Titanii

Titanii, cei mai vechi zei din mitologia greacă, divinități primordiale care au precedat zeii Olimpului, fiii lui Ouranos (Cerul) și ai Geei (Pământul),erau  în număr de doisprezece, șase titani : Coeus, Crius, Cronos, Hyperion, Iapetus, Oceanus și șase titanide: Mnemosyne, Phoebe, Rhea, Theia, Themis și Thetys.

Potrivit lui Hesiod, opt dintre frații și surorile Titani s-au căsătorit între ei: Oceanus și Tethys, Coeus și Phoebe, Hyperion și Theia și Cronus cu Rhea. Ceilalți doi frați Titani s-au căsătorit în afara familiei lor imediate, Iapetus s-a căsătorit cu nepoata sa Clymene, fiica lui Oceanus și a lui Tethys, în timp ce Crius s-a căsătorit cu sora sa vitregă Eurybia, fiica Gaiei și a lui Pontus. Cele două surori Titanide rămase, Themis și Mnemosyne, au devenit soții ale nepotului lor Zeus.

Koios (Coeus) unul din fiii lui Uranos și Gaia, împreună cu frații săi, s-a postat la colțurile lumii susținându-l pe Uranos  care a fost castrat de Cronos. În acest mit se pare că frații personifică cei patru stâlpi  cosmici care separă cerul și pământul: Koios ( numit și Polus- stâlpul nordic), Hyperion -stâlpul vestic, Iapetus- stâlpul estic și Krios sau Crius- stâlpul sudic.

Koios era probabil și zeul axei de nord a cerului (polus) în jurul căreia se roteau stelele, fiind și vocea profetică a tatălui său Cerul așa cum Phoebe era vocea profetică a mamei sale Pământul.

Fiicele pe care le-a avut cu sora sa Phoebe, Leto (Latona) și Asteria, par să fi reprezentat cele două ramuri principale ale profeției: Leto și fiul său Apollon reprezintă puterea profetică a luminii și cerului iar Asteria și fiica ei Hecate puterea profetică a nopții și fantoma morții.

Asteria, personificarea nopții înstelate, a fost căsătorită cu Perses„ Distrugătorul”, fiul lui Crius și Euribia, având un singur copil, o fiică, pe Hecate, zeița vrăjitoriei, a magiei, a nopții, a lunii,a fantomelor și necromanției.

HecateTriformis, Wikimedia Commons, Public Domain

Fiind urmărită de Zeus , aceasta s-a transformat în prepeliță și s-a aruncat în mare. Pe locul unde a căzut a apărut o insulă Ortigya (ortux-prepeliță în lb. greacă) ,vechiul nume pentru insula Delos ( azi există și o insulă Ortigia, unele surse afirmă că aici s-au născut copii Latonei cealaltă fiică a lui Phoebe și nu în Delos).

Nikolaos Himonas (1866-1929): Insula Delos, Wikimedia Commons, Public Domain

Hecate este reprezentată uneori ca o zeiță tricefală având un cap de leu, unul de câine și unul de cal reprezentând cele trei etape ale vieții omului:creșterea, îmbătrânirea, dispariția, alteori este reprezentată prin trei femei lipite în jurul unei coloane, ea fiind și zeița răspântiilor de aceea tripla ipostază. Pe vasele grecești este pictată având două torțe în mâini și uneori acopaniată de un câine.

wenceslas_hollar_-_the_greek_gods-_diana
Wenceslas Hollar (1607-1677), Zeițe grecești,1607-1677/Wikimedia Commons, Public Domain

Hecate a făcut parte din triada lunară Hecate( luna nouă sau neagră, simbolizând moartea) – Artemis ( secera lunii, simbolizând maturitatea )- Selene (luna plină, simbolizând nașterea).Hecate este cea care a auzit strigătul disperat al lui Demeter atunci când Persefona , fiica ei, (Proserpina -la romani) a fost răpită de Hades și dusă în lumea lui subpământeană și l-a rugat pe Apollon să o găsească.

Demeter zeița mamă va sta cu fiica ei 9 luni pe an iar trei luni (iarna) supărarea de a-și ști fiica cu Hades se va manifesta prin  frig și lipsa vegetației pe Pământ. Unele legende spun că Persefona venea la 6 luni, timp în care prezența ei era însoțită de căldură și vegetație.

658 Asteria este un asteroid din centura principală,cu diametrul de 22,95 km, descoperit pe 23 ianuarie 1908, de August Kopff.

După parametrii orbitali este considerat ca aparținând familiei de asteroizi Koronis din centura principală, familia purtând numele primului asteroid de acest tip descoperit în 4.01.1876. Se crede că s-au format în urmă cu mai puțin de 2.000.000.000 de ani, într-o coliziune catastrofală dintre două corpuri mai mari. Se deplasează într-un roi pe o orbită comună. Doar 20 din cei 300 de asteroizi descoperiți până acum ca aparținând acestei familii au diametrul peste 20 km.

