Înainte de a reveni la paradoxul lui Fermi ne putem întreba de ce un fizician și nu un biolog e preocupat de existența extratereștrilor.

Un răspuns îl găsim în cartea lui John Hands, Cosmo Sapiens: evoluția omului de la originile universului ( ed. Humanitas, 2019) în care arată că „fizica este știința fundamentală, deoarece relațiile dintre materie, energie, forță și mișcare stau la baza tuturor celorlalte științe fizice, care s-au ramificat din fizică pe măsură ce numărul din ce în ce mai mare de cunoștințe a dus la apariția unor domenii de studiu din ce în ce mai specializate.” ( p. 603)

Și tot acolo se prezintă un aforism care spune că:„ dacă un biolog nu înțelege, îl întreabă pe un chimist; dacă un chimist nu înțelege, îl întreabă pe un fizician; dacă un fizician nu înțelege îl întreabă pe Dumnezeu”. (p 603)

Enrico Fermi (n. 29 septembrie 1901,Roma, Regatul Italiei – d. 28 noiembrie 1954,Chicago, Illinois, SUA) a fost un fizician italian, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică pe anul 1938, descoperitorul fisiunii nucleare. A avut un rol important în conceperea proiectului Manhattan de punere la punct a bombei nucleare. A obținut prima reacție nucleară în lanț controlată. Numele său a fost atribuit elementului transuranian – fermiu.

Paradoxul lui Fermi se referă la aparenta contradicție între lipsa dovezilor și diferite estimări legate de probabilitatea ridicată a existenței civilizațiilor extraterestre în altă parte a galaxiei noastre sau chiar în univers și poate fi reformulat astfel: „De ce nu se găsesc extratereștri sau urmele lor pe Pământ sau în sistemul solar?” și „De ce nu detectăm semne de inteligență în altă parte a universului?”

„Dacă extratereștrii există, unde sunt?” a fost întrebarea la care s-a căutat un răspuns inclusiv prin programul SETI (Search for Extra-Terrestrial Intelligence) care monitoriza radiațiile electromagnetice pentru a detecta semne ale unor transmisii de la civilizații de pe alte planete. SERENDIP (Search for Extraterrestrial Radio Emissions from Nearby Developed Intelligent Populations) este un program al SETI creat de Centrul de Cercetare SETI Berkeley de la Universitatea din California, Berkeley. În loc să aibă propriul program de observare, SERENDIP analiza datele radiotelescopului spațial obținute în timp ce alți astronomi foloseau telescopul de la Arecibo.

„Vedeta” cercetărilor a fost telescopul cu obiectiv fix de la Arecibo, Puerto Rico. Antena cu diametru de 305 metri, situată într-o dolină naturală, l-a făcut un reper ușor de recunoscut. Timp de 56 de ani, observatorul a obținut cantități enorme de date și măsurători din spațiul cosmic, stând la baza a mii de studii vizând mai toate aspectele ale cercetărilor legate de univers.

În 1974, astrofizicienii Joseph Hooton Taylor și Russell Hulse au detectat la Arecibo primul pulsar care se află în același sistem cu o altă stea. Observatorul a contribuit la descoperirea primelor planete din afara sistemului solar (exoplanete). În 1992, două planete au fost descoperite în jurul unui pulsar din constelația Virgo.

Totul este exprimat la timpul trecut deoarece un cablu de susținere al antenei s-a rupt în august 2020 după ce furtuna Isaias a trecut peste Puerto Rico . În timp ce erau evaluate potențialele reparații, alt cablu s-a desprins în noiembrie. Ambele cabluri defecte susțineau enorma platformă metalică de deasupra antenei parabolice și platforma s-a prăbușit. Se făceau planuri pentru o demolare controlată, însă întreaga structură s-a prăbușit în 1 decembrie 2020.

Revenind la paradoxul lui Fermi, explorarea directă a sistemului solar nu a adus nici o dovadă despre existența extratereștrilor. Explicațiile au fost numeroase: viața extraterestră este foarte rară sau nu există, extratereștrii nu au ajuns la o tehnologie avansată, extratereștrii și-au distrus propria civilizație prin război, epuizarea resurselor, contaminări accidentale sau schimbări climatice au determinat acest fapt sau sunt prea departe în spațiu pentru a ajunge în contact cu Pământul.

Unele explicații se referă la pământeni: ascultăm de prea puțin timp și nu pe frecvența potrivită, nu detectăm emisiile de radio transmise pentru foarte scurt timp, extratereștrii nu ne contactează din diferite motive ( nu suntem destul de dezvoltați tehnologic; nu vor să intervină în dezvoltarea planetei; contactul ar fi periculos pentru ei; au fost în trecut și nu prezentăm interes; ne vizitează periodic doar pentru observare).

Alte explicații trec în domeniul imaginației : Pământul este prins într-o simulare a realității virtuale, care ascunde semnele și dovezile prezenței extraterestre, observațiile noastre astronomice fiind o iluzie ( ipoteza planetariului a lui Stephen Baxter ), sau ipoteza zoo care afirmă că extratereștrii ne supraveghează și ne influențează ca zoologii și îngrijitorii de la zoo care supraveghează de la distanță animalele fără să intre în contact cu ele; suntem un fel de rezervație naturală protejată.

Să nu ignorăm teoria astronautului antic îmbrățișată de mulți adepți și considerată speculație pseudoștiințifică de savanți.

Pentru comunitatea științifică, teoria astronauților antici nu are nicio bază, deoarece elementele arheologice presupuse inexplicabile au cel mai adesea o explicație rațională deja expusă de arheologi.

