Corpuri cerești cu același nume (1)

Corpuri cerești cu nume identice au apărut mai ales între anii 1858-1906 când numele unor sateliți naturali ai unor planete (denumiți primii) au fost date și unor asteroizi.

Europa, unul din sateliții lui Jupiter, denumită în 1614 poartă același nume cu asteroidul 52 Europa, descoperit în 1858.

52 Europa este un asteroid din centura de asteroizi, descoperit în 4 februarie 1858, de Hermann Mayer Salomon Goldschmidt la Paris.

Hermann Mayer Salomon Goldschmidt (n.17 iunie 1802 – d.30 august sau 10 septembrie 1866 ) a fost un astronom și pictor germano-francez care și-a petrecut o mare parte din viață în Franța. A început ca pictor, dar după ce a participat la o prelegere a celebrului astronom francez Urbain Le Verrier a devenit pasionat de astronomie. Descoperirea sa a asteroidului Lutetia în 1852 a fost urmată de alte descoperiri și până în 1861 Goldschmidt descoperise 14 asteroizi. El a primit Medalia de Aur a Royal Astronomical Society în 1861 și de șapte ori ( (1852, 1854, 1855, 1857, 1858, 1860, 1861), Premiul Lalande pentru cercetări avansate în astronomie, atribuit de Academia Franceză de Științe.

Anonim, Hermann Goldschmidt (1802-1866), Wikimedia Commons, Public Domain 

1614 Goldschmidt este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 18 aprilie 1952 de astronomul francez Alfred Schmitt la Uccla.

Goldschmidt este un crater lunar de impact aflat în partea de nord a părții apropiate a Lunii și apare ca formă ovală, datorită perspectivei.

Limbul nord-vestic al lunii cu cratere. Author:NASA / LRO_LROC_TEAM ,Wikimedia Commons, Public Domain

Europa (sau Jupiter II) este al șaselea satelit al lui Jupiter și cel de-al patrulea ca mărime, fiind printre cei mai mari sateliți din sistemul solar.

Satelitul Europa,foto sonda Galileo 1997, Autor NASA,Wikimedia Commons, Public Domain

Ca toți sateliții galileeni, Europa este numită după o iubire a lui Zeus. Europa era fiica regelui Tirului, o nobilă feniciană în mitologia greacă. Zeus transformat într-un taur alb, o răpește și o duce în insula Creta. Europa I-a născut doi copii :Minos viitor rege al Cretei și Eas judecător al lumii umbrelor , după alte surse au fost trei fii Minos, Radamanthis și Sarpedon.

Antonio Marziale Carracci  (1583–1618),Răpirea Europei, Wikimedia Commons, Public Domain

Europa, împreună cu celelalte trei luni mari ale lui Jupiter, Io, Ganymede și Callisto, au fost descoperite de Galilei Galilei la 8 ianuarie 1610, și, probabil, independent de Simon Marius( cu câteva zile înaintea lui Galilei, dar, acuzat de plagiat).

Simon Marius (n. 20 ianuarie 1573 -d. 5 ianuarie 1625) a fost un astronom german. S-a născut în Gunzenhausen, lângă Nuremberg, dar și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în orașul Ansbach. El este cel mai remarcat pentru că a făcut primele observații despre cele mai mari patru luni ale lui Jupiter, înaintea lui Galileo însuși, iar publicarea descoperirii sale a dus la acuzații de plagiat.

Se pare că Marius a descoperit lunile independent, dar nu a început să noteze până în 29 decembrie 1609. Marius a folosit calendarul iulian, iar această dată este echivalentă cu 8 ianuarie 1610, în cel gregorian folosit de Galilei, la o zi după scrisoarea lui Galileo în care acesta a descris pentru prima dată lunile.Dincolo de disputa asupra priorității, denumirile mitologice prin care acești sateliți sunt cunoscuți astăzi (Io, Europa, Ganymede și Callisto) sunt cele date de Marius.

Simon Marius (1573-1624), imagine din cartea sa Mundus Iovialis, 1614. Sursa: GC6 M4552 614m, Houghton Library, Harvard University,Wikimedia Commons, Public Domain 

7984 Marius este un asteroid din centura de asteroizi, descoperit în 29 septembrie 1980 la Observatorul Kleť de Zdeňka Vávrová.

Marius este un crater lunar situat pe partea vizibilă a Lunii. Se află pe Oceanus Procellarum. Spre vestul craterului Marius, zeci de domuri lunare se extind pe o suprafață de peste o sută de kilometri în diametru ( Colinele Marius).

Imagine a craterului Marius luată de misiunea Apollo 12,Sursa NASA, Wikimedia Commons, Public Domain

Regiunea Marius (denumire internațională: Marius Regio) este o suprafață de 4.940 km în diametru, situată pe Ganymede.

Io satelitul lui Jupiter denumit în 1014 are același nume cu asteroidul 85 Io descoperit în 1865.

Io era o prințesă din Argos,fiică a lui Inachus ( descendent al lui Oceanos) și iubită pământeană a lui Zeus. Protejată cu o perdea de nori pentru ca Hera, soția lui Zeus să nu afle de adulter , Io este transformată în junincă albă atunci cînd Hera descoperă adevărul. Cu toate acestea, zeița nu a fost atât de ușor de păcălit și a cerut animalul drept cadou punându-l sub paza lui Argus, uriașul cu o sută de ochi. Zeus l-a trimis pe Hermes să-l ucidă pe gardian, dar Hera a ripostat trimițând un tăun s-o chinuiască pe Io, aceasta străbătând înfuriată Europa și Asia pentru a ajunge în cele din urmă în Egipt. Acolo, Zeus îi redă forma umană și ea îl naște pe fiul lor Epafos.