100 Hekate este un asteroid din centura principală, descoperit pe 11 iunie 1868, de James Watson și are un diametru estimat de 88,66 km. Deși se află în aceeași parte a spațiului ca familia de asteroizi Higeea este totuși un intrus încadrându-se de fapt în grupul de asteroizi Hecuba care au o rezonanță orbitală cu Jupiter (2:1).

Deși Proserpina și Persefona sunt aceeași zeiță , doi asteroizi poartă numele ei.

26 Proserpina este un asteroid din centura de asteroizi , cu un diametru de 91,4 km, descoperit de R. Luther în 5 mai 1853.

399 Persephone este un asteroid din centura principală, cu un diametru de 49,13 km descoperit pe 23 februarie 1895, de Max Wolf.

d46bd870c15334a4ed73df6ce50c03b6
Răpirea Persefonei, Gian Lorenzo Bernini (1598-1680), Autor: Livioandronico2013, Wikimedia Commons,CC BY SA 4.0

Conform unei legende, Leto (Latone) cealaltă fiică a lui Phoebe, era una din iubitele lui Zeus iar Hera, soția acestuia s-a înfuriat când a aflat că Leto va avea copii și a cerut pământului să nu o primească să nască, iar copiii acesteia să nu se nască într-un loc luminat de soare. Leto a ajuns pe insula Ortygia care plutea între pământ și fundul mării loc ce nu era atins de blestemul Herei.

Leto, Marcantonio Franceschini
Marcantonio Franceschini (1648-1729), Nașterea lui Apollo și a Dianei Wikimedia Commons, Public Domain

După ce i-a născut pe Apollo și Artemis, Leto a plecat în Lycia și a vrut să facă baie copiilor săi în râul Xanthe. Furia Herei nu se domolise și aceasta le-a cerut țăranilor din partea locului să tulbure apa râului pentru ca Leto să nu-și poată îmbăia copiii.

Latona și țăranii din Licia Jacopo Tintoretto
Jacopo Tintoretto (1518-1594), Latona și țăranii din Lycia ,Wikimedia Commons,Public Domain
Jan Brueghel, Latona în Lycia
Jan Brueghel cel Bătrân, Latona și țăranii licieni / Rijkmuseum/Wikimedia Commons,Public Domain

Înfuriată, Leto a făcut ca țăranii să fie vânați de lupi  și apoi i-a transformat în broaște.

Francesco Travisani,Latona și broaștele,
Francesco Travisani, (1656-1746), Latona și broaștele /Colecție particulară (Gavin Graham Gallery, London, UK)/Wikimedia Commons,Public Domain
Bazinul Latonei, Versailles,Autor:Vincent Bloch,Wikimedia Commons, Public Domain

După nașterea lui Apollo , Leto nu l-a putut îngriji , Themis fiind cea care l-a hrănit cu nectar și ambrozie. Insula Delos a rămas  sacră nefiind îngăduit nici unei ființe umane să se nască sau să moară acolo.

Templul lui Leto din Delos/Wikimedia Commons, Public Domain

68 Leto este un asteroid din centura de asteroizi, descoperit în 29 aprilie 1861 de astronomul Karl Theodor Robert Luther la Observatorul din Düsseldorf. Este un asteroid de tip S, întrucât suprafața sa este foarte strălucitoare, iar în compoziția sa este un amestec de fier, nichel și silicați și are o rază medie de 68,28 km.

Titanul Crius și Eurybia au avut trei urmași: Astraios, Pallas și Perses ( Distrugătorul).

Astraios era tatăl celor patru Anemoi, ( Boreas, Zephyrus, Notus și Eurus- zei minori ai vânturilor, supuși lui Aeolus).

Pallas și soția sa Styx au avut patru copii, patru zei războinici: Nike ( Victoria), Kratos (Puterea), Bia (Forța), și Zelos (Rivalitatea).

Iapetus, unul dintre titani, fiul zeilor Uranus și Gaia a avut mai mulți copii cu oceanida Clymene: pe Atlas, Epimetheus, Menoetius și Prometheus. După multe peripeții, înfrânt în lupta cu olimpienii, Iapetus a fost aruncat de Zeus în Tartar. Este singurul dintre cei șase titani (Coeus, Crius, Cronos, Hyperion, Oceanus și Iapetus) care nu a avut copii cu una din surorile sale.

Iapetus, ( numit și Saturn VIII) este al treilea satelit ca mărime al planetei Saturn și al unsprezecelea din sistemul solar. Acesta a fost descoperit de către Giovanni Domenico Cassini la 25 octombrie 1671.

