Supranumit Orașul celor șapte coline, Caput mundi (capitala lumii), Orașul etern, Roma, capitala Republicii Italiene, a regiunii Lazio și a Provinciei Roma, poartă în monumentele și clădirile sale peste două mii de ani de istorie. O enclavă a Romei este statul Vatican, un teritoriu suveran al Sfântului Scaun situat într-un cartier al orașului.

472 Roma este un asteroid cu diametrul de 47,27 km, din centura de asteroizi, descoperit în 11 iulie 1901, de Luigi Carnera. Face parte din dinamica familie Maria a asteroizilor care au fost formați probabil ca rezultat al unei coliziuni a unui corp mai mare.
Asteroizii Maria sunt un grup de aproximativ 89 de asteroizi care orbitează Soarele cu distanțe între aproximativ 2,52-2,62 UA. Aceștia au fost identificați inițial de către astronomul japonez Kiyotsugu Hirayama în 1918. Numele lor provine de la asteroidul 170 Maria.
170 Maria este un asteroid centura de asteroizi, descoperit de astronomul francez Henri Joseph Perrotin în 10 ianuarie 1877. Orbita sa a fost calculată de Antonio Abetti, iar asteroidul a fost numit după sora sa, Maria.
Statul Vatican situat pe colina cu același nume este sediul papalității.

416 Vaticana este un asteroid cu diametrul de 85,47 km, din centura de asteroizi, descoperit în 4 mai 1896, de Auguste Charlois.


Benedict al XVI-lea, născut Joseph Alois Ratzinger, a fost papă al Bisericii Catolice, ales la 19 aprilie 2005 în urma Conclavului din 2005, ca succesor al papei Ioan Paul al II-lea. În același timp, a deținut funcția de episcop al Romei și suveran al statului Vatican. a renunțat la funcție în data de 28 februarie 2013, ora 20.00 (CET). Noul său titlu este acela de „papă emerit”.
8661 Ratzinger este un asteroid din centura de asteroizi, descoperit în 14 octombrie 1990, de Lutz Schmadel și Freimut Börngen la Karl Schwarzschild Observatory în Tautenburg.
Conform legendei, Roma a fost întemeiată de gemenii Romulus și Remus pe 21 aprilie 753 î.Hr. Aceștia erau cei doi fii ai preotesei Rhea Silvia, avându-l ca tată pe zeul războiului, Marte. Amulius, fratele bunicului celor doi ordonă moartea acestora, dar servitorul care trebuia să facă acest lucru îi pune într-un coș pe Tibru și sunt salvați de către zeul râurilor, Tiberinus, care îi plasează pe Dealul Palatin.Acolo, sunt îngrijiți de către o lupoaică și hrăniți de o ciocănitoare sub un smochin, două animale sacre pentru Marte apoi sunt descoperiți de un păstor, Faustulus și crescuți de acesta și soția lui.

10386 Romulus este un asteroid cu diametrul de 21,41 km din centura de asteroizi, descoperit în 12 octombrie 1996 de Vincenzo Silvano Casulli la Colleverde.
Romulus este și numele unui satelit al asteroidului 87 Sylvia.
87 Sylvia este al 8-lea cel mai mare asteroid din centura de asteroizi. Este un membru al grupului Cybele. Sylvia este primul asteroid despre care se știe că are mai mult de un satelit, având doi sateliți : Romulus și Remus.A fost descoperit de Norman Robert Pogson în 16 mai 1866 la Madras Observatory, India.
Numele provine de la Rhea Sylvia , mama celor doi eroi, Romulus și Remus. Cei doi sateliți au fost numiți (87) Sylvia I Romulus and (87) Sylvia II Remus. Romulus, a fost descoperit în 18 februarie 2001, la Keck Observatory de Michael E. Brown și Jean-Luc Margot. Remus, a fost descoperit trei ani mai târziu în 9 august 2004, de Franck Marchis de la UC Berkeley și Pascal Descamps, Daniel Hestroffer și Jérôme Berthier de la Observatoire de Paris, France.
Numa Pompilius (n. 753 – d. 673, rege al Romei: 715-673) a fost al doilea rege legendar al Romei antice, fiind succesorul lui Romulus. A fost un rege pacifist. Conform mitologiei, nimfa Egeria l-a sfătuit și l-a călăuzit pe regele Numa Pompilius în stabilirea cadrului inițial al legilor și ritualurilor Romei. Numa a recunoscut că a scris învățăturile lui Egeria în „cărțile sacre” care apoi, la moartea lui, au fost îngropate cu el. Potrivit Metamorfozelor lui Ovidiu, după moartea lui Numa, Egeria s-a sfârșit în lacrimi de durere, devenind astfel un izvor, identificat în mod tradițional cu cel din apropiere Porta Capena din Roma.

