Aphrodite a fost zeița iubirii, frumuseții, plăcerii și procreării. Ea a fost descrisă ca o femeie frumoasă adesea însoțită de zeul înaripat Eros. Există mai multe mituri referitoare la nașterea ei dar cel mai cunoscut este cel care o descrie ieșind din spuma mării.
1388 Aphrodite este un asteroid din centura principală, descoperit în 24 septembrie 1935, de Eugène Delporte la Royal Observatory din Belgia. Are un diametru de 25 km. și face parte din familia de asteroizi Eos.
Atributele ei includ un porumbel, un măr, o scoică și o oglindă.Plantele legate de mitul zeiței sunt : mirtul (miresele purtau ghirlande de mirt și se scaldau în apă înmiresmată cu mirt în ziua nunții lor) și trandafirul pitic (răsura-Rosa gallica).

223 Rosa este un asteroid din centura principală, descoperit pe 9 martie 1882, de Johann Palisa la Observatorul din Viena.Face parte din familia de asteroizi Themis.
Nu se cunoaște originea numelui,( așa cum afirmă Lutz D. Schmadel în Dictionary of Minor Planet Names ), așa că, l-am asociat cu floarea Afroditei, având în vedere frumusețea celor două.
Aventurile amoroase ale zeiței cu zei ( Ares, Dyonisos, Hephaistos, Hermes, Nerites, Poseidon, Zeus) și muritori (Adonis, Anchises, Boutes, Phaon, Phaeton), au fost descrise de autorii antici .

Jastrow (2006),Wikimedia Commons, Public Domain
Hefaistos a fost zeul focului, al fierarilor și meșteșugarilor, al celor care prelucrau metalele și piatra și soț al Afroditei.
Conform legendelor, Hefaistos s-a născut atât de slab şi de fragil (era şchiop de ambele picioare), încât chiar şi mama sa îl dispreţuia şi, ca urmare, l-a aruncat din vârful Olimpului. Hefaistos a locuit într-o peşteră de pe fundul Oceanului, fiind primit de zeițele mării Tethys şi Eurinome care l-au găzduit timp de nouă ani. Printre realizările sale se numără armele lui Ahile, colierul Harmoniei, taurii lui Eetes, regele Colhidei, care scuipau foc, sceptrul lui Agamemnon și Pandora însăși; de asemenea e cel care l-a înlănțuit pe Prometeu de o stâncă în Caucaz. A fost căsătorit cu Afrodita dar zeiţa frumuseţii nu i-a fost credincioasă soţului, pe care l-a înşelat cu Ares. Helios, Soarele, i-a spus lui Hefaistos despre trădarea soţiei sale iar zeul înşelat i-a surprins în flagrant pe cei doi, capturându-i într-o plasă invizibilă pe când se aflau în pat expunându-i apoi, astfel legaţi, în faţa adunării zeilor.
Conform legendelor, Hefaistos este reprezentarea focului în cele 3 ipostaze ale sale: focul teluric, adica focul vulcanilor, focul îmblânzit care reprezinta focul domestic care poate fi folosit în diferite activităţi, inclusiv la prelucrarea metalelor, precum şi focul atmosferic.
Hefaistos avea numeroase fierării , prima se afla pe malurile râului Okeanos, cel ce înconjura Pământul, lângă locul în care se ridică soarele, alta pe insula Lemnos din Marea Egee ( unde era venerat, cea de adoua cădere a sa a avut loc aici și s-a datorat furiei lui Zeus care l-a prins de picior și l-a aruncat din Olimp), sau pe una dintre insulele Lipari din apropierea Siciliei, unde a fost ajutat în munca sa de către nemuritorii ciclopi. Atributele sale sunt nicovala,ciocanul fierarului și o pereche de clești.
Animalele și păsările sacre ale lui Hefaistos au fost cocorul, măgarul,( Hephaistos a fost descris frecvent în arta greacă călare pe spatele unui măgar, de la scenele de întoarcere la Olympos în compania lui Dionysos, la războiul giganților și la nunta lui Peleus și Thetis), câinii sacri din templul închinat lui în Sicilia.
2112 Hephaistos este un asteroid din centura de asteroizi, descoperit pe 27 septembrie 1978 de Liudmila Cernîh (Lyudmila Chernykh) de la Crimean Astrophysical Observatory (CrAO), lângă Bakhchysarai, în Crimeea.

