Un vulcan este o structură geologică care rezultă din urcarea magmei și erupția materialelor (gaz și lavă) din această magmă, pe suprafața scoarței terestre sau a altui corp ceresc.
Institutul Smithsonian a înregistrat 1.432 de vulcani activi în întreaga lume, dintre care aproximativ 60 erup în fiecare an. Nu sunt luați în considerare majoritatea vulcanilor submarini, mai numeroși care nu sunt accesibili observației. Mulți vulcani există și în altă parte a sistemului solar.
Ca parte a nomenclaturii planetare, Uniunea Astronomică Internațională definește mai mulți termeni care pot fi folosiți pentru vulcanismul extraterestru: mons(un munte); patera( un crater neregulat sau complex; acest termen se referă adesea la bazinul situat în vârful unui vulcan); tholus (un munte mic sau un deal în formă de cupolă).
Pe Mercur imaginile obținute de MESSENGER dezvăluie dovezi ale norilor aprinși de la vulcanii scut cu înălțime redusă. Aceste date MESSENGER au făcut posibilă identificarea a 51 de depozite piroclastice la suprafață, dintre care 90% se află în cratere de impact. Un studiu al stării de degradare a craterelor de impact care găzduiesc depozite piroclastice sugerează că activitatea piroclastică a avut loc pe Mercur de-a lungul timpului.
Suprafața lui Venus este dominată de vulcanism existînd peste 1.600 de vulcani, niciunul despre care să se știe că erupe în prezent. Cel mai înalt vulcan de pe planetă este Maat Mons, 8 km înălțime. Absența tectonicii plăcilor sugerează că se acumulează căldură periodic sub crustă. Când presiunea devine prea mare, la fiecare câteva sute de milioane de ani, planeta erupe pe scară largă, eliberând cantități uriașe de lavă, provocând reînnoirea suprafeței. Există vulcani neobișnuiți numiți farra sau „clătite” , referindu-se la clătitele groase americane. Este o formă de vulcanism tipică planetei Venus.
Începând din august 2016, 249 paterae sau ansamblurile au primit nume: 144 pe Io, 73 pe Venus, 20 pe Marte, 6 pe Ganymedes, 5 pe Triton și una pe Titan. Ele sunt numite diferit pe diferite corpuri cerești: pe Venus poartă numele unor femei celebre.
Printre cele 73 de femei al căror nume a fost dat unor cratere de pe Venus se află și Haricleea Darclee (n. 10 iunie 1860, Brăila – d. 12 ianuarie 1939, București, România ), soprană, fiind prima interpretă a rolului Floria Tosca din opera Tosca de Giacomo Puccini, la premiera operei în 14 ianuarie 1900 la teatrul Costanzi din Roma.
La aniversarea a 135 de ani de la nașterea Haricleii Darclée, în 1995, la Brăila, s-a organizat prima ediție a Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto „Hariclea Darclée” prezidat de soprana Mariana Nicolesco unde până în 2019 s-au înscris la Concursul „Hariclea Darclée” şi la cursurile de măiestrie artistică peste 2800 de tineri artişti din 50 de ţări şi cinci continente.
Vulcanismul planetei Marte a apărut în urmă cu aproape patru miliarde de ani și a produs vulcani uriași, care sunt cele mai mari edificii vulcanice cunoscute din sistemul solar: cel mai mare dintre ei, Alba Mons, are un diametru de aproximativ 1.600 km la bază, în timp ce cel mai înalt este Olympus Mons, la marginea vestică a domului Tharsis, care atinge 22,5 km înălțime de la bază la vârf.
Vulcanii scut, sunt tot conuri vulcanice, însă cu pante foarte mici formând adevărate platouri. Pe Pământ, un astfel de vulcan rezultă din revărsările de lavă sărace în siliciu, foarte fluide, care curg cu ușurință pe distanțe mari, formând structuri turtite răspândite pe suprafețe foarte mari, spre deosebire, de exemplu, de stratovulcani, al căror con, bine format, are un baza mult mai restrânsă. Tipul de vulcan scut de pe Pământ este Mauna Loa din Hawaii. Cel mai emblematic vulcan scut marțian este Olympus Mons ceilalți patru asemeni lui sunt: Ascraeus Mons (18.225 m); Arsia Mons (17.761 m); Pavonis Mons (14.058 m); Elysium Mons (14.028 m), fiind cei mai mari de pe Marte.
Patera pe Marte sunt numite după albedo din apropiere marcat pe hărțile clasice ale lui Giovanni Schiaparelli sau Eugène Antoniadi.