15854 Numa este un asteroid din centura de asteroizi descoperit de Vincenzo Silvano Casulli în 15 februarie1996 la Colleverde.
Numele multor personalități ale Romei antice se regăsesc în numele asteroizilor.
Plinius sau Pliniu cel Tânăr, (n. în 61 sau 63, Como, Italia – d. cca.115, Bythinia), a fost un consul roman, cunoscut pentru scrisorile sale către Tacitus și Împăratul Traian și pentru descrierea erupției Vezuviului din anul 79 când au fost distruse orașele Pompei și Herculanum.
3226 Plinius este un asteroid din centura de asteroizi, descoperit în 24 septembrie 1960 de Cornelis Johannes van Houten, Ingrid van Houten-Groeneveld și Tom Gehrels la Observatorul Mount Palomar.
Lucius Annaeus Seneca (n. cca. 4 î.Hr. – d. 65) a fost un filosof stoic roman, preceptor al împăratului Nero. Acesta, devenind împărat, l-a implicat în conjurația lui Pison și i-a poruncit să-și ia viața. Seneca și-a tăiat venelel , moartea sa fiind relatată de Tacitus.
2608 Seneca este un asteroid din grupul Amor, (ating ușor exteriorul orbitei Pământului, dar fără să o intersecteze) descoperit în 17 februarie 1978 de Hans-Emil Schuster la Observatorul La Silla. Face parte din grupul Alinda (periheliul unor membri ai grupului Alinda este foarte aproape de orbita Pământului, de aici rezultă o serie de apropieri la fiecare patru ani, cunoscută fiind rezonanța 4:1).
Claudia Octavia (n. 39/40, Roma – d. 8 iunie 62, Pandateria) a fost fiica împăratului Claudius,și sora vitregă și prima soție a împăratului Nero. Octavia, arată Tacitus, era „o soție aristocratică și virtuoasă”, de aceea Nero o ura , divorțează de ea, se căsătorește cu Poppaea Sabina și apoi o exilează pe Octavia, pe baza unor acuzații false de adulter, în insula Pandateria (Ventotene de astăzi). Octavia va fi ucisă simulându-se o sinucidere iar capul ei va fi trimis către Poppaea.

598 Octavia este un asteroid cu un diametru de 72,33 km,din centura de asteroizi, descoperit în 13 aprilie 1906, de Max Wolf la Heidelberg.
Valeria Messalina (c.20-48) a fost a treia soție a împăratului roman Claudius și mama lui Britannicus. Comportamentul ei scandalos i-a provocat sfârșitul. Suspectată de complot împotriva împăratului, a fost executată sumar în 48 de zile.
545 Messalina este un asteroid din centura principală, descoperit pe 3 octombrie 1904, de Paul Götz la Heidelberg.
Tiberius Claudius Caesar Augustus Gemanicus (1 august 10 î.Hr.Lungdunum-Lyon – 13 octombrie 54, Roma) a fost al patrulea împărat roman al dinastiei iulio-claudiene; a domnit din 41 până în 54. Fiu al generalului Drusus (fratele lui Tiberius) și al Antoniei Minor, frate mai tânăr al generalului Gemanicus. După executarea Messalinei, cea de-a treia soție , acuzată de complot, Claudius se căsătorește în 49 cu Agrippina Minor Iulia și-l adoptă pe fiul acesteia, Nero, care-i va urma la tron. Moare otrăvit de noua sa soție care astfel asigura tronul fiului său Nero.
7117 Claudius este un asteroid din centura de asteroizi descoperit de Freimut Börngen în 14 februarie 1988 la Tautenburg.
Decimus Claudius Nero Germanicus, cunoscut sub numele de Germanicus (24 mai 15 î.Hr., Roma – 19 octombrie 19, Antioch) a fost un general al Imperiului Roman. A fost fiul lui Nero Claudius Drusus Germanicus și al Antoniei Minor, iar în anul 4 a fost adoptat de Tiberius (după adopție luând numele de Gaius Iulius Caesar Germanicus). A fost căsătorit cu Aggripina Maior, unul dintre fii lor fiind Caligula.
Thusnelda (c. 10 î.Hr. – necunoscut) a fost o nobilă germanică capturată de generalul Germanicus în timpul invaziei sale în Germania. Era soția lui Arminius care a fost conducătorul tribului german al cheruscilor și care le-a adus romanilor în anul 9 d.Hr. una dintre cele mai mari înfrângeri în Bătălia de la Teutoburger Wald.