Hefaistos a avut numeroase soții și iubite atât zeițe cât și muritoare.
Afrodita, zeița iubirii și a frumuseții a fost prima soție a lui Hephaistos. Au divorțat în urma unei iubiri adulterine pentru fratele său Ares, căruia îi dăruise mai mulți copii (Phobos, Deimos, Harmonia, Adrestia și Erotes ,zeității asociate dragostei cum ar fi Eros).

După divorțul de Afrodita, Hefaistos s-a căsătorit cu Aglaia,( sau Charis,personificare a grației și frumuseții) zeița greacă a frumuseții, splendorii, gloriei și a măreției, una din cele trei Grații și au avut împreună patru fiice: Eukleia (Buna Reputație), Eupheme (Aprecierea), Euthenia (Prosperitatea) și Philophrosyne (Întâmpinarea ospitalieră), cunoscute și sub numele de „tinerele grații”.
47 Aglaja este un asteroid de tip C din centura de asteroizi. A fost descoperit de Robert Luther la 15 septembrie 1857 la Dusseldorf.
Athena, zeița războiului și a înțelepciunii a fost victima unei tentative de viol a zeului Hephaistos, la scurt timp după divorțul acestuia de Afrodita. Atena și-a șters sămânța zeului de pe picior și a aruncat-o pe pământ (Gaia), dar Gaia a conceput și a născut un fiu Erikhtonios. Athena a simțit o anumită responsabilitate pentru acest copil și l-a dus în templul ei, Acropolis.

Numele zeiței a fost dat asteroidului Pallas (după numele Pallas Atena).
2 Pallas , este al doilea asteroid care a fost descoperit (după Ceres) și unul dintre cei mai mari asteroizi din Sistemul Solar. Este al treilea cel mai mare asteroid din centura principală din Sistemul Solar, după Ceres și Vesta. A fost descoperit în 28 martie 1802, la Bremen, de către Heinrich Olbers.Are un diametru de 512 km.
Cu nimfa Aitna, Hefaistos a avut o fiică Thaleia iar cu nimfa insulei Lemnos, Kabeira ,a avut o mulțime de urmași numiți kabeiroi ( semizeii din Samotrace) și kabeirides (nimfele din Samotrace).
Dintre muritoare, Antikleia i-a dăruit un fiu pe banditul Periphetes, iar Oclesia prințesă a Romei și Latiumului pe Servius Tullius.
Hefaistos a fost identificat cu zeul egiptean Ptah și cel roman, Vulcan.
Zeul egiptean Ptah este patronul construcțiilor, metalurgiei și sculpturii. El este, de asemenea, patronul șantierelor navale și tâmplarilor.
La fel ca multe zeități din Egiptul antic, el ia diferite forme, în formă de Ptah-Patèque este reprezentat ca un pitic gol și deformat dar în general, este reprezentatcu trăsăturile unui om cu pielea verde, învelit într-un giulgiu lipit de piele, purtând barba divină și care deține un sceptru care combină trei simboluri puternice ale mitologia egipteană: ouas-sceptrul regal, ankh-crucea cu mâner (simbolul vieții veșnice),pilonul djed (reprezentând stabilitatea).

5011 Ptah, este un asteroid excentric, de tip Q relativ rar, clasificat Near-Earth-Object (NEO) și asteroid potențial periculos al grupului Apollo și are o diametru de aproximativ 1,6 kilometri.
5011 Ptah a fost descoperit în 24 septembrie 1960 de către astronomii olandezi Ingrid și Cornelis van Houten de la Leiden pe plăci fotografice realizate de astronomul american Tom Gehrels la Observatorul U.S Palomar din California.


