Secolul al XVI-lea a adus contribuții fundamentale în astronomie.

Nicolaus Copernic (n.19 februarie 1473,Toruń – d. 24 mai 1543, Frombork, Polonia) a fost un astronom, cosmolog, matematician, și prelat catolic, care a dezvoltat teoria heliocentrică a Sistemului Solar.

Opera sa fundamentală, De Revolutionibus Orbium Coelestium (Despre mișcările de revoluție ale corpurilor cerești), terminată în 1530 și publicată abia în anul 1543, cu puțin înainte de moarte, deoarece era conștient de contradicțiile față de doctrina oficială a Bisericii Catolice care erau cuprinse în carte.

Cartea este dedicată papei Paul al III-lea într-o prefață care susține că matematica, nu fizica, ar trebui să fie baza pentru înțelegerea și acceptarea noii sale teorii.

De revolutionibus este împărțită în șase „cărți” (secțiuni sau părți), urmând îndeaproape aspectul Almagestului lui Ptolemeu pe care l-a actualizat și înlocuit.

Cartea I, capitolele 1–11 sunt o viziune generală a teoriei heliocentrice și o expunere sumară a cosmologiei sale. Lumea (cerurile) este sferică, la fel și Pământul, iar pământul și apa fac un singur glob. Corpurile cerești, inclusiv Pământul, au mișcări circulare și veșnic regulate. Pământul se rotește pe axa sa și în jurul Soarelui. Din poziții heliocentrice, Copernic explică cu ușurință mișcarea retrogradă a planetelor. Capitolele 12-14 sunt o introducere în trigonometria practică și tabelele sinusurilor.

Cartea a II-a – teoria și principiile astronomiei sferice, regulile pentru calculul pozițiilor aparente ale stelelor, planetelor și Soarelui în ceruri. Capitolul 14 descrie instrumente astronomice. Apendicele conține un catalog de stele similar cu catalogul ptolemaic (VII-VIII din cartea Almagest, cu unele actualizări), cu coordonate a 1024 stele. Acest catalog și întreaga carte II reprezintă cea mai timpurie parte a lucrării. Cartea a III-a descrie lucrările sale despre precesiunea echinoxilor și tratează mișcările aparente ale Soarelui și fenomenele conexe. Cartea a IV-a este o descriere similară a Lunii și a mișcărilor sale orbitale.Cartea V explică modul în care se calculează pozițiile stelelor pe baza modelului heliocentric și oferă tabele pentru cele cinci planete cunoscute în epocă. Cartea a VI-a: digresiuni asupra latitudinii celor cinci planete în relație cu ecliptica.

1322 Coppernicus este un asteroid din centura de asteroizi, descoperit pe 15 iunie 1934, de Karl Reinmuth la Heidelberg.

Un crater pe Lună și unul pe Marte poartă numele lui Copernic.

Copernicium este un element chimic sintetic cu simbolul Cn și numărul atomic 112. Izotopii cunoscuți sunt extrem de radioactivi și au fost creați doar într-un laborator.

55 Cancri numit și Rho Cancri, este o stea binară situată la o distanță de aproximativ 40 a.l. de Soare, în direcția constelației zodiacale a Racului. Acest sistem binar este compus dintr-o pitică galbenă, 55 Cancri A (numită și Copernic din decembrie 2015), similară cu Soarele, și dintr-o pitică roșie, 55 Cancri B, separată cu mai mult de 1.000 AU.

În iulie 2014, Uniunea Astronomică Internațională a lansat un proiect pentru a da nume adecvate anumitor exoplanete și stelelor gazdă ale acestora. Procesul a implicat nominalizarea publică și votarea noilor nume. În decembrie 2015, IAU a anunțat că numele câștigătoare au fost Copernic pentru 55 Cancri A și Galileo, Brahe, Lipperhey, Janssen și Harriot pentru planetele sale (b, c, d, e și f, respectiv).

Copernicia este un gen de palmieri, originar din America de Sud și Antilele Mari. Sunt copaci de dimensiuni mici până la medii care cresc la 5-30 m înălțime și apar de obicei în apropierea pârâurilor și râurilor din habitatele savanelor. Genul a fost numit astfel de botanistul Carl Friedrich Philipp von Martius în 1837, în semn de omagiu adus astronomului polonez Nicolas Copernicus. Habitatul lor natural se găsește în America de Sud, Haiti și Cuba.

Cupa Copernicus este o competiție anuală de atletism indoor, care are loc în luna februarie la Toruń, Polonia.

Festivalul Copernic este un festival de știință care se desfășoară în fiecare mai la Cracovia, Polonia. A fost fondat în 2014 și oferă prelegeri, discuții, ateliere, proiecții de film și expoziții care se concentrează pe neuroștiință, biologie evolutivă, fizică, drept și filozofie. Evenimentul este organizat de Centrul Copernic și Fundația Tygodnik Powszechny.

Galileo Galilei ( n.15 februarie 1564,Pisa – d.8 ianuarie 1642, Arcetri ) a fost un astronom, fizician și inginer italian, numit „părintele astronomiei observaționale”,„ părintele metodei științifice ” și chiar ” părintele științei moderne „.

