Jules Janssen (n. 22 februarie 1824, Paris – 23 decembrie 1907, Meudon) , a fost un astronom francez.

În 1863, a confirmat că Luna nu are atmosferă, apoi în 1867 că atmosfera de pe Marte conține vapori de apă. El a studiat radiația solară și perturbarea acesteia de către atmosfera Pământului. Trimis de Bureau des longitudes în India pentru observarea eclipsei totale de soare de la Guntur în 1868, el a descoperit o metodă de observare a proeminențelor solare în orice moment. Tocmai în timpul acestei observații a descoperit împreună cu J. Norman Lockyer în 18 august 1868 o linie necunoscută în atmosfera solară: cea a heliului.

Jules Janssen a inventat în 1874 revolverul fotografic (sau revolverul astronomic) un instrument menționat constant în lucrările de specialitate ca primul exemplu de cronofotografie, ramură a fotografiei bazată pe captarea mișcării dintr-o secvență de imagini. Pentru a crea dispozitivul, Pierre Janssen s-a inspirat din cilindrul rotativ al revolverului lui Samuel Colt, de unde și numele.

Un crater lunar îi poartă numele, precum și un crater marțian.

Societatea Astronomică a Franței (SAF) acordă un premiu Jules-Janssen în fiecare an din 1897. Premiul este acordat alternativ unui om de știință de naționalitate franceză și unuia de altă naționalitate.

Heinrich Rudolf Hertz (n. 22 februarie 1857, Hamburg- d. 1 ianuarie 1894,Bonn) a fost un fizician german primul care a transmis și a recepționat unde radio. A studiat cu Kirchhoff și Helmholtz la Berlin și a devenit profesor la Bonn în 1889. Lucrarea sa principală a fost despre undele electromagnetice (1887). Hertz a fost și primul care a descoperit efectul fotoelectric. Hertz a murit în urma unei infecții în 1894, la vârsta de 37 de ani. Unitatea de frecvență (Hz) și un crater pe fața ascunsă a Lunii poartă numele lui.

Efectul fotoelectric constă în emisia de electroni de către un material atunci sub acțiunea radiației electromagnetice (lumina vizibilă sau ultravioletă, în general). Alte tipuri de interacțiune dintre lumină și materie sunt: fotoconductivitatea ( creșterea conductibilității electrice a materiei sau a diodelor cauzată de lumină, descoperită de Willoughby Smith în seleniu la mijlocul secolului al XIX-lea) și efectul fotovoltaic ( transformarea parțială a energiei luminoase în energie electrică; prima celulă solară făcută din seleniu acoperită cu un strat subțire de aur a fost realizată de Charles Fritts în 1884).

Efectul fotoelectric este baza generării de energie solară fotovoltaică. Acest principiu este folosit și pentru fabricarea celulelor utilizate în detectoarele de flacără ale cazanelor marilor centrale termoelectrice, precum și pentru senzorii utilizați la camerele digitale. De asemenea, este utilizat în diodele fotosensibile precum cele utilizate în celulele fotovoltaice și în electroscoape sau electrometre. În prezent, cele mai utilizate materiale fotosensibile sunt, pe lângă cele derivate din cupru – mai puțin folosite astăzi – siliciul, care produce curenți electrici mai mari.

Efectul fotoelectric se manifestă și în corpurile expuse mult timp la lumina soarelui. De exemplu, particulele de praf de pe suprafața lunară capătă o sarcină pozitivă datorită impactului fotonilor. Particulele încărcate se resping unele pe altele, ridicându-se de la suprafață și formând o atmosferă subțire. Sateliții spațiali dobândesc, de asemenea, sarcină electrică pozitivă pe suprafețele lor iluminate și negativă pe regiunile întunecate, astfel încât aceste efecte de acumulare a sarcinii trebuie luate în considerare în proiectarea lor.

