelelor. De asemenea, au făcut câteva dintre primele fotografii recunoscute ale obiectelor cerești.

James Edward Keeler (n. 10 septembrie 1857, LaSalle, Illinois– d. 12 august 1900,California, SUA) a fost un astronom american care a confirmat teoria lui Maxwell conform căreia inelele lui Saturn nu erau solide (care necesită rotație uniformă), ci compuse din particule meteorice (fiecare cu viteza de rotație dată de legea a 3-a a lui Kepler).

La vârsta de 21 de ani, a observat eclipsa de soare din iulie 1878, cu expediția Naval Observatory în Colorado. A condus Observatorul Allegheny (1891-1898) și Observatorul Lick din 1898, unde, lucrând cu reflectorul Crossley, a observat un număr mare de nebuloase a căror existență nu fusese niciodată bănuită până atunci. A murit pe neașteptate în urma unui accident vascular cerebral, la vârsta de 42 de ani.

Intervalul lui Keeler din inelele lui Saturn, craterul marțian Keeler, craterul lunar Keeler, precum și asteroidul 2261 Keeler (descoperit în 20 aprilie1977 , la Mount Hamilton de A. R. Klemola), sunt numite în onoarea lui.

Evgheni Vasilievich Khrunov (n.10 septembrie 1933,Prudy – d.19 mai 2000,Moscova) a fost un cosmonaut sovietic care a zburat în misiunea Soyuz 5/Soyuz 4.În 15 ianuarie 1969, împreună cu Boris Volynov și Aleksei Eliseev, va intra pe orbită în sonda Soyuz 5. A doua zi, pentru prima dată în istoria explorării spațiale, două nave spațiale se întâlnesc pe orbită. În urma fuziunii Soyuz 4 și Soyuz 5, Khrunov și Eliseev au mers în spațiu, întâlnindu-se cu Vladimir Shatalov 37 de minute mai târziu. În această perioadă, au efectuat mai multe experimente și fotografii ale stației.

Richard Michael Mullane (n.1945) este un inginer, ofițer USAF pensionat și un fost astronaut NASA. În timpul carierei sale, a zburat ca specialist în misiune pe STS-41-D (al 12-lea zbor al programului navetei spațiale NASA și prima misiune a navetei spațiale Discovery), STS-27( cea de-a 27-a misiune a navetei spațiale NASA și al treilea zbor al navetei spațiale Atlantis) și STS-36 (a fost o misiune a navetei spațiale NASA, în timpul căreia naveta spațială Atlantis a transportat pe orbită o sarcină utilă clasificată).

Robert Laurel Crippen (n. 1937) este un astronaut american care a pilotat primul zbor de testare orbital al programului navetei spațiale din SUA (STS-1, 12-14 aprilie 1981). Crippen a făcut parte din echipajul de asistență pentru astronauți pentru misiunile Skylab 2, 3 și 4.

La NASA, a fost director adjunct (iulie 1987 – decembrie 1989), apoi director (ian.1990-ian. 1992) al operațiunilor navetei la Centrul spațial John F. Kennedy. A devenit directorul Centrului Spațial Kennedy (ian. 1992 – ian. 1995), timp în care centrul a efectuat 22 de misiuni ale navetei.

Gherman Stepanovich Titov (n. 11 septembrie 1935, Verkhneye Zhilino– d. 20 septembrie 2000, Moscova) a fost un cosmonaut rus, pilot al navei spațiale Vostok 2 în zborul său orbital din 6-7 august 1961 de 25 de ore și 18 min. Nava sa spațială transporta echipamente de susținere a vieții, radio și televiziune pentru monitorizarea stării cosmonautului, magnetofon, sistem de telemetrie, experimente biologice și echipamente de control automat și manual.

După Iuri Gagarin, Titov a fost al doilea om care a orbitat în jurul Pământului, dar a fost prima persoană care a orbitat de mai multe ori, prima care a petrecut mai mult de o zi în spațiu și prima care a dormit în spațiu. A murit deținând recordul ca cea mai tânără persoană din spațiu (vârsta de 25 de ani).