Una din cele mai lungi povești de dragoste a fost cea cu Ares, poveste ce a durat și în timpul căsătoriei zeiței cu Hefaistos. Ares și Afrodita au avut împreună o fată, Harmonia și patru băieți :Eros, Anteros, Deimos, Phobos.
Harmonia, Eros și Anteros sunt nume purtate și de asteroizi iar Deimos și Phobos sunt cei doi sateliți naturali ai lui Marte. Phobos și Deimos sunt cei doi fii ai zeului războiului Ares, Deimos reprezentând teroarea și groaza iar Phobos panica, zborul și învălmășeala.
40 Harmonia este un asteroid de tip S din centura de asteroizi. A fost descoperit de Hermann Goldschmidt în 31 martie 1856.

433 Eros este un asteroid de tip S din familia Amor, și a fost descoperit, în 13 august 1898, în mod independent de către Auguste Charlois și Carl Gustav Witt,acesta din urmă fiind primul care a anunțat descoperirea. Gehrels la Observatorul U.S Palomar din California.

1943 Anteros este un asteroid cu un diametru de 2 km., din grupul Amor, descoperit în 13 martie 1973 de James Gibson la Leoncito Astronomical Complex în Argentina.
Hermes,mesagerul zeilor, era zeul comerțului, zborului și al hoților în mitologia greacă. Fiul Afroditei și al lui Hermes a fost Hermafroditus . După Ovidiu , Hermafroditus era un băiat remarcabil de frumos de care nimfa Salmacis s-a îndrăgostit și s-a rugat de zei ca ea și iubitul ei să fie uniți pentru totdeauna. Un zeu, ca răspuns la rugăciunea ei, a unit cele două fințe într-una și le-a transformat într-o formă androgină.

69230 Hermes este un asteroid Apollon, descoperit prima dată în 28 octombrie 1937 de K. Reinmuth la Heidelberg, redescoperit în 15 octombrie 2003 de astronomul Brian Skiff ( proiectul LONEOS) de la Observatorul Lowell.
Fiind prea mic pentru a fi văzut prin telescoapele epocii, a fost ”pierdut„ timp de 66 de ani. Hermes are un partener, descoperit la 18 octombrie 2003 la Observatorul Arecibo, Puerto Rico, prin observații radar, de un grup de astronomi condus de Jean-Luc Margot de UCLA. Se pare că Hermes este un asteroid dublu – două roci care orbitează la 1,2 km una de alta, cea de a doua primind numărul provizoriu S/2003 (69230) iar după ultimele măsurători ambele au raza de aprox. 400 m.

Lowell Observatory Near-Earth-Object Search (LONEOS) a fost un proiect pentru descoperirea asteroizilor și cometelor care orbitează în apropierea Pământului. Proiectul, finanțat de NASA, a fost condus de Dr. Ted Bowell de la Lowell Observatory din Flagstaff, Arizona. Proiectul LONEOS a început în 1993 și a durat până la sfârșitul lunii februarie 2008.
Nerites a fost un tânăr zeu al mării, prima iubire a Afroditei. Când a refuzat să părăsească marea și să se alăture ei un Olympus, ea l-a transformat într-un crustaceu pentru trădarea lui.
Nu există un asteroid cu acest nume pe lista asteroizilor dar un gen de moluște din familia Neritidae ( exemplu ,Theodoxus danubialis) poartă numele Nerita.