16761 Hertz este un asteroid din centura de asteroizi, descoperit de Vittorio Goretti în 3 octombrie 1996 la Pianoro.

Lambert-Adolphe-Jacques Quetelet (n. 22 februarie 1796,Gent,Franța-d. 17 februarie 1874, Bruxelles, Belgia), a fost un astronom, statistician, matematician și sociolog belgian a cărui carieră a început predând matematica la Athenaeum din Bruxelles (1820), în timp ce din 1823 a urmat și studiul astronomiei. Quetelet a jucat un rol esențial în înființare și a devenit director al Observatorui Regal din Bruxelles (deschis în 1833). Este considerat întemeietorul statisticii sociale moderne și a emis teoria omului mediu, combătută de filozofii și statisticienii contemporani. La Observatorul din Bruxelles, lucrează la date geofizice și meteorologice, studiază ploile de meteoriți și stabilește metode de comparare și evaluare a datelor.

În 1970, Uniunea Astronomică Internațională a atribuit numele de Quetelet unui crater lunar. 1239 Queteleta este un asteroid din centura de asteroizi, descoperit în 4 februarie 1932 de Eugène Delporte la Observatorul Regal al Belgiei.

SN 1987A este o supernova din Marele Nor Magellan, o galaxie pitică din apropierea Căii Lactee vizibilă din emisfera sudică. Primele observații ale fenomenului au fost făcute la doar câteva ore după ce luminozitatea sa a ajuns pe Pământ, în noaptea de 23 februarie 1987, de mai mulți astronomi amatori și profesioniști din America de Sud, Australia și Noua Zeelandă.

SN 1987A se dovedește a fi prima explozie de supernovă din secolul al XX-lea observată cu ochiul liber.

Steven Paul Jobs (n. 24 februarie 1955, San Francisco- d.5 octombrie 2011,Palo Alto, California),
a fost un inventator și antreprenor american care, în 1976, a co-fondat Apple Inc. împreună cu Steve Wozniak pentru a produce computere personale. În timpul vieții sale, i-au fost eliberate sau a solicitat 338 de brevete, fie ca inventator, fie co-inventator, nu numai pentru aplicații în computere, dispozitive electronice portabile și interfețe cu utilizatorul, ci și pentru o serie de alte tehnologii. După succesul inițial al seriei Apple II de computere personale, Macintosh l-a înlocuit cu o interfață grafică condusă de mouse. Jobs a menținut Apple în fruntea designurilor inovatoare, funcționale și ușor de utilizat, cu produse noi, inclusiv tableta iPad și iPhone. Jobs a fost, de asemenea, implicat în filme de grafică pe computer prin achiziționarea (1986) a companiei care a devenit Pixar.

Jacques Vaucanson (n. 24 februarie 1709, Grenoble -d. 21 noiembrie 1782, Paris), a fost un inventator și mecanic francez. A inventat mai multe automate, inclusiv rața Vaucanson. A făcut îmbunătățiri în mecanizarea țesăturii mătăsii, dar cea mai importantă invenție a sa a fost ignorată timp de câteva decenii – aceea de a automatiza războaiele prin intermediul cardurilor perforate care ghidau cârligele conectate la firele de urzeală. (Reconstituită și îmbunătățită mai târziu de J.-M. Jacquard, a devenit una dintre cele mai importante invenții ale Revoluției Industriale.)

Rața Vaucanson, numită și rața care digeră este o rață automată, creată de Jacques de Vaucanson în jurul anului 1734 și prezentată publicului în 1739, renumită atât pentru naturalețea, complexitatea și diversitatea mișcărilor sale, cât și pentru mod realist în care simulează digestia și defecarea. Acest automat a impresionat foarte mult publicul, a stabilit reputația lui Vaucanson și a devenit un simbol al raționalismului științific în timpul iluminismului.

Vaucanson își descrie Rața într-un prospect din 1738, pe un ton aparent științific, menit să marcheze o diferență față de șmecheria târgurilor numeroase pe atunci, dar care estompează granița dintre animalul artificial și animalul natural descriere pe care d’Alembert o preia totuși cuvânt cu cuvânt în articolul „automat” al Enciclopediei:

„Bea, stropește în apă, măcăie ca rața naturală […], își întinde gâtul să ia grâne în mână, îl înghite, îl digeră și îl întoarce prin canale; toate gesturile unei rațe care înghite în grabă și care dublează viteza în mișcarea gâtului, pentru a-și trece hrana în stomac, sunt copiate acolo din natură: hrana este digerată acolo ca la animalele reale, prin dizolvare, și nu prin triturare; materialul digerat în stomac este condus prin tuburi, la fel ca la animal prin intestinele sale, către anus, unde există un sfincter care îi permite să iasă. »

Rața este montată pe un piedestal care adăpostește motorul său, format dintr-un cilindru pe care acţionează came, un număr mare de tije sau fire care, trecând prin picioare, acționează asupra pieselor mobile, astfel încât să le facă să lucreze în toate pozițiile luate de raţă. Spectatorii pot „privi în interiorul piedestalului unde [se află] toate roțile, toate pârghiile și toate firele care comunicau prin picioarele animalului cu toate părțile diferite ale corpului său”.