Pentru adepți, teoria se bazează pe următoarele ipoteze:

-civilizațiile antice (egiptene, maya) nu aveau cunoștințele necesare pentru a realiza unele dintre construcțiile lor colosale (statuile Insulei Paștelui, geoglifele din Nazca);

-anumite personaje prezente pe frescele vechi ar reprezenta astronauți (Dogū în Japonia);

-alte elemente ar reprezenta OZN-uri sau piste de aterizare; ființele extraterestre ar fi influențat dezvoltarea civilizațiilor pe Pământ, învățându-i pe oameni agricultura, scrisul, matematica; sau chiar prin modificarea ADN-ului uman pentru a promova evoluția către o specie mai inteligentă, popoarele primitive, copleșite de cunoștințele acestor „vizitatori” vădit mai avansați, ar fi considerat că sunt zei.

Dacă luăm în considerare teoriile extreme, extratereștrii nu există sau dacă ar apărea ne-ar distruge. În ficțiune subiectul este amplu tratat în toate variantele sale. Una din ele apare și în trilogia lui Liu Cixin Amintiri din trecutul Terrei, cosmosul poate fi comparat cu o „pădure întunecată” în care extratereștrii înarmați încearcă să rămână ascunși în timp ce sunt gata să lovească de îndată ce o țintă apare în raza lor de acțiune. Liu Cixin se bazează pe două imperative ale cosmosociologiei la care ar fi supuse civilizațiile cosmice: înainte de toate, necesitatea primordială a oricărei civilizații este supraviețuirea, apoi, creșterea și expansiunea treptată necesită materie, în timp ce cantitatea totală de materie disponibilă în Univers este constantă.

Astrobiologia, cunoscută anterior ca exobiologie, este un domeniu științific interdisciplinar care studiază originile, evoluția timpurie, distribuția și viitorul vieții în univers. Astrobiologia ia în considerare întrebarea dacă există viață extraterestră și, dacă există, cum o pot detecta oamenii. Astrobiologia folosește biologia moleculară, biofizica, biochimia, chimia, astronomia, cosmologia fizică, exoplanetologia, geologia, paleontologia și ihnologia (studiul urmelor de fosile) pentru a investiga posibilitatea vieții pe alte lumi și pentru a ajuta la recunoașterea biosferelor care ar putea fi diferite de cele de pe Pământ.

Astrobiologul Jacob D. Haqq-Misra și geograful Seth D. Baum arată că paradoxul Fermi se bazează pe observarea expansiunii umane, totuși există culturi neexpansive cum ar fi Kung San din deșertul Kalahari sau Insula Paștelui care ilustrează, de fapt, că distrugerea mediului poate pune o frână în dezvoltarea unei culturi, dar fără a o face să dispară. Lumile extraterestre ar fi, așadar limitate la regiuni izolate rămase ascunse la fel cum pe Pământ ar mai exista zone neexplorate în care ar putea trăi triburi necunoscute.

Biochimia ipotetică este o presupunere despre tipurile de biochimie pe care le-ar putea lua viața extraterestră în forme care diferă radical de cele cunoscute pe Pământ. Ca un element exotic pentru ideea viață, arsenicul este similar din punct de vedere chimic cu fosforul, deși toxic pentru majoritatea organismelor terestre el este totuși încorporat în biochimia unor organisme.
Unele alge marine încorporează arsenul în molecule organice complexe, cum ar fi zaharurile arsenic și arsenobetaina. Ciupercile și bacteriile pot produce compuși volatili de arsenic metilat.

Mai familiar, siliciul, este elementul chimic de bază cel mai frecvent propus pentru un sistem biochimic alternativ, deoarece siliciul are multe proprietăți chimice asemănătoare carbonului și se află în aceeași grupă a tabelului periodic, grupa 14. În special, ambele sunt tetravalente dar atomii de siliciu sunt cu aproximativ 50% mai mari și de două ori mai grei decât cei ai carbonului și în plus au dificultăți în a forma legături covalente duble sau triple, care sunt importante pentru un sistem biochimic.

Căutarea planetelor favorabile vieții s-a bucurat de multe programe însă ulterior unele au fost sistate. Terrestrial Planet Finder (TPF) era un proiect NASA care avea ca scop detectarea exoplanetelor. Obiectivul misiunii era de a studia formarea planetelor – din dezvoltarea discurilor de praf și gaz în jurul stelelor nou formate – dar și de a măsura dimensiunea, temperatura, compoziția atmosferică și alte caracteristici planetelor terestre îndepărtate. Proiectul aprobat în 2004 și planificat pentru 2015-2020, a fost anulat în 2007.

Agenția Spațială Europeană (ESA) avea în vedere un proiect similar numit Proiectul Spațial Darwin care căuta urme de viață primordială pe exoplanete, dar l-a abandonat în 2007. Proiectul Spațial Darwin presupunea separarea fluxului luminos al unei planete de cel al stelei centrale a acesteia pentru a realiza o spectroscopie a atmosferei unei planete de ordinul câtorva mase terestre. Cu această spectroscopie era astfel posibilă detectarea prezenței dioxidului de carbon ( CO₂), apă (H₂O), ozon (O₃) și deci a oxigenului (O₂). Prezența CO₂, a oxigenului în cantități mari și a apei ar fi fost un bun indicator al vieții, în special al activității de fotosinteză.

În ciuda rezultatelor dezamăgitoare, interesul pentru descoperirea extratereștrilor nu a scăzut iar literatura fiction , filmele și jocurile dezvoltă continuu acest subiect.

https://www.daviddarling.info/encyclopedia/S/siliconlife.html