Hermann de Reichenau sau Hermannus Contractus (n. 18 iulie 1013, Altshausen, Baden-Württemberg, Germania – d. 24 septembrie 1054, Abația Reichenau, Baden-Württemberg, Germania) cunoscut și sub alte nume, a fost un călugăr și cărturar benedictin din secolul al XI-lea. A compus lucrări despre istorie, teoria muzicii, matematică și astronomie, precum și multe imnuri. În mod tradițional, i s-a atribuit compoziția „Salve Regina”, „Veni Sancte Spiritus” și „Alma Redemptoris Mater”, deși aceste atribuții sunt uneori puse la îndoială. Cultul și beatificarea sa au fost confirmate de Biserica Romano-Catolică în 1863.

El a scris despre istorie, matematică, astronomie și creștinism. A scris un tratat despre știința muzicii, mai multe lucrări despre geometrie și aritmetică și tratate astronomice, inclusiv instrucțiuni pentru construirea unui astrolab, care l-au făcut uneori să fie considerat drept inventatorul acestuia.

El suferise de paralizie spastică generală încă de la naștere și din acest motiv nu a învățat niciodată să meargă și a avut mari dificultăți în a vorbi pe înțeles și în a citi; infirmitățile lui i-au câștigat porecla contractus.

John Herschel Glenn Jr. (n.18 iulie 1921, Cambridge, Ohio – d.8 decembrie 2016, Columbus, Ohio) a fost un aviator american ]n United States Marine Corps, inginer, astronaut, om de afaceri și om politic. A fost al treilea american în spațiu și primul american care a orbitat în jurul Pământului, înconjurându-l de trei ori în 1962. După retragerea sa de la NASA, a fost din 1974 până în 1999 senator democrat al Statelor Unite pentru Ohio; în 1998 la vârsta de 77 de ani a zburat din nou în spațiu cu naveta spațială Discovery.

Edward Charles Pickering (n. 19 iulie 1846, Boston, Massachusetts, SUA – d. 3 februarie 1919,Cambridge, Massachusetts) a fost un fizician și astronom american. După ce a absolvit Harvard, a predat fizică timp de zece ani la MIT, unde a construit primul laborator de fizică didactică din Statele Unite.

De la 30 de ani, a condus Observatorul Colegiului Harvard timp de 42 de ani. Observațiile sale au fost asistate de un grup de femei, inclusiv Annie Jump Cannon. El a introdus utilizarea fotometrului cu meridian pentru a măsura magnitudinea stelelor și a stabilit Harvard Photometry (1884), primul mare catalog fotometric. Prin înființarea unei stații în Peru (1891) pentru realizarea fotografiilor sudice, a publicat prima hartă fotografică a întregului cer (1903).

Un crater pe Lună, un crater pe Marte și asteroidul 784 Pickeringia descoperit în 20 martie 1914 de astronomul american Joel Metcalf îi poartă numele.

Constantin Drâmbă (n. 19 iulie 1907, Borșani, Bacău – d. 10 februarie 1997, București) a fost un matematician și astronom român, membru titular (din 1990) al Academiei Române. A contribuit la studiul problemei celor trei corpuri din astrodinamică. Teza sa de doctorat susținută la Universitatea Sorbona din Paris trata „ Asupra singularităților reale și imaginare în problema celor trei corpuri și Metode de determinare a orbitelor planetare prin trei observații învecinate”.

Jayant Vishnu Narlikar (n. iulie 1938) este un astrofizician indian și profesor emerit la Centrul Interuniversitar de Astronomie și Astrofizică (IUCAA) , Universitatea Pune, India. El a dezvoltat împreună cu Sir Fred Hoyle teoria gravitației conformale, cunoscută sub numele de teoria Hoyle-Narlikar. Acesta sintetizează teoria relativității a lui Albert Einstein și principiul lui Mach și propune că masa inerțială a unei particule este o funcție a maselor tuturor celorlalte particule, înmulțită cu o constantă de cuplare, care este o funcție a epocii cosmice.