Gheorghe Bratu (n.25 februarie 1881,București – d.1 septembrie 1941,Timișoara) a fost un matematician, astronom și profesor român. În 1909-1914 ca bursier Adamachi la Paris, este stagiar la Observatorul astronomic (1909-1912) şi elaborează teza de doctorat Sur l’equilibre des fils soumis á des forces intérieure sub conducerea lui Paul Appell, susţinută în 1914.Din anul 1919 până la deces a fost profesor de calcul infinitezimal şi de astronomie la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Cluj. Fondatorul Observatorului astronomic din Cluj şi directorul acestuia (1920-1923, 1928-1941), a instalat în 1933 luneta Prin cu obiectiv Zeiss 20-300 cm şi telescopul Newton 50-250 cm construit de Casa Couder.

John Evershed (n. 26 februarie 1864,Gomshall, Surrey, UK-d. 17 noiembrie 1956,Ewhurst, Surrey) a fost un astronom englez care a descoperit (1909) efectul Evershed – mișcarea orizontală a gazelor spre exterior din centrele petelor solare. În timp ce fotografia proeminențele solare și spectrele petelor solare, el a observat că multe dintre liniile Fraunhofer din spectrele petelor solare au fost mutate spre roșu. Arătând că acestea sunt deplasări Doppler, el a demonstrat mișcarea gazelor sursă. Această descoperire a ajuns să fie cunoscută sub numele de efectul Evershed. Și-a dat numele și unui spectroheliograf, spectroscopul Evershed.

Nicolas Camille Flammarion (n. 26 februarie 1842,Montigny-le-Roi,Franța -d. 3 iunie 1925, Juvisy-sur-Orge) a fost un astronom francez care a studiat stelele duble și multiple, Luna și Marte.

Dominique François Jean Arago (n. 26 februarie 1786-d. 2 octombrie 1853) a fost un fizician și astronom francez care a descoperit cromosfera soarelui (atmosfera inferioară, compusă în principal din hidrogen gazos) și a făcut estimări precise ale diametrelor planetelor.

Bernard Lyot (n.27 februarie 1897, Paris,Franța – d.2 aprilie 1952, Cairo,Egipt) a fost un astronom francez, inventator al coronagrafului care îi poartă numele.

Un coronagraf este un accesoriu telescopic conceput pentru a bloca lumina directă a unei stele, astfel încât obiectele din apropiere – care altfel ar fi ascunse în strălucirea strălucitoare a stelei – să poată fi rezolvate. Majoritatea coronagrafelor sunt destinate să vizualizeze coroana Soarelui, dar o nouă clasă de instrumente similare din punct de vedere conceptual (numite coronagrafe stelare pentru a le distinge de coronagrafele solare) sunt folosite pentru a găsi planete extrasolare și discuri circumstelare în jurul stelelor din apropiere, precum și galaxii gazdă în quasari și alte obiecte similare cu nuclei galactici activi.

2452 Lyot este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 30 martie 1981 de astronomul E. Bowell, la Stația Anderson Mesa. Un crater lunar și unul marțian poartă de asemenea numele lui Lyot.

Alan Harvey Guth (n. 27 februarie 1947) este un fizician teoretician și cosmolog american. Guth a cercetat teoria particulelor elementare (și modul în care teoria particulelor este aplicabilă universului timpuriu) și autorul teoriei universului inflaționist.

Inflația cosmică este un model cosmologic care se încadrează în paradigma Big Bang în timpul căruia o regiune a Universului care cuprinde Universul observabil a experimentat o fază de expansiune foarte rapidă care i-ar fi permis să crească cu un factor considerabil într-un timp extrem de scurt.