Spre deosebire de perioada anterioară când asteroizii au primit numele unor sateliți naturali, relativ recent, ( perioada 1975-2001) sateliții descoperiți au primit aceleași nume ca cele ale asteroizilor descoperiți anterior.
Asteroidul 9 Metis și Metis, satelitul lui Jupiter.
Metis a fost una dintre vechile Oceanide și zeița sfaturilor bune, planificării, vicleniei și înțelepciunii. Metis, este descrisă ca una din fiicele lui Oceanus și Thetys și personificarea prudenței . La îndemnul lui Zeus, ea i-a dat lui Cronos un vomitiv, pentru a reânvia copiii pe care i-a devorat. A fost prima iubire și soția lui Zeus, care a aflat că ea va naște mai întâi o fată și apoi un băiat, căruia îi era destinat de soartă să domnească asupra lumii. Din acest motiv, Zeus a devorat-o când a rămas însărcinată cu Athena, după care el însuși a născut- o pe zeiță din capul lui.

9 Metis este un asteroid din centura de asteroizi, descoperit de A. Graham la 25 aprilie 1848 la Observatorul Markree, Irlanda.
Metis este un asteroid de mari dimensiuni, 235×165 km, aceste dimensiuni susținând teoria că Metis este nucleul rezidual al unui asteroid mare care a pierdut 90% din masa inițială.
Satelitul Metis sau Jupiter XVI a fost descoperit în 1979 de S. Synnott în fotografiile făcute de sonda Voyager 1 în timpul abordării sale a lui Jupiter și a fost desemnat provizoriu ca S / 1979 J 3. În 1983 a fost numit oficial în onoarea oceanidei Metis.

Asteroidul 24 Themis și Themis, ipoteticul satelit al lui Saturn.
Themis a fost zeița Titanidă a legii și ordinii divine – regulile tradiționale de conduită stabilite pentru prima dată de zei. Era, de asemenea, o zeiță profetică care a prezidat cele mai vechi oracole, inclusiv cel din Delfi. În acest rol, ea a fost vocea divină care a instruit pentru prima dată omenirea în legile primare ale dreptății și ale moralei, cum ar fi preceptele pietății, regulile ospitalității, buna guvernare, conduita adunării și oferte pioase către zei. A fost soția lui Zeus devenind mama celor trei Horae: Eunomia ( Disciplina), Dice (Dreptatea), Eirene (Pacea) și trei Moirae ( ursitoarele Clothos, Lachesis și Atropos).
24 Themis este unul dintre cei mai mari asteroizi din centura de asteroizi și cel mai mare membru al familiei Themis. A fost descoperit de Annibale de Gasparis la 5 aprilie 1853 la Observatorul Capodimonte, Neapole, Italia.
La 28 aprilie 1905, William H. Pickering, care a descoperit cu șapte ani mai devreme Phoebe, a anunțat descoperirea unui zecelea satelit al lui Saturn, pe care l-a numit prompt Themis. Plăcile fotografice pe care ar fi apărut, treizeci în total, au cuprins o perioadă între 17 aprilie și 8 iulie 1904. Cu toate acestea, niciun alt astronom nu a confirmat vreodată afirmația lui Pickering. Cel de-al zecelea satelit al lui Saturn (în ordinea descoperirii) a fost Janus, care a fost descoperit în 1966 și confirmat în 1980. Orbita sa este departe de presupusa orbită a lui Themis.
Asteroidul 38 Leda și satelitul lui Jupiter, Leda.
Leda a fost o regină a Spartei, soția regelui Tyndareus, care a fost sedusă de Zeus transformat în lebădă. Dintr-un ou (sau două în alte variante) au apărut Castor și Pollux iar din altele Elena din Troia și Clitemnestra.