Pe lângă lucrările științifice și cărțile și literatura științifică populară, Narlikar a scris ficțiune științifico-fantastică, romane și povestiri în engleză, hindi și marathi. De asemenea, este consultant pentru manualele de știință și matematică ale NCERT (National Council of Educational Research and Training, India).

Jean-Henri Focas (n.20 iulie 1909,Corfu – d.3 ianuarie 1969) a fost un astronom cunoscut și sub numele său grecesc Ioannis Focas. A lucrat la Observatorul Pic du Midi, investigând caracteristicile suprafeței lui Marte folosind tehnici vizuale și fotografice. Ultima sa lucrare publicată postum, a fost un amplu memoriu despre polarimetria marțiană.

Un crater de pe Lună și un crater de pe Marte au primit numele lui.

Jean-Felix Picard, cunoscut ca abatele Picard, (n. 21 iulie 1620, La Flèche,Franța – d. 12 iulie 1682, Paris) fost un astronom și un geodez francez considerat fondatorul astronomiei moderne în Franța. El a introdus noi metode, a îmbunătățit vechile instrumente și a adăugat noi dispozitive, cum ar fi ceasul cu pendul al lui Huygens, pentru a înregistra timpii și intervalele de timp. A pus la punct o nouă metodă pentru a determina coordonatele ecuatoriale ale stelelor prin trecerea lor la meridian.

Picard a fost primul care a folosit telescopul pentru măsurarea precisă a unghiurilor mici, folosind micrometrul lui Gascoigne. El a conceput un micrometru cu fir mobil pentru a măsura diametrele obiectelor cerești precum Soarele, Luna și planetele. Pentru topografia și nivelarea terenurilor, el a proiectat instrumente care au încorporat telescopul astronomic. Picard a fost unul dintre primii care a aplicat metode științifice la realizarea hărților. Lucrarea sa cea mai importantă a fost prima măsurare a circumferinței pământului. A folosit metoda lui Eratosthenes, dar cu o mai mare acuratețe. El a crescut foarte mult acuratețea măsurătorilor Pământului, folosind metoda de triangulare a lui Snell (Mesure de la Terre, 1671). Aceste date au fost folosite de Newton în teoria sa gravitațională.

Picard a fost fondatorul primului anuar astronomic Connaissance des temps , apărut prima dată în 1679.

Un crater de pe Lună îi poartă numele.

Constantin Al. Pârvulescu (n. 21 iulie 1890, Ploiești – d. 2 iulie 1945, București) a fost un astronom, astrofizician și profesor universitar român. A obținut titlurile de licențiat în matematici (1914) al Universității din București și doctor în astronomie (1925) al Universității din Paris cu teza Sur les amas globulaires d’étoiles et leur relations dans l’espace. După încheierea studiilor, a lucrat ca astronom stagiar la Observatorul Astronomic din Paris (1921-1924), conferențiar de astronomie și geodezie (1931-1940) la Universitatea din Cernăuți, profesor de astronomie la Universitățile din Timișoara și Cluj (1940-1945). A fost ales post-mortem membru de onoare al Academiei Române. Opera savantului Pârvulescu se referă la roiurile stelare, supergalactice și globulare, la determinarea orbitelor stelelor duble, la evoluția sistemului solar și a stelelor. El a descoperit steaua pitică albă cu nr. 1.166 din catalogul Van Maanen.

În 1948, Observatorul Regal din Belgia a propus Uniunii Astronomice Internaționale ca asteroidul cu nr. 2331, descoperit în 1936 de directorul acestui observator, E. Dalporte, să poarte numele savantului român.

2331 Parvulesco este un asteroid din centura de asteroizi, descoperit ]n 12 martie 1936 la Uccle de Eugène Joseph Delporte.

Friedrich Wilhelm Bessel (n. 22 iulie 1784 la Minden, Renania de Nord-Westfalia – d. 17 martie 1846, Königsberg),a fost un astronom, matematician, fizician și geodez german. El a fost primul astronom care a determinat valori precise pentru distanța de la soare la o altă stea prin metoda paralaxei. Și-a petrecut întreaga carieră de la vârsta de 26 de ani (numit în 1809) ca director al noului Observator Königsberg al Frederick William III al Prusiei și profesor de astronomie. Sarcina lui a fost să determine pozițiile și mișcările adecvate pentru aproximativ 50.000 de stele, ceea ce a permis prima determinare precisă a distanțelor interstelare.