10208 Germanicus este un asteroid de 3,5 km din centura de asteroizi, aparținând familiei de asteroizi Flora. A fost descoperit în 30 august 1997 la Santa Lucia de Antonio Vagnozzi.
219 Thusnelda este un asteroid din centura de asteroizi, descoperit în 30 septembrie 1880, de Johann Palisa la Observatorul Pola.

Titus Livius (ca. 59 î.Hr.Padova – 17 d.Hr.Padova) a fost istoric roman, autor al unei monumentale istorii a Romei, Ab urbe condita (De la fondarea Romei), în cele 142 de cărți, tratând istoria romană, de la întemeierea Romei (conform legendei în anul 753 î.Hr.), până la moartea generalului Drusus în campania din Germania (9 î.Hr.). Deși s-a născut și a murit la Patavium (Padova) a trăit cea mai mare parte a vieții la Roma unde împăratul roman Octavian Augustus i-a încredințat educarea nepotului său, viitorul împărat Claudius.

13772 Livius este un asteroid din centura de asteroizi descoperit de Eric Walter Elst în 18 septembrie 1998 la Observatorul La Silla.
Gaius Iulius Hyginus (n. cca. 64 î.Hr.,Spania sau Alexandria – d. 17 d.Hr., Roma) .Lucrarea sa, De Astronomia, a fost publicată pentru prima oară de Erhard Ratdolt la Veneția în 1482, sub titlul ”Clarissimi uiri Hyginii Poeticon astronomicon opus utilissimum„. Lucrarea prezintă miturile legate de constelații. La fel ca și Fabulae, De Astronomia sau Poeticon astronomicon este o colecție de rezumate.

12155 Hyginus este un asteroid din centura de asteroizi descoperit de Cornelis Johannes van Houten, Ingrid van Houten-Groeneveld și Tom Gehrels în 26 martie 1971 la Observatorul Mount Palomar.
Pe Lună un crater a primit numele lui Hyginus. Hyginus este o mică calderă lunară situată la capătul estic al Sinus Medii. Marginea sa este împărțită printr-o linie Rima Hyginus, care se întinde spre nord-vest și spre est-sud-est pe o lungime totală de 220 kilometri. Este unul din craterele lunare care nu sunt rezultatul unei ciocniri ci se presupune a fi de origine vulcanică.
Marcus Tullius Cicero (n. 3 ianuarie 106 î.Hr. Arpinum – d. 7 decembrie 43 î.Hr., Formia) a fost un filozof, orator și consul roman. Este considerat unul din părinții oratoriei antice dezbătând problema formării oratorului și a funcției sale în societate. Dintre lucrările sale cu caracter filosofic, merită menționate: De republica (Despre stat) -dialog politic pe tema celei mai bune forme de guvernare și a calităților conducătorului ideal;De legibus (Despre legi), De natura deorum (Despre natura zeilor),De divinatione (Despre divinație), De fato (Despre destin).A fost asasinat la ordinul lui Marc-Antoniu pe care l-a atacat în discursurile sale.