Pieter Lastman  (1583–1633),Hera descoperindu-i pe Zeus cu Io, Wikimedia Commons, Public Domain

85 Io este un asteroid din centura de asteroizi, descoperit de Christian Heinrich Friedrich Peters de la Observatorul Litchfield din Clinton, SUA, în 19 septembrie 1865.

Io este unul dintre cei patru sateliți galileeni ai planetei Jupiter și fost descoperit în 1610 de Galileo Galilei, împreună cu ceilalți sateliți galileeni.

Cu peste 400 de vulcani activi, Io este cel mai activ corp ceresc din punct de vedere geologic din Sistemul Solar. Această activitate geologică extremă este rezultatul încălzirilor mareice datorate forțelor de frecare interioare sub influența atracției variabile a lui Jupiter și a celorlalți sateliți galileeni. Norii săi vulcanici și scurgerile de lavă produc mari schimbări ale suprafeței și o colorează în diverse nuanțe de roșu, galben,verde, negru și alb, datorită mai ales compușilor sulfului.

Nava spațială Galileo de la NASA a realizat imaginile sale de cea mai înaltă rezoluție a lunii Io a lui Jupiter în 3 iulie 1999 în timpul trecerii sale cele mai apropiate de Io. Acest mozaic de culoare folosește filtrele de infraroșu, verde și violet ale aparatului de fotografiat al navei spațiale și aproximează ceea ce ar vedea ochiul uman. Cea mai mare parte a suprafeței lui Io are culori pastelate, punctate cu negru, maro, verde, portocaliu și roșu în apropierea centrelor vulcanice active, Author:NASA / JPL / University of Arizona ,Wikimedia Commons, Public Domain

Dione, saterlitul lui Saturn denumit în 1847 are același nume cu asteroidul 106 Dione descoperit în 1868.

Dione era zeița Titanidă a oracolului Dodonei din Thesprotia, una din soțiile lui Zeus și mama Afroditei. Dione a fost descrisă ca „asociata templului” lui Zeus la Dodona. Cele trei profetese în vârstă ale altarului, cunoscute colectiv ca Peleiade, au fost probabil preotesele ei. Aceste femei au fost numite „Porumbeii” după pasărea sacră a fiicei lui Dione, Afrodita. Surorile Titanide ale lui Dione erau, de asemenea, zeițe oraculare – Phoibe deținea Delphi, Mnemosyne Lebadeia și Themis, Delphi și Dodona.

Monedă cu Diona pe tron, Source:Wilhelm Heinrich Roscher (Hrsg.): Ausführliches Lexikon der griechischen und römischen Mythologie. Band 1,1, Leipzig 1886, Sp. 1029,Wikimedia Commons, Public Domain

106 Dione este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 10 octombrie 1868 de James Craig Watson de la Observatorul Detroit din Ann Arbor, SUA.

Dione este un satelit al lui Saturn. A fost descoperit de astronomul italian Giovanni Domenico Cassini în 1684.

Datele culese de Cassini indică faptul că Dione are un ocean de apă sărată lichidă sub suprafața de gheață ,datele privind gravitația și forma indicând o crustă de gheață de 99 ± 23 km grosime pe un ocean global de apă lichidă internă de 65 ± 30 km.

Dione are doi sateliți co-orbitali, Helene și Polydeuces. Ei sunt situate în punctele L4 și L5 ale lui Dione, cu 60 de grade înainte și, respectiv, în spatele lui Dione.

Dione,imagine Voyager 1, Author:NASA/JPL ,Wikimedia Commons, Public Domain

Rhea satelitul lui Saturn denumit în 1847 are același nume cu asteroidul 577 Rhea descoperit în 1905.

Rhea este un personaj din mitologia greacă, fiica zeiței pământene Gaia și a zeului cerului Uranus, precum și sora și soția lui Cronos. A avut șase copii: Demetra, Hades, Hera, Hestia, Poseidon și Zeus, doar ultimul fiind salvat de furia tatălui său care aflând că va fi detronat de unul din copiii săi i-a devorat pentru a îndepărta pericolul.

Karl Friedrich Schinkel (1781-1841), Cronos și Rhea ( aceasta îi dă o piatră înfășată în locul lui Zeus),Berlin, Sala Tronului,Wikimedia Commons, Public Domain

577 Rhea este un asteroid din centura de asteroizi, descoperit în 20 octombrie 1905, de Max Wolf la Heidelberg.

Rhea al doilea satelit ca mărime al lui Saturn a fost descoperit de Giovanni Domenico Cassini în 23 decembrie 1672.

Titania, satelitul lui Uranus numit în 1852 are același nume cu asteroidul 593 Titania descoperit în 1906.

Titania este cel mai mare dintre sateliții lui Uranus. Descoperită de William Herschel în 1787, Titania este numit după regina zânelor din„Visul unei nopți de vară”, piesa lui Shakespeare. Toate caracteristicile geografice de pe suprafața Titaniei au primit numele unor personaje feminine din operele lui Shakespeare. Numeroase „Rupes” ( echivalentul latin pentru „faleză”, falosit în geologia planetară) au primit astfel de nume: Calphurnia, Lucetta, Marina,Jessica , Imogen.

Henry Meynell Rheam  (1859–1920) ,Titania,Wikimedia Commons, Public Domain
Titania, imagini luate de Voyager 2 în 24 ianuarie 1986,Autor: NASA/JPL, Wikimedia Commons, Public Domain

593 Titania este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 20 martie 1906 de August Kopff de la Observatorul Heidelberg-Königstuhl.

https://www.theoi.com/Titan/TitanisDione.html

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.