Iapetus, luna lui Saturn/Wikipedia
Iapetus, luna lui Saturn, Autor: Brandon Amaro, Wikimedia Commons, Public Domain

Un alt mister al lui Iapetus este creasta muntoasă ecuatorială care se desfășoară de-a lungul zonei Cassini Regio, circa 1.300 km lungime, 20 km lățime și 13 km înălțime. Acesta a fost descoperit atunci când sonda Cassini a luat imagini cu Iapetus la data de 31 decembrie 2004. Unele vârfuri se înalță cu 20 km deasupra câmpiilor din jur, ceea ce le face unele dintre cele mai înalte vârfuri din Sistemul Solar. Creasta formează un sistem complex, inclusiv vârfuri izolate și segmente mai mari de 200 km și secțiuni cu câte trei creste paralele. În cadrul regiunilor luminoase nu există nici o creastă, dar există o serie de vârfuri izolate de-a lungul ecuatorului Cassini Regio este zona întunecată  care acoperă jumătate din Iapetus. Este numită după Giovanni Cassini, descoperitorul lui Iapetus; „Regio” este un termen utilizat în geologia planetară pentru o suprafață mare care este puternic diferențiată prin culoare sau albedo de împrejurimile sale. Jumatatea mai luminoasă a lui  Iapetus se numește Roncevaux Terra.

Orbita lui Iapetus este oarecum neobișnuită. Cu toate că este al treilea satelit ca mărime al lui Saturn, orbiteaza mult mai departe de Saturn decât următorul cel mai apropiat satelit principal, Titan. El are, de asemenea, planul orbital mai înclinat ca al sateliților obișnuiți; numai sateliții exteriori neregulați ca Phoebe au orbite mai înclinate. Cauza este necunoscută. Din cauza acestei orbite depărtate și  înclinate, Iapetus este singurul satelit din care inelele lui Saturn, ar fi în mod clar vizibile.

Înclinarea orbitei lui Iapetus/Wikipedia
Înclinarea orbitei lui Iapetus/ NASA JPL Small Body Orbit Viewer applet/Wikimedia Commons CC BY Sa 3.0

Umflătura ecuatorială îl face pe Iapetus să semene cu o nucă.

Creasta ecuatorială a lui Iapetus
Creasta ecuatorială a lui Iapetus, imagine Cassini/Wikimedia Commons,Public Domain

Numeroase personaje mitologice poartă numele Clymene sau Klimene: o nereidă, o nimfă, soția lui Merops din Milet și mamă a lui Pandareus, una din amazoane, soția lui Catreus și, cea mai cunoscută, oceanida, soția lui Iapetus.

104 Klymene este un asteroid din centura principală, aparținând familiei Themis, descoperit pe 13 septembrie 1868, de James Watson.

Orbita lui Klymene
Orbita lui Klymene / NASA JPL Small Body Orbit Viewer applet/Wikimedia Commons,Public Domain

Heliadele au fost cele șapte fiice nimfe ale zeului-soare Helios și ale Clymenei: Merope, Phoebe, Aegle, Dioxippe, Helia, Aethria, Lampetia. Atunci când fratele lor Phaethon a căzut din carul soarelui, s-au adunat în jurul mormântul său de pe malurile râului Eridanos și în durerea lor , au fost transformate în plopi și lacrimile lor în chihlimbar auriu.

Heliadele au fost reprezentate pe cer de constelația Eridanus iar Phaeton de constelația Auriga (Vizitiul).

Atlas este titanul care pierzând lupta împotriva lui Zeus a fost pedepsit să poarte bolta cerească ( globul ceresc, nu globul Pământesc) pe umerii săi.A fost zeul care a instruit omenirea în arta astronomiei folosită de navigatori în drumurile lor pe mare și de agricultori pentru a măsura anotimpurile.Cu timpul a devenit zeul care rotea cerul în jurul axei sale  determinând astfel rotirea stelelor.

Guercini, Atlas susținând globul ceresc
Guercino (1591-1666), 1646, Atlas susținând globul ceresc/Wikimedia Commons,Public Domain

L-a întâlnit pe Hercule când acesta trebuia să ia merele din grădina Hesperidelor,Hercule susținând cerul pe umerii săi în timp ce Atlas lua merele, iar într-un mit târziu este transformat în muntele Atlas de către Perseus care folosește capul Gorgonei.

Lucas Cranach cel Bătrân, Hecule și Atlas
Lucas Cranach cel Bătrân (1472-1553), Hecule și Atlas/ Wikimedia Commons, Public Domain

Atlas Cosmographicae

Atlasul lui Mercator,1595
Atlasul lui Mercator,1595/Wikimedia Commons,Public Domain

Realizarea lui cea mai valoroasă a lui Gerard De Kremer (Gerardus Mercator) este „Proiecția Mercator”, o proiecție a globului terestru pe un plan (hartă). Această proiecție redă fidel unghiurile, fiind prin aceasta de importanță majoră pentru navigația pe Pământ. Suprafața terestră este proiectată pe un cilindru tangent la ecuator ceea ce nu deformează unghiurile dar distanța între paralele crește cu latitudinea deci distanțele nu se păstrează , sunt deformate și suprafețele.

Harta Mercator
Harta în proiecție Mercator/Wikimedia Commons, Public Domain

Atlas este și o stea din grupul Pleiadelor.