În România, rezervația Dealul cu melci, situată în comuna Vidra , jud.Alba este o rezervație naturală paleontologică cu un bogat punct fosilier cu gasteropode și specii aparținând genurilor Modiolus, Astarte, Arca, Crasatella, Nerita, Natic și, Glaucinia.
Zeița dragostei și a frumuseții a fost iubită și de Poseidon și, după unii, i-a dăruit două fiice Rhode și Herophile (deși ambelor fiice li se atribuie părinți alternativi de către alți autori).
O altă poveste de dragoste este cea cu Adonis, un tânăr cipriot frumos, care a fost ucis tragic de un mistreț. Acesta s-a născut din dragostea incestuoasă a Mirrhei pentru tatăl ei pe care l-a păcălit. Însărcinată, aceasta a fost nevoită să fugă până în Arabia pentru a se feri de blestemul tatălui , iar zeii au transformat-o într-un arbust de mirt.
Erymanthos, fiul lui Apollon, a fost pedepsit pentru că a văzut-o pe Afrodita după unirea ei cu Adonis iar Apollon, iritat, s-a transformat într-un mistreț și la ucis pe Adonis ( altă legendă spune că Apollon i-a spus lui Ares și acesta furios s-a transformat în mistreț și l-a ucis pe Adonis).
În unele legende Adonis este omorât de un bivol pe care a vrut să-l ucidă.
2101 Adonis este un asteroid cu un diametru de 0,5-1,2 km. din grupul Apollo, descoperit în 12 februarie 1936 de Eugène Delporte la Royal Observatory of Belgium și clasificat ca NEO și PHA (potentially hazardous asteroid).
381 Myrrha este un asteroid din centura de asteroizi, descoperit în 10 ianuarie 1894, de Auguste Charlois.
Legendele povestesc despre dragostea Aphroditei pentru muritorul Anchises,un prinț păstor al Dardaniei din Troad (Asia Mică) pe care l-a remarcat pe muntele Ida și în fața căruia s-a dat drept muritoare.S-a spus că Zeus a căutat să o pedepsească cu un partener cuminte pentru că îi făcea pe zei să se îndrăgostească de un șir nesfârșit de femei muritoare. Cu Anchises , Afrodita a avut doi fii, Aeneas și Lyros.
Boutes a fost rege în Attika (sudul Greciei) și unul din Argonauți. El a fost salvat de Afrodita când, aflat pe mare, a intrat sub farmecul Sirenelor. A dus-o în Italia și Afrodita a născut un fiu, Eryx.
Phaeton, fiul lui Kefalos era puternic și plăcut de zei. Afrodita l-a răpit și l-a pus paznic pe timpul nopții la cele mai sacre sanctuare ale ei.
3200 Phaethon este un asteroid cu diametrul de 5 km și face parte din grupul Apollo. A fost descoperit de Simon Green și John K. Davies, cu ajutorul telescopului spațial IRAS, în data de 11 octombrie 1983. Este primul asteroid care a fost descoperit cu acest telescop spațial și se apropie mai mult de Soare decât oricare alt asteroid.Orbita lui traversează orbitele lui Marte, Pământ, Venus și Mercur.
Phaethon este un asteroid cu caracteristici destul de neobișnuite prin faptul că orbita sa seamănă mai mult cu cea a unei comete decât cu un asteroid, Phaeton putând fi inima unei ”comete stinse„. Observațiile efectuate de navele spațiale STEREO (Solar Terrestrial Relations Observatory) ale NASA, au pus în evidență cozi de praf , iar în 2010, Phaethon a fost detectat datorită unor emisii de praf considerându-se că datorită căldurii Soarelui să apară fracturi în asteroid.
Mâniile Afroditei împotriva celor care nu i se închinau sau nu aduceau ofrande în templele ei a fost descrise pe larg de autorii antici.
Parsiphae o regină a insulei Creta, după unii, a fost pedepsită de Afrodita cu o poftă nenaturală de a se împerechea cu un taur drept pedeapsă pentru neglijarea închinării la altarul zeiței. (Cele mai multe surse, însă, spun că Poseidon a fost autorul blestemului).
Parsiphae este un mic satelit satelit neregulat al lui Jupiter.
Tyndareus a fost un rege din Lakedaimonia (sudul Greciei) care nu a a onorat-o prin sacrificii pe Afrodita și ca pedeapsă cele trei fiice ale sale: Helene, Clytemnestra și Timandra, au fost blestemate să-și trădeze soții.
8125 Tyndareus este un asteroid troian descoperit de Cornelis Johannes van Houten, Ingrid van Houten-Groeneveld și Tom Gehrels la 30 septembrie 1973 la Observatorul Mount Palomar.