9446 Cicero este un asteroid din centura de asteroizi descoperit de Eric Walter Elst în 3 mai 1997 la Observatorul La Silla.
Fulvia Flacca Bambula (77Î.Hr., Roma sau Tusculum – 40Î.Hh.Sycione, Grecia) a fost o aristocrată romană care datorită căsătoriei cu trei dintre bărbații cei mai cunoscuți ai vremii sale Publius Clodius Pulcher, Gaius Scribonius Curion și Marc Antonius a avut acces la putere.
609 Fulvia este un asteroid din centura de asteroizi, descoperit în 24 septembrie 1906, de Max Wolf.
Marcus Ulpius Nerva Traianus (n. 18 septembrie 53, Italica Santiponce, d. 9 august 117 Selinus Cilicia), Împărat Roman între 98-117.În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea teritorială maximă. În 106 d.Hr. a cucerit Dacia iar în locul capitalei distruse Traian a construit la 40 km de vechea capitală Sarmizegetusa Regia, un nou oraș, numit Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. A hotărât să colonizeze Dacia cu romani și a anexat-o ca provincie romană.
7445 Trajanus este un asteroid din centura de asteroizi descoperit de Cornelis Johannes van Houten, Ingrid van Houten-Groeneveld și Tom Gehrels în 24 septembrie 1960 la Observatorul Mount Palomar.
Publius Aelius Traianus Hadrianus (24 ianuarie 76 – 10 iulie 138), cunoscut ca Hadrian, a fost Împărat Roman (117-138). Hadrian este adoptat de către Traian și, la insistențele Plotinei, soția acestuia, desemnat pe patul de moarte, succesor. A inițiat o serie de reforme în armată și justiție, arta și arhitectura au înflorit în timpul domniei lui și a acordat o deosebită atenție promovării filosofiei și literaturii, manifestând o pronunțată înclinare pentru cultura greacă.
7446 Hadrianus este un asteroid din centura de asteroizi descoperit de Cornelis Johannes van Houten, Ingrid van Houten-Groeneveld și Tom Gehrels în 29 septembrie 1973 la Observatorul Mont Palomar.
Asteroidul 645 Agrippina a fost numit după două personaje ale istoriei romane. Agrippina Major (13 ,Atena- B.C.-33, Pandataria-Ventotene) a fost fiica lui Marcus Vipsanius Agrippa,soția lui Germanicus și mama lui Caligula.
Fiica ei, Agrippina Minor (3 noiembrie 15?,Oppidum Ubiorum – Koln -23 martie 59, Misenum-Miseno) a fost mama împăratului Nero.A devenit regentă când Nero a preluat tronul, la 16 ani, dar și-a pierdut treptat puterea. Nero a încercat să o omoare când ea s-a opus uneia din aventurile lui, iar în final a ordonat uciderea ei la reședința acesteia de la țară.
645 Agrippina este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 13 septembrie 1907 de Joel Hastings Metcalf la Observatorul Taunton, SUA.

Marc Aureliu, în latină Marcus Aurelius (n. 26 aprilie 121, Roma – d. 17 martie 180, probabil la Vindobona, azi Viena) a fost un împărat roman din dinastia Antoninilor, între anii 161 și 180 d.Hr., și filosof stoic.
7447 Marcusaurelius este un asteroid din centura de asteroizi descoperit de Cornelis Johannes van Houten, Ingrid van Houten-Groeneveld și Tom Gehrels în 17 octombrie 1977 la Observatorul Mount Palomar.
Publius ( sau Gaius) Cornelius Tacitus( n. cca. 55 – d. cca.115) d.Hr., este un om politic și unul din cei mai importanți istorici romani, considerat părintele istoriografiei latine. Tacit era un partizan al idealurilor republicane și critic înverșunat al decăderii politice și morale din perioada imperială.

3097 Tacitus este un asteroid din centura principală, descoperit în 24 septembrie 1960 de Cornelis Johannes van Houten, Ingrid van Houten-Groeneveld și Tom Gehrels la Observatorul Mount Palomar
Iuvenal sau Iuvenalis (Decimus Iunius Iuvenalis) a fost un poet satiric latin care a trăit în secolele I și II după Hristos.