Pleiadele/Wikipedia
Pleiadele, Autor : NASA, ESA and AURA/Caltech /Wikimedia Commons, Public Domain

Pleiadele sunt cele șapte fiice ale lui Atlas și ale Pleionei, urmărite prin munți de vânătorul Orion și salvate de Jupiter, care le  transformă în stele.Ele sunt surori cu Hyadele și Hesperidele.

Constelația Pleiadelor apare reprezentată în multe culturi.

Discul ceresc de la Nebra este un disc de bronz de circa 32 cm diametru cu o patină verde-albastră și cu incrustații de aur. Acestea reprezintă Soarele (sau Luna plină), un sfert (o seceră) de Lună în creștere, precum și 32 de stele în formă de cercuri mici, inclusiv o grupare de stele care ar putea reprezenta Pleiadele. Discul a fost găsit în anul 1999, lângă orășelul Nebra din landul Saxonia-Anhalt, Germania, și datat ca provenind aproximativ din anul 1600 î.Hr. 

Discul Nebra, Autor:Frank Vincentz ,Wikimedia Commons, Public Domain

Pleiadele se numesc în limba japoneză Subaru (unitate) iar denumirea tradițională românească este ”Cloșca cu pui„.

Asemănarea dintre Pleiade și logo-ul Subaru
Asemănarea dintre Pleiade și logo-ul Subaru, Autor: Clément Bucco-Lechat (LogoPhoto) NASA, ESA,AURA/ Caltech, Palomar Observatory (Pleiades Photo)  Allen McCloud (This file) Wikimedia Commons,CC BY SA 3.0

Nimfele Hiyade (Ploioasele) au fost fiicele lui Pleione cu Atlas. Hyadele au avut mai multe surori, precum Pleiadele și Hesperidele. Ele au fost foarte atașate de fratele lor, Hyas. Într-o zi, în timp ce Hyas era la vânătoare, a fost ucis de un leu. Hyadele au fost atât de copleșite de durere încât s-au sinucis. Zeus le-a schimbat într-un grup de stele și le-a plasat în constelația Taurus.

Hyadele, cele patru gigante sunt trecute cu numele după catalogul Bayer
Hyadele, cele patru gigante sunt trecute cu numele după catalogul Bayer,Autor Thuvan Dihn,/Wikimedia Commons, CC BY SA 3.0

Apariția constelației pe cer în noiembrie când începea sezonul ploios în Grecia , explică numele grupului.

Hesperidele fiicele lui Hesperis și Atlas, sunt nimfe care locuiesc într-o grădină fabuloasă, situată în Munții Arcadiei (Grecia) sau, după alte legende, la extrema vestică a Mării Mediteraneene, lângă muntele. Atlas. În această grădină crește pomul care face mere de aur, pom dăruit de Gaia Herei, la nunta sa cu Zeus. Această grădină este păzită de Ladon, un dragon cu o sută de capete. Singurul care a reușit să obțină câteva mere a fost Heracles, care l-a păcălit pe Atlas să le ia pentru el. În acest fel Heracles a îndeplinit cea de a unsprezecea muncă dintre cele douăsprezece. Numărul Hesperidelor variază, tradițional sunt trei : Aegle, Erytheia și Hesperia dar unele surse o adaugă și pe Arethusa.

Frederic Leighton, Grădina Hesperidelor
Frederic Leighton (1830-1896), Grădina Hesperidelor,1892/Wikimedia Commons,Public Domain

ATLAS , (Asteroid Terrestrial-impact Last Alert System) este un sistem de studiu astronomic pentru depistarea precoce a asteroizilor periculoși.

Atlas este  unul din sateliții naturali ai planetei Saturn (Saturn XV).

Atlas , imagine Cassini, 2007/Wikipedia
Atlas , imagine Cassini, 2007/Wikipedia Commons, Public Domain

Este un satelit păstor (sheperd satellite) adică un satelit de talie mică ce orbitează în apropierea marginilor unui inel al unei planete și ghidează particulele de gheață și praf. Atlas este un satelit păstor al inelului A iar Prometeu al inelului F ale lui Saturn.

Satelitul păstor Prometeu
Satelitul păstor Prometeu Image credit: Courtesy NASA/JPL-Caltech /Wikimedia Commons, Public Domain

Atlas este o familie de vehicule de lansare spațială folosită de Statele Unite ale Americii, bazată pe racheta balistică intercontinentală SM-65 Atlas, un model proiectat în anii 1950. Rachetele din această familie aveau trei motoare configurate în modul trepte paralele: două din cele trei motoare erau eliberate în timpul ascensiunii, dar rezervoarele de combustibil și alte elemente structurale se păstrau.