Contribuțiile sale la astronomia observațională includ confirmarea prin telescop a fazelor planetei Venus, descoperirea celor mai mari patru sateliți ai lui Jupiter ( sateliții galileeni: Io, Europa, Callisto și Ganimede), și observarea inelelor lui Saturn și analiza petelor solare.

Mesagerul înstelat (Sidereus Nuncius) din 1610 a fost primul tratat științific publicat realizat pe baza unor observații efectuate prin telescop, tratat în care Galileo prezenta cele patru luni ( sateliți) ai lui Jupiter, neregularitățile de pe suprafața lunii Lunii reliefate de terminator( linia ce separă suprafața luminată de cea întunecată), existența unor stele invizibile cu ochiul liber pe care nu le putem distinge separat și care ar forma Calea Lactee, deosebirea de aspect dintre planete (discuri) și stele ( puncte luminoase).

Dialogul asupra celor două mari sisteme ale lumii (în italiană: Dialogo sopra i due massimi sistemi del mondo) este o lucrare solicitată lui Galilei de Papa Urban VIII în jurul anului 1624 și publicată în 1632. Cartea este scrisă sub forma unui dialog între trei persoane, prima (Salviati) favorabilă sistemului heliocentric al lui Copernic, a doua( Simplicio) adeptă a sistemului geocentric al lui Ptolemeu și a treia (Sagredo) fără o părere prealabilă asupra acestei probleme dar care în final va fi de partea teoriei copernicane.

Susținerea în cărțile publicate a teoriilor sale îi va aduce lui Galilei un proces și o condamnare din partea Bisericii Catolice, condamnare anulată în 31 octombrie 1992.

Galilei a fost unul dintre părinții metodei științifice susținând formularea în limbaj matematic a rezultatelor experiențelor și a susținut experimentul ca instrument bazat pe investigarea legilor naturii (dar distinct de observarea comună a naturii și urmând o formulare teoretică,o ipoteză care să ghideze experiența în așa fel încât să nu se obțină rezultate arbitrare), în contrast cu tradiția aristotelică de analiză calitativă a cosmosului.

Galilaei este un crater lunar situat pe fața vizibilă a Lunii, dar și un crater marțian situat în regiunea numită Margaritifer Terra.

697 Galilea este un asteroid din centura de asteroizi, descoperit în 14 februarie 1910, de Joseph Helffrich la Heidelberg și numit Galileo la 1 octombrie 1946 în onoarea celebrului fizician și astronom italian al secolului al XVI-lea la împlinirea a 300 de ani de la descoperirea sateliților galileeni în 1610.

Johann Bayer (n. 1572, Rain – d.7 martie 1625, Augsburg) a fost un avocat și uranograf (cartograf al cerului) german. Bayer a avut mai multe interese în afara activității sale, inclusiv arheologia și matematica. Cu toate acestea, este cunoscut în primul rând pentru activitatea sa în astronomie, în special pentru munca sa privind determinarea pozițiilor obiectelor pe sfera cerească.

Atlasul stelar al lui Bayer Uranometria Omnium Asterismorum (Uranometria tuturor asterismelor) a fost publicat pentru prima dată în 1603 în Augsburg. Acesta a fost primul atlas care a acoperit întreaga sferă cerească. Bayer s-a bazat pe opera lui Tycho Brahe iar pentru cele 12 constelații din zona australă va utiliza un catalog produs de doi navigatori olandezi, Pieter Dirkszoon Keyser și Frederick de Houtman între 1595 și 1597, care au preluat și au îmbunătățit observațiile predecesorilor lor, Amerigo Vespucci și Andrea Corsali, precum și notele lui Pedro de Medina. catalogul său a cuprins 51 de hărți stelare și două planisfere.

Cuvântul „Uranometria” provine din grecescul oυρανός (cerul), care îi dă și numele Uraniei, muza astronomiei din mitologia greacă. Sufixul „metria” provine din latinescul „măsurare”, astfel „Uranometria” înseamnă „măsurarea cerului”, prin analogie cu „geometria” care înseamnă etimologic „măsurarea Pământului”.

Uranometria a introdus un nou sistem de denumire a stelelor, care a devenit cunoscut sub denumirea de Bayer. Acest nou sistem inventat de Bayer constă în atribuirea stelelor unei constelații litere grecești în ordinea descrescătoare a luminozității lor. Astfel, cea mai strălucitoare stea are denumirea Alpha (α), următoarea Beta (β) și așa mai departe cu cele 24 de litere care alcătuiesc alfabetul grecesc. Cu toate acestea, mijloacele tehnice ale timpului nu au permis clasificarea stelelor tocmai în ordinea mărimii, Bayer grupează fiecare în șase „clase” diferite, stelele de prima magnitudine fiind cele mai strălucitoare și cele de 6 mărimea cea mai mică. El a atribuit o literă greacă minusculă (alfa (α), beta (β), gamma (γ) etc.) sau o literă latină (A, b, c, etc.) fiecărei stele pe care a catalogat-o, combinată cu denumirea latină a constelației părinte a stelei în formă genitivă (posesivă).Exemplu: α Tauri.