Rusia, în mod oficial Federația Rusă, este o țară din Eurasia cu o suprafațăde 17.125.200 kilometri pătrati (6,612,100 sq mi), fiind cea mai mare țară din lume, ca suprafață, acoperind mai mult de o optime din suprafața locuită a Pământului. Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană a țării. Capitala Rusiei, Moscova este unul dintre cele mai mari orașe din lume (peste 17 milioane în zona urbană).

232 Rusia este un asteroid în centura de asteroizi descoperit de Johann Palisa în 31 ianuarie 1883 la Viena.
Moscova este situată pe râul Moskva și este cea mai nordică și mai rece metropolă de pe Pământ. Datorită bogăției și varietății arhitecturale a stațiilor sale metroul moscovit este unul din simbolurile orașului.
Kremlinul ( kremlin = citadelă, cetatea orașului) este o fortăreață străveche care este astăzi sediul Președinției Rusiei și al ramurii executive a guvernului Rusiei.

787 Moskva este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 20 aprilie 1914 în Simeis de Grigori Neujmin.
Dmitri Donskoi (n. 12 octombrie 1350, Moscova – d. 19 mai 1389, Moscova) a fost un cneaz rus strănepotul lui Aleksandr Nevskij, marele prinț al Moscovei. Donskoi a condus lupta rusă împotriva jugului tătaro-mongol și a fost numit Donskoj pentru victoria sa asupra mongolilor tătari în lupta din 1380 de la câmpul Kulikovo dintre râurile Don și Nepryadva.

5613 Donskoj este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 16 decembrie 1976 în Nauchnij de Liudmila Cernîh.
Andrei Rubliov (n. 1360 sau 1370 cnezatul Moscovei –d. 29 ianuarie 1427 sau 1430, Mănăstirea Andronikov, Moscova) a fost un călugăr și pictor de icoane rus, din secolul al XV-lea.
2457 Rublyov este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 3 octombrie 1975 în Nauchnij de Liudmila Cernîh.
Stepan Petrovich Kracheninnikov este un explorator și geograf rus, (n. 11 noiembrie 1711, Moscova – 8 martie 1755, Sankt Petersburg. Cartea sa „Opisanie zemli Kamchatki ”(1751) este prima lucrare despre geografia Kamchatkăi, cu o descriere a limbii, a vieții cotidiene și a istoriei locuitorilor ei. A fost ales în Academia Rusă de Științe în 1750. Vulcanul Kracheninnikov din Kamchatka a fost numit în onoarea sa.
14069 Krasheninnikov este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 18 aprilie 1996 în La Silla de Eric Walter Elst.
Ivan Ivanovici Șuvalov (n.1 noiembrie,1727,Moscova -d. 14 noiembrie 1797, Sankt Peterburg) a fost un om de stat rus, fondatorul Universității din Moscova și al Academiei de Arte din Peterburg, membru al Academiei Ruse, unul dintre creatorii dicționarului academic rus.

8609 Shuvalov este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 22 august 1977 în Nauchnij de Nikolai Cernîh.
Aleksandr Vasilievici Suvorov , conte de Rymnic, prinț al Italiei (n. 24 noiembrie 1729, Moscova- d. 18 mai 1800,St. Petersburg), a fost unul dintre puținii generali din istorie care nu a pierdut niciodată o bătălie. Este faimos pentru manualul său de tactică militară „Știința victoriei”.
2489 Suvorov este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 11 iulie 1975 în Nauchnij de Liudmila Cernîh.
Aleksandr Sergheevici Pușkin (n. 26 mai, 1799,după calendarul gregorian,Moscova- d. 29 ianuarie, 1837,după calendarul gregorian, Sankt Petersburg) a fost un poet și dramaturg clasic rus din perioada romantică, considerat a fi cel mai mare poet rus și fondatorul literaturii ruse moderne.