Nava Friendship 7 a proiectului Mercury cu astronautul John Glenn la bord,lansată de o rachetă Atlas
Nava Friendship 7 a proiectului Mercury cu astronautul John Glenn la bord,lansată de o rachetă Atlas, Autor :NASA/Wikimedia Commons, Public Domain

 În limba greacă, Epimetheus  înseamnă ”gând care vine prea târziu„ sau ”cel care gândește după ce a săvârșit ceva„ sau chiar ”răzgândire„, în contrast cu al lui Prometheus, ”cel care gândește înainte de a săvârși„ sau ”chibzuire„. După ce olimpienii au creat animalele și oamenii, Zeus i-a însărcinat pe Prometeu și Epimeteu să împartă darurile cerești (caracteristici pozitive) noilor ființe. Asumându-și întreaga sarcină, Epimetheu a dat toate  darurile animalelor, fără să lase nimic oamenilor, lipsiți astfel de apărare. Situația a fost salvată de Prometeu care a furat pentru oameni focul de la Hephaistos și inteligența de la Atena.

Prometeu furând focul
Peter Paul Rubens (1577-1640), Prometeu furând focul,Wikimedia Commons,Public Domain

Mânios de îndrăzneala lui Prometeu, Zeus s-a răzbunat trimițând-o pe Pandora(”cea înzestrată cu toare darurile„) , prima femeie muritoare creată din lut de zei și înzestrată de aceștia cu nenumărate calități: Afrodita i-a dat frumuseţea, Atena, înţelepciunea, Apollo, talentul muzical, iar Hermes puterea de convingere”. Sedus de Pandora va fi însă Epimeteu  care are nesăbuința să deschidă cutia primită ca dar de nuntă de la zei, răspândind astfel în toată lumea toate sentimentele și pornirile rele omenești: cruzimea ( dată de Ares), aroganţa (Poseidon), suferinţa și durerea (Hephaistos), lăcomia şi gelozia ( Hera), ura (Artemis), bolile (Apollo), lenea (Dionis), tristeţea (Demetra), teama (Zeus), suferinţa şi moartea (Hades) iar pe fundul cutiei, speranța, (Atena sau Hestia) care rămâne singura salvată în cutie.

Paolo Farinati, Cadoul Pandorei pentru Epimetheu
Paolo Farinati, (1524-1606),Cadoul Pandorei pentru Epimetheu,Wikimedia Commons,Public Domain

Așa cum se vede în pictura lui Farinati, Pandora nu a primit o cutie, ci un vas, pithos, utilizat în Grecia Antică pentru a depozita ulei, vin sau grâu. I se atribuie lui Erasmus din Rotterdam traducerea grecescului ”pithos„ din povestea Pandorei a lui Hesiod , cu latinul ”pyxis„ care înseamnă cutie, eroare menținută până în zilele noastre.

Vas pithos, 675 Î.Hr.,Muzeul Luvru
Vas pithos, 675 Î.Hr.,Muzeul Luvru,Wikimedia Commons,Public Domain

Zeus îl înlănțuie apoi pe Prometheus de o stâncă pe muntele Kazbek din Caucaz. Un vultur uriaș zămislit de Typhon și de Echidna, îi devorează zilnic ficatul, care peste noapte se regenerează. În felul acesta titanul este supus unui chin veșnic Heracles, în drum spre Grădina Hesperidelor ,ucide vulturul cu una din săgețile sale otrăvite și-l eliberează pe Prometheus, ale cărui chinuri se sfârșesc.

Prometheus
Peter Paul Rubens (1577-1640 , Prometheus,Wikimedia Commons,Public Domain
Artist necunoscut, Pandora
Artist necunoscut, Pandora/Wikimedia Commons, Public Domain

Expresia ”cutia Pandorei„, este folosită  pentru  a desemna o sursă de nenorociri.

Pandora și Epimeteu sunt părinții  Pyrei care, mai târziu, a devenit soția lui Deucalion, fiul lui Prometeu. Pyra și Deucalion, s-au refugiat  pe muntele Parnas,  fiind  în mitologia greacă, singurii supraviețuitori ai Potopului.

Deucalion a întrebat un oracol al zeiței Themis cum poate fi repopulat pământul. Acesta i-a răspuns că trebuie să arunce oasele mamei sale peste umăr. Deucalion și Pyrrha au înțeles că prin „mamă”, oracolul se refera la Gaea ”mama Pământ„, și prin „oase”, la pietre. Deucalion și Pyrrha a luat niște pietre și le-au aruncat peste umăr în spate; de îndată ce rocile au atins solul, au început să-și schimbe forma în oameni. Rocile aruncate de Deucalion au devenit bărbați, în timp ce cele aruncate de Pyrrha au devenit femei.

Peter Paul Rubens, Deucalion și Pyrrha
Peter Paul Rubens (1577-1640 , Deucalion și Pyrrha,Wikimedia Commons,Public Domain
Giovanni Maria Bottalla, Deucalion și Pyrrha
Giovanni Maria Bottalla (1613-1644), Deucalion și Pyrrha, Wikimedia Commons, Public Domain

Deucalion și Pyrrha au avut șase copii: trei băieți (Hellen, Amphictyon și Orestheus) și trei fete (Protogeneia, Pandora II și Thyia). Cei mai cunoscuți nepoți sunt : Sisyphos, Salmoneus, Athamas, Diktys și Polydektes, Ion și Endymion.