38 Leda este un asteroid din centura de asteroizi descoperit de Jean Chacornac în 12 ianuarie 1856 la Paris.
Leda este un satelit natural al planetei Jupiter, cunoscut și ca Jupiter XIII. A fost descoperit de către Charles T. Kowal la Observatorul Mount Palomar la 14 septembrie 1974.
Asteroidul 55 Pandora și satelitul Pandora al lui Saturn.
Pandora ( în limba greacă, ”cu toate darurile„ )a fost în mitologia greacă prima femeie muritoare. Hefaistos a creat-o folosind apă și lut. Ceilalți zei au înzestrat-o cu multe talente: Afrodita i-a dat frumusețea, Atena înțelepciunea, Apollo talentul muzical iar Hermes puterea de convingere. Drept cadou de nuntă Zeus i-a oferit Pandorei un vas (pithos) pe care ea l-a deschis, eliberând roiul de spirite rele prins înăuntru. Doar Elpis (Speranța) a rămas în urmă, o singură binecuvântare pentru a ușura suferința omenirii.

Pandora sau Saturn XVII, este un satelit al lui Saturn descoperit în 1980 de către sonda spațială Voyager 1.

55 Pandora este un asteroid din centura de asteroizi, descoperit de George Mary Searle în 10 septembrie 1858 la Observatorul Dudley din Albany,SUA.
Asteroidul 74 Galatea, descoperit 1862 și Galatea satelitul lui Neptun, descoperit în 1989.
În Metamorfozele sale, Ovidiu, prezintă legenda lui Acis și Galateea pe un ton dramatic. Nimfa Galateea îl iubește pe păstorul Acis și este iubită. Dar acesta din urmă este o victimă a geloziei lui ciclopului Polifem, de asemenea, îndrăgostit de Galateea. Polifem, surprinzându-i pe cei doi îndrăgostiți, rupe o stâncă din Etna și o aruncă peste Acis. Galateea, văzând fire de sânge care curg de sub stâncă, le preschimbă într-un râu, astfel încât să se poată scălda acolo în fiecare zi.

74 Galatea este un asteroid din centura de asteroizi și a fost descoperit la 29 august 1862 de Ernst Wilhelm Leberecht Tempel la Observatorul din Marsilia,Franța.
Galatea sau Neptune VI este un satelit al lui Neptun descoperită în iulie 1989 cu ajutorul imaginilor făcute de sonda spațială Voyager 2.
Asteroidul 113 Amalthea, descoperit 1871 și Amalthea, un satelit al lui Jupiter, descoperit în 1892.
Amalthea a fost capra divină care l-a hrănit pe Zeus cu lapte într-o peșteră de pe Muntele Dicte din Creta. Când zeul a ajuns la maturitate, el a creat scutul său (aigis) din pielea ei și cornul abundenței (cornucopia sau kalt amaltheias) dintr-unul din coarnele ei. În opinia unora, Amaltheia era mai degrabă un nimfă care l-a hrănit pe Zeus cu lapte de capră.

Amalthea este un satelit al lui Jupiter descoperit de Edward Emerson Barnard în 9 septembrie 1892 la Lick Observatory al Universității California. Are a treia orbită cea mai apropiată de Jupiter și a fost al cincilea satelit descoperit, așa că este cunoscut și sub numele de Jupiter V.
Suprafața Amalthei are particularitatea de a fi foarte accidentată. Există patru caracteristici geologice importante în Amalthea, două cratere ( numite Pan și Gaia) și două facule (pete luminoase) care sunt considerate a fi munți și au primit numele munților sacri grecești Lyctos și Ida.
113 Amalthea este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 12 martie 1871 de Karl Theodor Robert Luther de la Observatorul Düsseldorf-Bilk, Germania.
Asteroidul 171 Ophelia, descoperit în 1877 și Ophelia, satelitul lui Uranus, descoperit în 1986.
Ophelia este un personaj din drama „Hamlet” de William Shakespeare. Este o tânără nobilă din Danemarca, fiica lui Polonius, sora lui Laertes și potențială soție a prințului Hamlet. Ea se scufundă în nebunie și moare, accidental sau prin sinucidere după ce este părăsită de Hamlet.

Ophelia sau Uranus VII este un satelit al lui Uranus descoperit Richard J. Terrile în 21 ianuarie 1986 din imaginile luate de Voyager 2.

171 Ophelia este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 13 ianuarie 1877 de Alphonse Louis Nicolas Borrelly de la Observatorul din Marsilia, Franța.
