Liu Cixin, Amintiri din trecutul Terrei : Problema celor trei corpuri ed. Nemira , 2017, este un hard SF care a primit premiile Hugo 2015 și Kurd Lasswitz 2017 și nominalizări în 2015 la premiile Nebula, John W.Campbell Memorial Award, Locus SF Novel și Prometheus. Problema celor trei corpuri a fost continuată de Pădurea întunecată ( ed. Nemira, 2018) și Capătul morții ( ed. Nemira, 2020) acestea formând trilogia Amintiri din trecutul Terrei. O trilogie complexă, o îmbinare de elemente de istorie reală ( șocanta execuție publică a unui fizician din timpul Revoluției Culturale din China, căderea Constantinopolului) și ficțiune ( discuție între cerșetorul violonist Einstein și Copernicus subiectul fiind evident ,problema celor trei corpuri), știință (explicația fizică a mișcării bilelor de biliard, explicația radiației de fond a Universului, limita Roche) și speculație științifică ( de la protoni ce se pot descompune în număr diferit de dimensiuni până la prăbușirea unei lumi tridimensionale în spațiul bidimensional, fascinantă descrierea prăbușirii soarelui în spațiul bidimensional, sau „sigiliul mental” care avea o singură propoziție cu scopul de a întări credința în victoria în război, ca să intrăm din domeniul fizicii in cel al psihologiei).

Ideea centrală este aceea că Universul este o pădure întunecată în care fiecare îi vânează pe ceilalți și este o greșeală să ne arătăm în lumină și să fim văzuți de o civilizație care are toate șansele să fie mult mai dezvoltată decât cea umană.

Teama este rezultată din experiența pământeană a ciocnirii unor culturi diferite  ca nivel de dezvoltare, experiență care s-a soldat cu dominarea și deseori distrugerea culturii mai înapoiate tehnologic. De aici, obsesia unei armate dominantă tehnologic și numeric rezultat al unei gândiri militare confirmată în multe războaie.

Omenirea a tot emis semnale în spațiu anunțându-și existența ( de exemplu sonda Voyager , discul de aur cu adresa noastră în sistemul solar, sunetele de pe Pământ) dar oare nu e o greșeală acest comportament?

Amintesc de filmul „Vizita” ( 2015) al regizorului Michael Madsen în care se discută despre „un eveniment care nu a avut loc”, o vizită a unor fiinţe inteligente extraterestre. Christopher Mc Kay, astrobiolog NASA prezintă posibilitatea existenţei unor forme de viaţă care nu pot fi detectate prin teste ADN deci sunt obligatorii bariere de protecţie şi separare. Se pune întrebarea ce motiv ar fi să fim vizitaţi: accident, atac sau cercetare ştiinţifică?

Trilogia lui Liu Cixin ia în considerare doar posibilitatea atacului. Atac provenit de la o civilizație mult mai avansată tehnologic, nevoită să părăsească ultima planetă a unui sistem cu trei sori și douăsprezece planete înghițite rând pe rând de sorii haotici. E adevărat că acelei civilizații i-ar trebui sute de ani să ajungă la noi ceea ce poate da un fals sentiment de siguranță dar gradul ei de dezvoltare permite utilizarea unei arme , sophonii , protoni cu inteligență artificială și care se deplasează cu viteza luminii.

O data in plus oamenii au de ales între „luptă sau fugi”. Fuga nu apare posibilă datorită tehnologiei care nu permite plecarea tuturor. Datorită faptului că singurul lucru pe care nu-l pot cunoaște sophonii este mintea umană ,se adoptă Proiectul celor cu Fața la Zid, patru aleși trebuind să creeze metode de luptă pe care nimeni să nu le poată depista. Doar Luo Ji astronom și sociolog va găsi o cale de descurajare. Următorul proiect, cel al Purtătorului de Sabie va eșua și el.

O omenire confuză și conflictuală, proiecte nepotrivite adoptate aparent democratic, călătorie în viitor prin hibernare artificială ceea ce permite descrierea evoluției omenirii, personaje extrem de diverse de la cei care consideră că rasa umană trebuie distrusă pentru că a comis crime de neiertat asupra Pământului și este nevoie de un Stăpân care să distrugă o umanitate devenită malefică până la cei care pentru a o salva recurg la răzvrătire, cercetători, astronomi, femeia savant, polițistul Da Shi grobian dar foarte inteligent. Personajele numeroase par ușor încețoșate de multitudinea evenimentelor și tehnologia în dezvoltare rapidă care nu permit o asimilare conștientă și deplină a ceea ce se întâmplă. Relevant în acest sens , comportamentul ultimului Purtător de Sabie, Cheng Xiu care nu apasă butonul ce ar distruge civilizația trisolariană, pentru că „ în subconștientul ei, nu acceptase niciodată cu adevărat că evenimentele cu care se confrunta acum erau posibile. În subconștientul ei se simțea protector nu distrugător, era o femeie nu un războinic.” Ar fi de urmărit de ce totuși a fost aleasă pentru acest rol important spre satisfacția trisolarienilor.

Dacă în primul volum este descrisă civilizația Trisolarisului, în ultimul, sunt descrise căile de salvare ale omenirii atacate de trisolarieni: Proiectul Buncărului ( orașe spațiale ascunse în umbra giganților gazoși),Planul Domeniului Negru sau nave ce se deplasează cu viteza luminii , ultima fiind respinsă fiindcă ar deconspira poziția planetei de lansare dar în final devine singura soluție aplicabilă.

Finalul este distrugerea totală a Universului, apariția Resetatorilor care vor să reseteze Universul aducîndu-l la starea inițială, coborând la dimensiunea zero, trecând dincolo de ea și ajungând la începuturi când avea zece dimensiuni. Totuși finalul va fi surprinzător.

