De ce ne-ar interesa cartea lui Mikio Kaku, Viitorul minții umane: o investigație științifică pentru înțelegerea și îmbunătățirea capacității minții,(The Future of the Mind : The Scientific Quest to Understand, Enhance, and Empower the Mind) apărută la noi la Ed.Trei, în 2016? Pentru că autorul e un fizician interesat de cosmologie? Sau pentru că e un futurolog cunoscut? Ori pentru că este autorul unor cărți (Physics of the Impossible (2008), Physics of the Future (2011), The Future of the Mind (2014) și The God Equation: The Quest for a Theory of Everything (2021)) care au devenit New York Times best sellers?

Sau pentru că autorul amintește de rolul literaturii SF, cea care lasă imaginația să zboare legată totuși de întrebările științei?

Michio Kaku susține că e nevoie de o minte deschisă și curioasă pentru a înțelege dacă dispozitivele fantastice ar putea exista (literatura SF din nou) și e nevoie de cunoștințe de fizică pentru a vedea punctul în care apare imposibilul

Predicțiile legate de viitorul creierului care reprezintă 2% din greutatea corpului dar consumă 20% din energia lui au dus la apariția de modelele ale creierului care au urmat etapele dezvoltării tehnologiei: creierul ca o centrală telefonică uriașă, ca un computer , ca și internetul, sau ca o mare corporație dar nici unul din ele nu explică toate aspectele funcționării lui.

Cercetarea creierului a ajuns de la compararea creierului uman cu a altor specii, analizarea victimelor accidentelor vasculare cerebrale sau utilizarea de electrozi la sondarea creierului la imagistica medicală legată de rezonanța magnetică (aparatura RMN) care reprezintă pentru studierea creierului ceea ce a reprezentat telescopul față de studierea cu ochiul liber a cerului (abia atunci s-au descoperit pete în Soare, craterele de pe Luna și inelele lui Saturn).

Sunt prezentate avantajele și dezavantajele diferitelor metode de scanare a creierului, unele larg cunoscute: (EEG-electroencefalograma , RMN-rezonanța magnetică nucleară) ,altele mai puțin (TES-scaner electromagnetic transcranian, PET- tomografie cu emisie de pozitroni, MEG-magnetoencefalografie, DBS -stimulare cerebrală profundă sau IDT -imagistică de difuzie tensorială, care detectează fluxul de apă din creier).

Cândva considerată SF , optogenetica (domeniu de cercetare și aplicare care combină tehnicile opticii cu cele ale geneticii) deschide o cale nouă : o genă sensibilă la lumină se poate insera direct într-un neuron.

Lectura devine captivantă atunci când luând exemple din literatura SF autorul arată și analizează aplicații moderne care se apropie de fantastic : telepatia, telekinezia ( interfața creier -computer pentru a controla orice obiect din jur- protetica cibernetizată, cerebronetul), genetica inteligenței, inteligența artificială, nivelurile de conștiință la care pot ajunge roboții, retroingineria creierului, controlul minții.

SETI și civilizațiile extratereste, ecuația lui Drake, cum arată extratereștrii , au ajuns oare aceștia într-o eră postbiologică ? Multe probleme ce așteaptă un răspuns și care sunt discutate pe larg. Iar în Anexă, paradoxul pisicii lui Schrödinger, universurile multiple și liberul arbitru, sunt analizate din perspectivă modernă.

O carte captivantă, fără formule și care nu necesită cunoștințe de specialitate totul fiind prezentat într-un limbaj accesibil și atractiv.