Sir James Hopwood Jeans (n. 11 septembrie 1877, Ormskirk, Lancashire-d.16 septembrie 1946,Dorking,Anglia) a fost un fizician, astronom și matematician englez, primul care a propus că materia este creată continuu în întregul univers. Această teorie a fost dovedită greșită odată cu descoperirea radiației de fond cu microunde, care a fost interpretată ca „semnătura” Big Bang-ului.

Este probabil mai cunoscut ca scriitor de cărți populare despre astronomie: The Stars in Their Courses (1931), The Universe Around Us, Through Space and Time (1934), The New Background of Science (1933), și The Mysterious Universe. El a adus contribuții importante în multe domenii ale fizicii, inclusiv teoria cuantică, teoria radiațiilor și evoluția stelară. Analiza sa asupra corpurilor în rotație l-a determinat să concluzioneze că teoria lui Pierre-Simon Laplace conform căreia sistemul solar s-a format dintr-un singur nor de gaz este incorectă, propunând în schimb că planetele s-au condensat din material extras din Soare printr-o ipotetică aproape coliziune catastrofală cu o stea trecătoare. Această teorie nu este acceptată astăzi.

Craterul Jeans de pe Lună este numit în onoarea sa, precum și craterul Jeans de pe Marte și asteroidul 2763 Jeans (descoperit în 24 iulie 1982 de Edward LG Bowell la stația Anderson Mesa).

Mary Watson Whitney (n. 11 septembrie 1847,Waltham-d. 20 ianuarie 1921,Waltham,SUA) a fost o astronoamă americană care s-a antrenat cu Maria Mitchell și i-a succedat ca profesor și director al Observatorului Colegiului Vassar.

Whitney a susținut educația științifică, promovarea oportunităților profesionale pentru femei. Ea a dezvoltat departamentul de astronomie. Cu patru ani înainte de pensionarea ei din 1910, existau 160 de studenți și opt cursuri diferite de astronomie, inclusiv unele dintre primele cursuri despre astrofizică și despre stele variabile. În timpul mandatului său ca director, personalul Observatorului a publicat 102 lucrări în reviste de astronomie majore, raportând munca lor asupra cometelor, asteroizilor și stelelor variabile.

Un crater de pe Venus îi poartă numele.

Evenimente

În 5 septembrie 1977, NASA a lansat Voyager 1 de la Cape Canaveral, Florida, la bordul unei rachete Titan-Centaur. La 25 august 2012, Voyager 1 a devenit prima navă spațială care a ieșit din heliosferă și a intrat în mediul interstelar.

În 9 septembrie 2000, gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii s-a întins peste un oraș populat pentru prima dată, după ce a ajuns la o nouă dimensiune record. Timp de două zile, 9-10 septembrie, gaura sa extins peste orașul Punta Arenas din sudul Chile, expunând rezidenții la niveluri foarte ridicate de radiații ultraviolete. Prea multă radiație UV poate provoca cancer de piele și poate distruge plantele mici de la începutul lanțului trofic. Anterior, gaura se deschisese doar peste Antarctica și oceanul din jur. Datele agenției spațiale americane NASA au arătat că gaura a acoperit 11,4 milioane de mile pătrate – o suprafață de peste trei ori mai mare decât cea a Statelor Unite.

În 11septembrie 1822, Colegiul Cardinalilor a anunțat că de acum înainte „tipărirea și publicarea lucrărilor care tratează mișcarea pământului și stabilitatea soarelui, în conformitate cu opinia astronomilor moderni, este permisă”. Când Papa Pius al VII-lea a ratificat decretul Cardinalilor, la două săptămâni, Biserica Catolică a acceptat în cele din urmă în mod oficial principiul copernican conform căruia, la 22 iunie 1633, omul de știință italian Galileo a fost întemnițat pentru susținere. În 1835, Vaticanul a eliminat Dialogul privind cele două sisteme principale ale lumii din lista cărților interzise. În discursul său adresat participanților la sesiunea plenară a Academiei Pontifice de Științe din 31 octombrie 1992, Ioan Paul al II-lea a recunoscut erorile celor mai mulți teologi susținând că: „Majoritatea teologilor nu au perceput distincția formală dintre Sfânta Scriptură și interpretarea ei, ceea ce i-a determinat să transpună în mod nejustificat în domeniul doctrinei credinței o chestiune de fapt care intră sub investigație științifică”.