2818 Juvenalis este un asteroid din centura principală, descoperit pe 24 septembrie 1960 de Cornelis Johannes van Houten, Ingrid van Houten-Groeneveld și Tom Gehrels la Observatorul Mount Palomar.
Anicius Manlius Torquatus Severinus Boethius (n. între anii 475 și 480, Roma – d. 25 octombrie 525, Pavia), a fost un învățat, filozof și om de stat din secolul al VI-lea, ultim reprezentant al culturii romane din antichitatea târzie, fiind considerat filozof creștin datorită lucrărilor sale în domeniul teologiei. În 1891 a fost beatificat de Papa Leon al XIII-lea. Consolatio Philosophiae, este opera principală a lui Boethius, scrisă în cei doi ani de detenție în închisoare (a luat apărarea unui senator acuzat de trădare și a fost acuzat de complicitate și decapitat fără posibilitatea de a se apăra).
6617 Boethius este un asteroid din centura de asteroizi descoperit de Cornelis Johannes van Houten, Ingrid van Houten-Groeneveld și Tom Gehrels în 25 martie 1971 la Observatorul Mount Palomar.
Mentana este o comună din provincia Roma, regiunea Lazio, Italia, cu o populație de 21.602 locuitori și o suprafață de 24.27 km². Este construită pe amplasamentul cetății antice sabine Nomentum. Cetatea a făcut parte din Liga latină, o confederație de cetăți și triburi din Latium unite să se apere împotriva agresiunilor externe. Liga a fost învinsă de romani în bătălia de la lacul Regillus (498 î.Hr.), bătălie ce a opus Republica romană Latinilor confederați. Unele surse afirmă că au participat la bătălie și Castor și Pollux, cei doi Dioscuri, fiii lui Zeus și Leda.
185448 Nomentum este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 25 decembrie 2006 la Vallemare Borbona de Vincenzo Silvano Casulli.
Torquato Tasso (n. 11 martie 1544, Sorrento – d. 25 aprilie 1595, Roma) a fost un poet italian, unul din cei mai însemnați reprezentanți ai Renașterii italiene. Cea mai cunoscută operă a sa este epopeea în versuri Ierusalimul eliberat, 1581.
12295 Tasso este un asteroid din centura de asteroizi. A fost descoperit pe 2 august 1991 la Observatorul La Silla de Eric Walter Elst.
Donato di Pascuccio d’Antonio, cunoscut sub numele de Bramante, (n. 1444, Monte Asdrualdo- azi Fermignano – d. 11 martie 1514, Roma), a fost un pictor și arhitect italian, considerat, alături de Michelangelo și Rafael, una dintre cele mai mari personalități artistice ale Renașterii italiene.
12147 Bramante este un asteroid din centura de asteroizi, descoperit în 24 septembrie 1960 la Observatorul Mount Palomar de Cornelis Johannes van Houten, Ingrid van Houten-Groeneveld și Tom Gehrels.
Giovanni Pierluigi da Palestrina (n. cca. 1525, Palestrina— d. 2 februarie1594, Roma) este considerat cel mai important compozitor al Renașterii, autor de cântece religioase dar și profane (madrigale, ceea ce i-a adus concedierea din partea Papei Paul IV).

4850 Palestrina este un asteroid din centura principală, descoperit în 27 octombrie 1973 de Freimut Börngen la Tautenburg.
Rafael Sanzio, cunoscut și ca Rafael sau Raffaello (n. 28 martie sau 6 aprilie 1483, Urbino – d. 6 aprilie 1520, Roma) a fost un pictor și arhitect de seamă al Renașterii italiene, decedat la doar 37 de ani.
9957 Raffaellosanti este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 6 octombrie 1991 la Tautenburg de Freimut Börngen.
Giordano Bruno (n. ca.1548, Nola/Campania – d. 17 februarie 1600, Roma) a fost un teolog și filosof umanist italian din epoca Renașterii,condamnat și ars pe rug de Inchiziție pentru convingerea asupra infinității lumii, idee considerată eretică.

5148 Giordano este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 17 octombrie 1960 de Johannes van Houten, Ingrid van Houten-Groeneveld și Tom Gehrels la Mount Palomar Observatory.
La Cena delle Ceneri este o lucrare a filozofului italian Giordano Bruno, publicată în 1584, în care, pentru prima dată în gândirea filosofică occidentală, se discută despre infinitatea lumilor în univers .
13223 Cenaceneri este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 13 august 1997 la San Marcello Pistoiese de Luciano Tesi.
Prințul Baldassarre Boncompagni (1821-1894) a fost editorul a 20 de volume de Bullettino di Bibliografia e Storia delle Scienze Matematiche e fisiche. Această lucrare monumentală, publicată în Roma în perioada 1868-1887, a fost fundamentală în istoria științelor matematice și fizice, cu numeroase articole despre istoria astronomiei.