Măsurarea cu un heliometru Fraunhofer, Bessel a determinat masele lui Jupiter și Saturn observând mișcarea sateliților lor. Mai mult, a folosit heliometrul pentru măsurarea diametrului soarelui. Bessel a studiat și mișcarea de librație a Lunii cu metoda heliometrică. Ca punct de referință, a luat un crater mic, foarte central, pe suprafața lunii. Acest crater, numit Mösting A, a devenit punctul de referință pentru sistemul selenografic, folosit și astăzi.

El a introdus, în rezolvarea problemelor de mecanică cerească care implică teoria perturbațiilor, funcțiile matematice cunoscute sub numele de funcții Bessel, soluții ale unor ecuații diferențiale particulare.

Cel mai mare crater din Mare Serenitatis al Lunii și asteroidul 1552 Bessel, precum și două fiorduri din Groenlanda, Fiordul Bessel, NE Groenlandei și Fiordul Bessel, NV Groenlandei, au fost numite în cinstea sa.

Chushiro Hayashi (n. 25 iulie 1920,Kyoto – d., 28 februarie 2010, Kyoto) a fost un astrofizician japonez. Traiectoria lui Hayashi ( o linie aproape verticală, o relație luminozitate-temperatura, în dreapta diagramei) pe diagrama Hertzsprung-Russell poartă numele lui.

A obținut licența în fizică la Universitatea Imperială din Tokyo în 1942. Apoi a lucrat ca cercetător asociat cu Hideki Yukawa la Universitatea Kyoto. Cele mai faimoase lucrări ale sale sunt calculele astrofizice care au condus la traiectoria lui Hayashi referitoare la formarea stelelor și limita lui Hayashi care stabilește o limită pentru raza stelelor. De asemenea, a fost implicat în primele studii ale piticelor brune, el și Takenori Nakano au studiat formarea stelelor pitice brune, de masă mică.

Sir Thomas Brisbane (n. 23 iulie 1773,Largs, Ayrshire, Scoția-d. 27 ianuarie 1860,Largs, Ayrshire, Scoția).

Sir Thomas Makdougall Brisbane a fost un ofițer britanic, administrator și observator astronomic. A fost guvernator al New South Wales, Australia (1821-1825). Este amintit în principal ca un patron al științei, a construit un observator astronomic la Parramatta, Australia, a făcut primele observații extinse ale stelelor sudice în (1751-1752). A publicat The Brisbane Catalog cu 7.385 stele din emisfera sudică în 1835. Observatorul a fost folosit până în 1855.

Vera Florence Cooper Rubin (n.23 iulie 1928,Philadelphia, Pennsylvania –d. 25 decembrie 2016,Princeton, New Jersey) a fost o astronomă americană cunoscută pentru studiul său asupra vitezei de rotație a stelelor din galaxiile spirale, care a confirmat ipoteza prezenței materiei întunecate la periferia galaxiilor. Ea a descoperit discrepanța dintre mișcarea unghiulară prezisă și observată a galaxiilor studiind curbele de rotație galactică. Identificând problema rotației galaxiilor, munca ei a oferit primele dovezi ale existenței materiei întunecate. Aceste rezultate au fost confirmate în deceniile următoare.

Teza sa s-a concentat pe distribuția galaxiilor în Univers. Ea a tras concluzia că galaxiile nu sunt distribuite uniform în Univers, unele regiuni fiind mai bogate în galaxii, în timp ce altele mai puțin. Rezultatele sale au fost confirmate 15 ani mai târziu, dar, la momentul publicării, teza sa – care mergea împotriva teoriei Universului omogen propus de teoria Big Bang-ului din acea vreme – a trezit puțin interes din partea colegilor săi.