Panoplia de arme cuprinde de la arme fără tub de cartuș dar cu proiectile din micrometeoriți lipite direct de tub, gloanțe cu antimaterie în care un câmp magnetic ține o mingiuță de antimaterie pentru a o împiedica să intre în contact cu corpul glonțului, o membrană dreptunghiulară care va duce la prăbușirea în lumea bidimensională, fotoizi, nave ce călătoresc cu viteza luminii și sophonii, protoni cu inteligență artificială ce pot fi descompuși în mai multe dimensiuni și care ajung spionii perfecți. Prezentarea primului sophon și desfășurarea lui în mai multe dimensiuni, simultan cu dialogul purtat între Principele și Consulul Științific de pe Trisolaris în timp ce dau comenzi sophonului e destul de greu de urmărit iar misiunea sophonului de a fi particulă țintă în reactoarele pământene și a furniza date eronate pământenilor pentru a le orienta greșit cercetările, asta e roman polițist.

Dar ce este problema celor trei corpuri ?

Pentru fizicieni și astronomi problema celor trei corpuri constă în rezolvarea ecuațiilor mișcării a trei corpuri care se atrag reciproc cu forțe gravitaționale invers proporționale cu pătratul distanței dintre ele. Soluția analitică a problemei nu a fost găsită dar, se pot obține soluții aproximative iar cinci soluții   particulare au fost obținute pentru prima dată de matematicienii Leonhard Euler (1707-1783) și Joseph –Louis Lagrange (1736-1813).

Lagrange a demonstrat că într-un sistem de trei corpuri care se atrag prin forțe gravitaționale mișcarea este stabilă  numai în cinci poziții ale unui corp față de celelalte două, poziții numite puncte Lagrange.

Practic, un corp care se află în oricare din cele 5 puncte Lagrange poate rămâne  acolo, mișcându-se în tandem cu cele două corpuri, nefiind atras de niciunul din cele două corpuri.

Sunt posibile două cazuri: cele trei corpuri sunt situate pe o dreaptă sau, sunt situate în vârfurile unui triunghi echilateral care rămâne întotdeauna echilateral, corpurile rotindu-se în jurul centrului comun al maselor( cazul asteroizilor troieni de pe orbita planetei Jupiter).

Uneori greu de urmărit pentru cititorii nefamiliarizați cu discursurile științifice, alteori de-a dreptul didactice și chiar excesiv de amănunțite, explicațiile îndeamnă uneori la salt spre zone mai puțin încifrate.

„O gaură neagră microscopică cu o rază Schwarzschild de douăzeci de nanometri și o masă echivalentă cu cea a Ledei, Luna joviană”.

„În cadrul acestui orizont al evenimentului, în acea singularitate de spațiu-timp, legile cunoscute ale naturii nu mai aveau efect”. (Capătul morții ,pag.566)

Am ales două din propozițiile greu de înțeles pentru un nespecialist. Vestea bună e că povestea poate fi înțeleasă făcând abstracție de ele.

Unele simboluri politice sunt de neînțeles fără explicația traducătorului: țintirea cu o rază superputernică a Soarelui Roșu trebuie văzută și în cheie politică: Soarele Roșu fiind Mao, pete solare în limba chineză se scriu „pete negre solare”  iar negrul e culoarea contrarevoluționarilor deci termenii „pete solare” sunt interziși.

De observat că traducătorul folosește termenul de „velocitate cosmică” referindu-se la ”viteza cosmică” a astronavelor.

În nota traducătorului (Problema celor trei corpuri, p.140) apare  explicația: ”prima velocitate cosmică este velocitatea inițială de care un corp are nevoie ca să atingă orbita, a doua velocitate cosmică este valoarea necesară pentru a părăsi atracția gravitațională a unui obiect și a treia velocitate cosmică este valoarea necesară pentru a părăsi Sistemul Solar.„

Poate e un pic cam didactic, dar termenul de velocitate nu e prea familiar, cel de viteză cosmică fiind folosit în manualele de fizică pentru clasa a IX-a de la noi (de ex.,Cleopatra Gherbanovschi, Nicolae Gherbanovschi, Manual pentru clasa a IX-a, Ed.Niculescu,2000) unde apar definițiile:

Viteza necesară unui corp pentru a se plasa pe o orbită circulară în jurul Pământului se numește prima viteză cosmică (7,9 km/s).A doua viteză cosmică este viteza minimă necesară unui corp aflat la suprafața Pământului , pentru a putea părăsi câmpul gravitațional al Pământului ( V = 11,4 km/s). A treia viteză cosmică este viteza minimă pentru a părăsi sistemul nostru solar (13-17 km/s).

Tot legat de traducere la p.344 întâlnim fraza: „Atmosfera îngheță și toți din adunare, cu excepția lui Rey Diaz , se ridicară șocați ca niște pui de lemn.”( !?)

Această expresie idiomatică este folosită pentru a descrie situația de a fi stupefiat din cauza fricii sau a șocului ( literal se traduce prin „mut sau prost ca un pui de lemn„ iar originea expresiei e o poveste  chinezească cu regele Qi și antrenorul său de lupte de cocoși Ji Sheng Zi).

Cu toate acestea, cele trei romane captivează prin amploarea și acuratețea descrierii celor două lumi și a sfârșitului universului care totuși nu va duce la anihilarea a tot ce exista înainte.

Asteroidul 541508 Liucixin descoperit în 27 august 2011 de T. Kryachko, B. Satovski și Zelenchukskaya poartă numele autorului trilogiei. (WGSBN Bull. 2, #6)