Hellen, în mitologia greacă, a fost strămoșul mitic din care descind toți elenii (greci). Cu nimfa Orseis el a avut trei fii, din care au provenit triburile grecești; Aeolus a fost strămoșul eolienilor, Dorus, strămoșul  dorienilor  și Xuthus, prin  fii săi Achaeus și Ion, strămoșul aheienilor și ionienilor.

1810 Epimetheus este un asteroid din centura principală, descoperit pe 24 septembrie 1960, de C. J. van Houten,  I. van Houten-G. și T. Gehrels.de la Observatorul  Mount Palomar.

Orbita lui 1810 Epimetheus
Orbita lui 1810 Epimetheus/ NASA JPL Small Body Orbit Viewer applet,Wikimedia Commons,Public Domain

Potrivit rezultatelor urmăririi realizate de Wide-field Infrared Survey Explorer(WISE), telescopul spațial de urmărire în infraroșu  aparținând misiunii NEOWISE , Epimeteu măsoară 7,7 kilometri în diametru și suprafața sa are un albedo de 0,27.

Epimeteu este și  un satelit interior natural al lui Saturn, cunoscut și ca Saturn XI.A fost descoperit la 18 decembrie 1966 de către Richard Walker.

Epimetheu fotografiat de sonda Cassini-Huygens la 3 dec.2007
Epimetheu fotografiat de sonda Cassini-Huygens la 3 dec.2007,Autor: NASA/JPL/Space Science Institute , Wikimedia Commons, Public Domain

Epimeteu ocupă aceiași orbită ca satelitul lui Saturn, Janus fiind separați de doar 50 km.Diametrul lui Epimeteu este de 115 km și Janus măsoară 178 km. Mergând pe acceiași orbită călătoresc aproape la acceiași viteză, dar satelitul interior merge ușor mai rapid decât cel din exterior și îl depășește pe acesta. Pare inevitabil să se ciocnească între ei, dar când se apropie între ei, atracția gravitațională reciprocă alterează mișcarea, satelitul interior se miscă pe o orbită superioară și pierde viteză. Satelitul exterior se miscă pe orbită interioară unde câștigă viteză. Deci cei doi sateliți schimbă pozițiile între ei, satelitul interior se transformă în exterior și rămâne în urmă. Acest lucru se întâmplă la fiecare patru ani. Acest schimb este unicul care se cunoaște în tot Sistemul solar.

Relația între orbitele celor doi sateliți/Wikipedia
Relația între orbitele celor doi sateliți Epimeteu și Janus,Wikimedia Commons, Public Domain

Asteroidul 1809 Prometheus având un diametru de doar 14,2 km. a fost descoperit pe 24 septembrie 1960 de către astronomii C.J. van Houten și I. van Houten-Groenveld de la Abservatorul astronomic Palomar.

Satelitul Saturn XVI descoperit în 1980 de sonda spațială Voyager 1 poartă același nume.

Prometheus și alți trei sateliți sunt sateliți -păstor (sheperd satellites) ce au ca efect modificarea marginilor inelelor, creând spații între ele. Prometeu acționează ca un satelit păstor în limita interioară a inelului F.

55 Pandora este un asteroid din centura principală, descoperit pe 10 septembrie 1858, de George Mary Searle de la Observatorul Dudley, New York.

Model 3D, asteroidul 55 Pandora,Astronomical Institute of the Charles University: Josef Ďurech, Vojtěch Sidorin
Model 3D, asteroidul 55 Pandora,Astronomical Institute of the Charles University: Josef Ďurech, Vojtěch Sidorin,Wikimedia Commons, CC BY 4.0
Orbita asteroidului 55 Pandora
Orbita asteroidului 55 Pandora/ NASA JPL Small Body Orbit Viewer applet/Wikimedia Commons,Public Domain

Pandora este un satelit al lui Saturn descoperit în 1980 de către sonda spațială Voyager 1.Pandora prezintă mai multe cratere decât Prometeu și are cel puțin două cratere de 30 km diametru, dar nu are terenuri ridicate și nici văi importante. Datorită slabei densități și unui albedo ridicat ,se crede că Pandora este un corp înghețat și poros.

Pandora, imagine luată de sonda Cassini 2005
Pandora, imagine luată de sonda Cassini, 2005, NASA/JPL, Wikimedia Commons, Public Domain

632 Pyrrha este un asteroid din centura de asteroizi, descoperit pe 5 aprilie 1907, de August Kopff.

53311 Deucalion  este  un corp trans-neptunian (TNO). A fost descoperit în 1999 de  Deep Ecliptic Survey (DES). DES este un proiect de descoperire a corpurilor cerești din centura lui Kuiper utilizând facilitățile oferite de  National Optical Astronomy Observatory (NOAO) din Tucson, Arizona.

617 Patroclus este un asteroid troian al lui Jupiter. A fost descoperit la 17 octombrie 1906 de astronomul german August Kopff de la Astronomisches Rechen-Institut din Heidelberg, Germania. Asteroidul este însoțit de un satelit denumit (617) Patroclus I Menoetius ( numele este dat în cinstea tatălui lui Patroclus, Menoetius). Sistemul Patroclus / Menoetios formează un asteroid binar.