Diomede, regele Argosului a fost pedepsit de zeiță ca răzbunare pentru că a rănit-o în timpul războiului troian. Afrodita a făcut-o pe soția acestuia, Aegiale, să-i fie infidelă eroului ceea ce l-a făcut pe acesta să plece în Italia, la curtea regelui Daunus.
1437 Diomedes este un asteroid troian cu diametrul de 164 km., descoperit de Karl Wilhelm Reinmuth în 3 august 1937 la Heidelberg.

Eos (Aurora ), ”cea cu degete trandafirii„ a fost pedepsită ( pentru că Afrodita a găsit-o în pat cu Ares) să se îndrăgostească permanent de bărbați tineri, iar Erymanthus, un fiu al lui Apollon, a fost pedepsit pentru că a povestit (și poate a și răspândit bârfele) despre flirtul ei cu Adonis.
221 Eos este un asteroid din centura de asteroizi, descoperit în 18 ianuarie 1882, de Johann Palisa.
Zeul soarelui însuși Helios, a fost blestemat de Afrodita ca să se îndrăgostească de prințesa persană Leukothea și să-i aducă în mod nemijlocit moartea ca pedeapsă pentru dezvăluirea aventurii extraconjugale a zeiței cu Ares în timp ce era soția lui Hephaistos.

35 Leukothea este un asteroid din centura de asteroizi. A fost descoperit de R. Luther la 19 aprilie 1855.

Narcissus era un tânăr frumos din Phokis (Grecia centrală), care a respins cu înverșunare pe toți cei care i-au căutat dragostea. Ca pedeapsă pentru aroganța sa, Afrodita l-a făcut să se îndrăgostească de propria sa reflexie.
37117 Narcissus este un asteroid ce intersectează orbita lui Saturn. A fost descoperit de William Kwong Yu Yeung la observatorul Desert Beaver, în Arizona, în 1 noiembrie 2000.
Calliope a suferit și ea datorită mâniei Afroditei. Adonis, fiul Mirrhei, i-a plăcut atât de mult Afroditei, încât aceasta l-a ascuns de zei încredințându-l Persefonei, iar când Persefona nu a vrut să-l înapoieze, Zeus a numit-o pe Calliope drept judecătoare a conflictului și aceasta a decis ca Adonis să-și împartă viața, în mod egal între cele două zeițe rivale. Nemulțumită, Afrodita le-a stârnit pe menade împotriva lui Orfeus, fiul lui Calliope, (care plângea pierderea Euridicei și nu voia să participe la petrecerile lor) și acestea l-au ucis rupându-l în bucăți.
3361 Orpheus este un asteroid cu diametrul de 0,3-0,5 km. din grupul Apollo, descoperit în 24 aprilie 1982 de Carlos Torres.
Nici Pan nu a scăpat de furia Afroditei. Aceasta , furioasă că tânărul și frumosul Akhilleus ( nu Achilles, eroul din războiul troian) a fost considerat de Pan mai frumos decât ea, l-a transformat pe tânăr în rechin .
4450 Pan este un asteroid cu diametrul de 1,1 km. din grupul Apollo, clasificat PHA(potentially hazardous asteroid) și NEO (near-Earth object), descoperit în 25 septembrie 1987 de Carolyn Shoemaker și Eugene Shoemaker la Observatorul Mount Palomar.
Glaukos a fost sfâșiat de iepele sale atunci când le-a împiedicat să se împerecheze. Legenda spune că Afrodita le-a provocat nebunia fiind supărată pe Glaukos care nu le trata corespunzător și pentru că acesta a sfidat-o.
1870 Glaukos este un asteroid cu un diametru de 45 km., descoperit în 24 martie 1971 de C. J. van Houten, I. van Houten-G. și T. Gehrels de la Observatorul Palomar.