Pe Ganymede, numele patera sunt cele ale unor ueduri (wadis în lb. engleză-valea și albia temporar secată a unui râu) din Semiluna Fertilă ( Fertile Crescent în lb.engleză – regiune fertilă din Orientul Apropiat, în formă de semilună și cu un climat relativ umed).Semiluna Fertilă este o expresie care desemnează o regiune biogeografică (neoficială) din Orientul Apropiat care formează o fâșie de teren cultivabil datorită unui climat suficient de ploios, mărginit la sud de deșertul sirian (partea de nord a deșertului arab), la vest de Marea Mediterană și de munții Taur și Zagros la nord și est. Acesta traversează statele actuale ale Israelului, Palestinei, Iordaniei, Siriei, Libanului, sud-estul Turciei, nordul și estul Irakului și marginea vestică a Iranului. Termenul a fost introdus în 1916 de arheologul James Henry Breasted deoarece arcul format seamănă cu o semilună.
Hammamat Patera (Wadi în Egipt, asociat cu petroglifele și mineritul antic), Hamra Patera (Wadi în Iordania, asociat cu stânci de gresie roșie și vechi mine de cupru), Musa Patera (Wadi în Iordania, aproape de situl arheologic Petra), Natrun Patera (Wadi în Egipt, locul mănăstirilor antice, apropiat de locul accidentului de avion al lui Antoine de Saint-Exupéry, accident care a inspirat romanul Micul prinț), Rum Patera (Wadi din Iordania asociat cu călătoriile lui T. E. Lawrence, petroglifelor și mai multor situri neolitice), Yaroun Patera (Wadi în Liban, sit arheologic neolitic al culturii Qaraoun descoperit de Paul Bovier-Lapierre la nord-vest de Yaroun).
Io are o suprafață colorată de diverși compuși sulfuroși, rezultatul materialelor produse de vulcanism, fiind comparată adeseori cu o pizza sau o portocală. Există peste 100 de munți dar majoritatea nu sunt vulcanici.
Vulcanismul de pe Io, produce trei tipuri principale de erupții: provenind dintr-o fosă vulcanică (numită patera), când unele curgeri de lavă, bazaltice, rulează zeci și uneori chiar sute de kilometri; al doilea tip sunt formate din silicați ultramafici la temperaturi deosebit de ridicate, până la 1600 K (1327 ° C); al treilea tip propulsează compuși de sulf, dioxid de sulf și materiale piroclastice până la 500 de kilometri și oferă materialul care colorează terenul înconjurător în roșu, alb și negru.
Pe Io patera sunt numite după zei sau eroi asociați cu focul, soarele, tunetul, vulcanii, după fierari mitici, după centrele eruptive asociate.
Agni Patera poartă numele zeului hindus al focului, al doilea după Indra. Agni reprezintă focul purificării dar și al sacrificiului și al vetrei. Agni călărește un berbec, deoarece este animalul asociat cu focul, în principiul celor șapte chakre majore ale hinduismului. Focul este elementul atribuit manipura, a treia chakră. Agni este, de asemenea, unul dintre dikpala, (gardienii celor opt direcții) și anume: gardianul din sud-est. Agni este descris cu două fețe, un binevoitoare și una malefică.
Asha Patera poartă numele spiritului persan al focului, Carancho Patera este numele unui erou bolivian legendar care a primit focul de la o bufniță, Creidne Patera zeul fierar al celților, Huo Shen Patera zeul chinez al focului, Ilmarinen Patera zeul fierar finlandez cu puteri supranaturale, Kurdalagon Patera fierarul celest ossetian, Sethlaus Patera fierarul celest etrusc, Hephaestus Patera zeul fierar grec, ca să amintim câteva din cele peste 100 de patera de pe Io.
Pe Triton numele patera sunt asociate apei, cu excepția mitologiilor greacă și romană. Triton Dilolo Patera (lac sacru din Angola),Gandvik Patera(Marea periculoasă; la propriu, „Golful Șarpelui” -nordic), Kasu Patera (lacul sacru în zoroastrism), Kibu Patera (Insula morților Mabuiag – Melanisia), Leviathan Patera (Monstru marin ebraic care susține pământul).
Un criovulcan este literalmente un vulcan de gheață. Criovulcanii se formează pe sateliții înghețați și probabil pe alte corpuri astronomice aflate la temperaturi foarte scăzute, cum ar fi corpurile din centura Kuiper. În loc de lavă, acești vulcani aruncă elemente volatile precum apa, amoniacul sau metanul. Aceste substanțe în general lichide se numesc criomagma, dar pot fi și sub formă de vapori. După erupție, această criomagmă se condensează sub formă solidă din cauza temperaturilor foarte scăzute.
Primii criovulcani au fost descoperiți pe Triton, unul din sateliții lui Neptun, în timpul zborului său de către Voyager 2 în 1989. Dovezi indirecte de criovolcanism pe pe alți sateliți s-au observat pe Europa, Ganymedes și Miranda iar în 2005, Cassini a fotografiat gheizere la polul sud al lui Enceladus.
Pe Titan s-a dorit să se dea nume după zeități ale fericirii, păcii și armoniei diferitelor popoare. Dar, de fapt, singura patera numită pe Titan poartă numele insulei norvegiene Sotra, moștenită de la numele punctului luminos asociat Sotra Facula anulat ulterior.
Miturile cerului-asteroizii 