Sisif a fost fiul lui Aeolus,strănepotul lui Deucalion, întemeietor și rege al cetății Corint. Era considerat foarte inteligent și cel mai viclean dintre muritori. Cu Merope, fiica lui Atlas, a avut mai mulți copii: pe Glaucus, Halmus și Thersander. Deoarece a dat în vileag răpirea Aeginei de către Zeus, Sisif și-a atras  mânia acestuia din urmă și a fost supus în Infern la o caznă perpetuă: el a fost sortit să urce un deal împingând veșnic o stâncă uriașă, care o dată ajunsă în vârf, se rostogolea din nou la vale și cazna era reluată.

Tizian, Sisyphus,1548-1549, Muzeul Prado, Madrid
Tizian, Sisyphus,(1488-1576), Muzeul Prado, Madrid/Wikimedia Commons,Public Domain

1866 Sisyphus este un asteroid cu diametrul de 8,2 km din apropierea Pământului și care intersectează orbita planetei Marte. A fost descoperit de astronomul elvețian Paul Wild, la 5 decembrie 1972.

Orbita lui Sisif/Wikipedia
Orbita lui Sisif/ NASA JPL Small Body Orbit Viewer applet/ Wikimedia Commons, Public Domain

Se consideră că acest asteroid este comparabil ca dimensiuni cu cel care a intrat în coliziune cu Terra, când s-a format craterul Chicxulub, iar urmarea acestei coliziuni fiind dispariția dinozaurilor.

Endymion a fost regele Elidei ( fiu al lui Aeolus sau simplu păstor după alte surse), amantul Selenei zeița Lunii. După unele legende, Selene a obținut ca Endymion să rămână veșnic frumos dar cufundat într-un somn etern într-o grotă din muntele Latmos în Caria (actualul Bodrum în Turcia).

Giovanni Antonio Pellegrinni, Selene și Endymion
Giovanni Antonio Pellegrinni (1675-1741), Selene și Endymion/Wikimedia Commons,Public Domain

342 Endymion este un asteroid din centura principală, descoperit pe 17 octombrie 1892, de Max Wolf.

Orbita lui Endymion
Orbita lui Endymion/ NASA JPL Small Body Orbit Viewer applet/Wikimedia Commons,Public Domain

Pentru grecii antici, nimfele Hyade (Ploioasele) au fost fiicele lui Pleione și Atlas, gigantul care purta cerul pe umeri. Hyadele erau surori cu  Pleiadele și Hesperidele și erau foarte atașate de fratele lor, Hyas care a fost ucis de un leu în timp ce era la vânătoare. Hyadele au fost atât de copleșite de durere încât s-au sinucis iar Zeus le-a transformat într-un grup de stele și le-a pus pe cer sub forma constelației  Taurus. Zeus le era recunoscător, deoarece ele au avut grijă de fiul său, zeul Dionysos.

Constelația Taurus,Till Credner,AllteSky.com, Wikimedia Commons, CC BY SA 3.0

Constelația Hyadele apare în timpul sezoanelor ploioase, de aceea grecii credeau ca ele sunt fie mesageri ale ploilor de primăvară fie ale furtunilor de toamnă. ”Hyades„  înseamnă în limba greacă ”a ploua„. Numele și numărul Hyadelor variază după autor dar cele mai frecvente nume sunt: Aesyle, Ambrosia, Cleeia, Coronis, Eudora, Pedile ,Phaeo or Phaeote, Phyto, și Polyxo.

Roiul Hyade se află la distanța de 151 de ani lumină de Sistemul nostru Solar. Este constituit din 300 – 400 de stele care au caracteristici comune, cum sunt vârsta și compoziția chimică. Cele patru stele mai strălucitoare din roi  se numesc potrivit denumirii Bayer: Gamma, Delta, Epsilon și Theta Tauri. Aceste stele formează un asterism în formă de ”V„ reprezentând capul constelației Taurul.

Johannes Hevelius,Taurus , Firmamentum Sobiescianum, sive uranographia – Prodromus Astronomiae – 1690 ,Wikimedia Commons, Public Domain

Hyas a fost transformat în constelația Vărsătorul (Aquarius) iar leul care l-a ucis în constelația Leul (Leo). Cele două constelații nu apar pe cer în același timp atunci cînd una din ele răsare, cealaltă apune și cele două nu se vor  întâlni niciodată.

Constelația Vărsătorul, Till Credner, AllteSky. com, Wikimedia Commons, CC BY SA 3.0

O altă legendă spune că Ganymede a fost un  chipeș prinț troian care a fost dus în cer  de către Zeus transformat în vultur și a fost numit paharnic al zeilor și iubit al acestuia. Ganymedes a fost, de asemenea, plasat printre stele ca și constelația Aquarius, cupa lui în care amesteca ambrozia ca și  constelația Crater, iar vulturul ca Aquila.