11981 Boncompagni este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 20 octombrie 1995 la Observatorul San Vittore din Bologna.
Guillaume Apollinaire, pseudonimul literar al lui Wilhelm Albert Vladimir Apollinaris de Kostrowitzky, (n. 26 august 1880, Roma – d. 9 noiembrie 1918, Paris) a fost poet, prozator și critic de artă,reprezentant notoriu al avangardei artistice de la începutul secolului XX, reformator al limbajului poetic, precursor al suprarealismului.
10780 Apollinaire este un asteroid din centura de asteroizi descoperit de Eric Walter Elst în 2 august 1991 la ESO.
Fratele Guy J. Consolmagno, SJ (n.Detroit, SUA), este un astronom american, frate iezuit și director al Observatorului Vaticanului din 2015.
4597 Consolmagno este un asteroid din centura de asteroizi, descoperit în 30 octombrie 1983 de Schelte Bus la Observatorul Mount Palomar.
Telescopul Tehnologic de la Vatican (The Vatican Advanced Technology Telescope, VATT) este rezultatul unei colaborări între Grupul de Cercetare al Vaticanului și Steward Observatory. VATT a găzduit astronomii care au contribuit semnificativ la o varietate de domenii, inclusiv cercetarea sistemelor solare.
196481 VATT este un asteroid din centura de asteroizi, descoperit în 23 mai 2003 la Mont Graham de William H. Ryan și Carlos T. Martinez.
Pio Emanuelli (n. 3 noiembrie,1888, Roma-d. 2 iulie, 1946Roma) și-a început cariera de astronom lucrând mai mulți ani la Observatorul Vaticanului și predând astronomia și istoria astronomiei la Universitatea din Roma. El a fost, de asemenea, un cunoscut popularizator al astronomiei.
11145 Emanuelli este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 29 august 1997 la Sormano de Piero Sicoli și Paolo Chiavenna.
Enrico Fermi (n. 29 septembrie 1901, Roma; d. 28 noiembrie 1954, Chicago) a fost un fizician italian, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică pe anul 1938, descoperitorul fisiunii nucleare. A condus lucrările de construcție a primului reactor nuclear la Universitatea din Chicago, realizând (2 decembrie 1942) prima reacție nucleară în lanț controlată.

8103 Fermi este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în19 ianuarie 1994 la Farra d’Isonzo.
Simonetta Di Pippo este o astrofiziciană și director al United Nations Office for Outer Space Affairs (UNOOSA) – Biroul ONU pentru Afaceri Spațiale care reprezintă expertiza în domeniul spațial din cadrul Secretariatului ONU, responsabil de promovarea cooperării internaționale în utilizarea pașnică a spațiului extraatmosferic. Biroul ONU pentru Afaceri Spațiale implementează deciziile Adunării Generale și ale Comitetului pentru Utilizarea Pașnică a Spațiului Extraatmosferic. România este membrǎ din anul 1959.
21887 Dipippo este un asteroid din centura de asteroizi. A fost descoperit pe 20 octombrie 1999 la Stația Anderson Mesa în cadrul programului LONEOS.
Mario De Caro este un filozof care studiază filosofia minții, controversa liberă și naturalismul de la Universitatea din Roma. Mario a lucrat, de asemenea, la filosofia matematică a lui Galileo și a susținut că Galileo credea că realitatea este în esență matematică.
5329 Decaro este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 21 decembrie 1989 la Siding Spring Robert H. McNaught.
Fabiola Gianotti ( n. 1960 la Roma), este o fiziciană italiană în domeniul fizicii particulelor, în prezent director general al CERN (Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară) și prima femeie care deține această poziție.
214819 Gianotti este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 10 noiembrie 2006 la Vallemare Borbona de Vincenzo Silvano Casulli.
Numit Frusino de către romani, Frosinone este locul de naștere al descoperitorului asteroidului 243637 Frosinone. Urmele prezenței umane din zonă datează din paleoliticul inferior. În timpul celor două războaie punice, Frusino a fost devastat de Hannibal, după ce a refuzat să se predea. Localitatea se află la 70 km sud -est de Roma.
243637 Frosinone este un asteroid descoperit de Gianluca Masi la Observatorul Bellatrix din Ceccano, Italia, în 8 octombrie 1999.
32891 Amatrice este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 9 februarie 1994 la Colleverde de Vincenzo Silvano Casulli.
225076 Vallemare este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 8 mai 2007 la Vallemare Borbona de Vincenzo Silvano Casulli.
Vallemare este un sat pitoresc lângă observatorul descoperitorului din regiunea italiană din Lazio.
Amatrice este un sat de munte italian situat în provincia Rieti. Satul, cunoscut pentru sosul de paste Amatriciana, a fost distrus de cutremurul de magnitudine 6,0 pe scara Richter, din 24 august 2016.
32891 Amatrice este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 9 februarie 1994 la Colleverde de Vincenzo Silvano Casulli.
Cervara di Roma este un sat de munte italian situat în Parcul Regional Simbruini din regiunea Latium.
32911 Cervara este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 4 noiembrie 1994 la Colleverde de Vincenzo Silvano Casulli.
Luigi Broglio ( n. 11 noiembrie 1911,Maestre – d.14 ianuarie 2001, Roma) este un inginer aeronautic italian considerat tată al programului spațial italian. A fost la originea programului San Marco, conceput și dirijat de el, o inițiativă de cooperare spațială între Italia și SUA în care s-au construit primii sateliți artificiali italieni.
18542 Broglio este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 29 decembrie 1996 la Sormano de Augusto Testa și Francesco Manca.






