La începutul anilor 1990, Vera Rubin a observat că jumătate dintre stelele din galaxia NGC 4550 se roteau în sensul acelor de ceasornic, în timp ce cealaltă jumătate se roteau în sens invers acelor de ceasornic. Ea emite ipoteza că acest fenomen se datorează fuziunii a două galaxii ale căror stele s-au rotit în direcții opuse. Această descoperire, publicată în 1992, a fost primită inițial cu scepticism. Acum este universal acceptată și coroborată de observarea multor galaxii ale căror stele nu se rotesc toate în aceeași direcție.

5726 Rubin este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 24 ianuarie 1988 la Observatorul Palomar de Carolyn S. Shoemaker și Eugene M. Shoemaker.

O zonă de pe Marte, Vera Rubin Ridge, poartă numele ei.

Gustav Andreas Tammann (n.24 iulie 1932,Göttingen – d.6 ianuarie 2019, Basel) a fost un astronom și academician german, director al Institutului Astronomic al Universității din Basel. A membru al echipei de consultanță a telescopului spațial al Agenției Spațiale Europene (ESA) și al Consiliului Observatorului European de Sud (ESO). De asemenea, a fost președintele Comisiei pentru Galaxii a Uniunii Astronomice Internaționale (IAU). A efectuat cercetări în domeniul supernovelor, precum și în stabilirea distanțelor extragalactice.

Henri-Alexandre Deslandres (n. 24 iulie 1853, Paris-d. 15 ianuarie 1948,Paris) a fost un
astrofizician francez care a inventat un spectroheliograf (1894) pentru a fotografia Soarele în lumină monocromatică (la aproximativ un an după George E. Hale în S.U.A.) și a făcut studii ample asupra cromosferei solare și a activității solare. A fost director al Observatoarelor din Paris și Meudon.

El a observat spectre de planete și stele, a măsurat vitezele radiale ale acestora și a determinat vitezele de rotație ale lui Uranus, Jupiter și Saturn (la scurt timp după James E. Keeler).

Un crater de pe Lună îi poartă numele, precum și asteroidul 11763 Deslandres descoperit în 24 septembrie 1960 de C. J. van Houten, I. van Houten-Groeneveld și T. Gehrels.

Evenimente

19 iul1977 – Primul semnal al Sistemului de Poziționare Globală (GPS) din lume a fost transmis de la Navigation Technology Satellite 2 (NTS-2) și primit la Rockwell Collins din Cedar Rapids, Iowa, la 12:41 a.m., ora de Est (ET).[6]

În 20 iulie 1976, nava spațială americană Viking I Lander, lansată pe 20 august 1975, și-a făcut prima aterizare de succes pe Marte la Chryse Planitia și a început să transmită imagini. Mai târziu, un braț robotic care a putut culege mostre de material și le-a depozitat în experimente la bord, a investigat indiciile de viață pe Marte. Au fost testate atât probele de sol de la suprafață, cât și cele mai adânci.

În 20 iulie 1969, astronauții Apollo 11, Neil Armstrong și Edwin „Buzz” Aldrin au devenit primii oameni care au pășit pe Lună, după ce modulul lor lunar s-a separat de modulul de comandă și a aterizat pe suprafața lunii la 09:18 GMT/4:18 EDT pe Lună. Neil Armstrong și Edwin Aldrin au stabilit baza Tranquility în timp ce Michael Collins a orbitat deasupra. Armstrong a pășit pe suprafața lunii la 10:56 ET și a spus: „Acesta este un pas mic pentru un om, un salt uriaș pentru omenire”. La nivel internațional, aproape 700 de milioane de telespectatori au asistat în direct la eveniment.

23 iulie 2012 – Furtuna solară din 2012 a fost o ejecție de masă coronară neobișnuit de mare care a fost emisă de Soare, abia a ratat Pământul. Dacă ar fi lovit, ar fi cauzat daune de până la 2,6 trilioane de dolari SUA echipamentelor electrice din întreaga lume fiind comparabilă cu furtuna solară din 1859.

Furtuna solară din 1859 (Evenimentul Carrington) a fost cea mai puternică furtună solară din istoria observațiilor solare. În special, a produs foarte multe aurore polare vizibile chiar și în anumite regiuni tropicale și a perturbat serios telecomunicațiile prin telegraf electric.