Eustache Le Sueur  (1616–1655) ,Răpirea lui Ganymede,WikimediaCommons, Public Domain

Ganymede  este un satelit a lui Jupiter și cel mai mare satelit din Sistemul solar.A fost descoperit de Galileo Galilei în 7 ianuarie 1610. Sonda spațială Galileo a descoperit un ocean subteran și câmp magnetic. Următoarea misiune spațială planificată în sistemul Jovian este Jupiter Icy Moon Explorer (JUICE) a Agenției Spațiale Europeane, planificată pentru anul 2022.

Câmpul magnetic al lui Ganymede integrat în magnetosfera lui Jupiter, derivative work Mc Sush/Wikimedia Commons, Public Domain

Deși are o  poziție  proeminentă în zodiac și dimensiune  mare, Varsatorul nu are stele deosebit de luminoase, cele patru stele mai strălucitoare fiind de magnitudine mică . Cu toate acestea, cercetările recente au arătat că există mai multe stele situate în interiorul limitelor constelației, care posedă sisteme planetare.Doisprezece sisteme planetare cu  exoplanete au fost găsite în Vărsător începând cu 2013. Gliese 876, una dintre cele mai apropiate stele de Pamant, la o distanta de 15 de ani lumină,  a fost prima stea pitica rosie descoperită că posedă un sistem planetar.În jurul ei orbitează patru planete, inclusiv o planeta terestra de 6,6 ori masa Pământului.În 27 februarie 2017 a fost descoperită TRAPPIST-1 cu șapte planete în jurul ei.

În această constelație sunt localizate trei obiecte Messier: Messier 2,Messier 72 și Messier 73 , două nebuloase planetare importante: nebuloasa Saturn și nebuloasa Helix și trei dușuri  meteorice :Eta Aquaride, Delta Aquaride și Iota Aquaride.

Hyadele au fost identificate și cu Nysiadele, nimfele muntelui mitic Nysa unde l-au îngrijit pe Dionisos cu asistența satirului Silenus.Nysiadele au fost trei, cinci sau șase nimfe, cele mai frecvente nume fiind: Nysa, Krisseis, Bromis, Erato,Eriphia, Polyhymno, Arsinoe,Ambrosia, Koronis, Polixo,Eudora.

Nysa, muntele unde Hyadele l-au îngrijit pe Dionysos (Bacchus) este un munte mitic situat  în Etiopia, Libia, Arabia sau chiar India.

François Boucher(1703-1770), Mercur încredințând pe Baccus nimfelor de pe muntele Nysa,Wikipedia Commons, Public Domain

44 Nysa este un asteroid din centura de asteroizi, cel mai strălucitor din familia de asteroizi Nysa. A fost descoperit de Hermann Goldschmidt la 27 mai 1857 la Observatorul din Paris.

Model 3D  asteroid 44 Nysa,Astronomical Institute of the Charles University: Josef Ďurech, Vojtěch Sidorin/Wikimedia Commons,CC BY 4.0

Ambrosia era în mitologia greacă hrana zeilor (sau băutura zeilor) dar și o nimfă transformată în viță de vie de către Dionysos, iar  Lycurgus regele Traciei dușmanul lui Dionysos,o atacă cu un topor.

Lycurgus atacând-o pe nimfa Ambrosia, mozaic din Herculaneum, 45-79 AD/Wikimedia Commons,Public Domain

193 Ambrosia este un asteroid din centura principală, descoperit pe 28 februarie 1879, de Jérôme Coggia. Numele său se referă la ambrozie, hrana zeilor din mitologia greacă și nu la hyada Ambrosia.

Orbita asteroidului 193 Ambrosia/ NASA JPL Small Body Orbit Viewer applet/Wikimedia Commons, Public Domain

217 Eudora este un asteroid din centura principală, având diametrul 66,24 km,descoperit pe 30 august 1880, de Jérôme Coggia la Observatorul din Marsilia.

Orbita asteroidului 217 Eudora/ NASA JPL Small Body Orbit Viewer applet/Wikimedia Commons, Public Domain

322 Phaeo este un asteroid din centura principală, descoperit pe 27 noiembrie 1891, de Alphonse Borrelly la Observatorul din Marsilia.

308 Polyxo este un asteroid din centura principală, descoperit pe 31 martie 1891, de Alphonse Borrelly.

158 Koronis este un asteroid din centura principală, descoperit pe 4 ianuarie 1876, de Viktor Knorre la Observatorul din Berlin. Își datorează numele atât mamei lui Asklepios cât și hyadei.

Charles-Amédée-Philippe Van Loo(1719-1795), Primirea lui Ganymede în Olimp,1768 /Wikimedia Commons,Public Domain

http://www.theoi.com/Khthonios/Hekate.html

http://www.theoi.com/Titan/TitanKoios.html

http://www.theoi.com/Titan/TitanisAsteria.html

http://www.theoi.com/Titan/TitanKrios.html

http://www.theoi.com/Titan/Hyas.html

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.