2208 Pushkin este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 22 august 1977 în Nauchnij de Nikolai Cernîh.
Mihail Iurievici Lermontov ( n. 15 octombrie 1814, după calendarul gregorian ,Moscova – d. 27 iulie 1841 după calendarul gregorian, Piatigorsk, Gubernia Stavropol) a fost un scriitor romantic rus.

2222 Lermontov este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 19 septembrie 1977 la Nauchnij de Nikolai Cernîh.
Serghei Mihailovici Soloviov ( n. 17 mai 1820, Moscova – d.16 octombrie 1879, Moscova), este un renumit istoric rus. A scris Istoria Rusiei în 29 de volume.

4622 Solovjova este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 16 noiembrie 1979 în Nauchnij de Liudmila Cernîh.
Feodor Mihailovici Dostoievski, (n.11 noiembrie 1821,Moscova -d. 9 februarie 1881,St.Petersburg), a fost un romancier, scriitor, eseist, jurnalist și filosof rus. Lucrările literare ale lui Dostoievski explorează psihologia umană în atmosfera Rusiei secolului al XIX-lea.Cele mai cunoscute creații ale sale sunt cele patru mari romane, „Crimă și pedeapsă”, „Idiotul”, „Frații Karamazov” și „Demonii.”
3453 Dostoievski este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 27 septembrie 1981 la Nauchnij de Liudmila Karacikina.
Sofia Vasilievna Kovalevskaia ( n. 15 ianuarie 1850, Moscova – d. 10 februarie 1891, Stockholm) a fost prima mare matematiciană din Rusia și prima femeie din lume care a obținut un doctorat în matematici. A avut contribuții importante în domeniul ecuațiilor cu derivate parțiale, al integralelor abeliene și al mecanicii clasice.

1859 Kovalevskaya este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 4 septembrie 1972 de către astronomul rus Liudmila Vassilievna Jouravliova la Nauchnyj.

Vasili Kandinski ( n. 4 decembrie 1866, Moscova – d. 13 decembrie 1944, Neuilly-sur-Seine) a fost un pictor de origine rusă. Este considerat creatorul primelor picturi pur abstracte.


( Grădina iubirii II), Source/ Photographer :metmuseum. org/art/collection/ search/ 488319/ Wikimedia Commons, Public Domain
2662 Kandinsky este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 24 septembrie 1960 la Observatorul Mount Palomar de Cornelis van Houten, Ingrid van Houten-Groeneveld și Tom Gehrels.
Alexandr Scriabin (n. 6 ianuarie 1872,Moscova – d. 27 aprilie 1915,Moscova) a fost un compozitor și pianist rus. A fost influețat de muzica lui Chopin și a influențat muzica lui Serghei Prokofiev și Igor Stravinski.

6549 Skryabin este un asteroid din centura de asteroizi descoperit 13 august 1988 la Observatorul Haute-Provence de Eric Walter Elst.
Nikolai Ivanovici Vavilov ( n. 13 noiembrie 1887, Moscova – d. 26 ianuarie 1943, Saratov) a fost un renumit savant sovietic, genetician, botanist, biolog și geograf.

2862 Vavilov este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 15 mai 1977 în Nauchnij de Nikolai Cernîh.
Alexander Nikolayevich Vyssotsky (n. 23 mai 1888,Moscova -d. 31 decembrie 1973,Winter Park,Florida) a fost un astronom ruso-american. Cea mai faimoasă lucrare a lui este un catalog care conține cinci liste cu stele numite Dwarf M Stars Spectrofotometric Found (tip pitic M găsit prin spectrofotometrie). Această lucrare a fost importantă deoarece a fost prima listă a stelelor din apropiere identificate nu prin mișcarea lor pe cer, ci prin caracteristicile lor spectroscopice intrinseci.
1600 Vyssotsky este un asteroid din centura de asteroizi descoperit de Carl Alvar Wirtanen în 22 octombrie 1947 la Muntele Hamilton.
Boris Leonidovici Pasternak (n. 10 februarie, 1890 la Moscova – d. 30 mai 1960,Peredelkino) a fost un poet și scriitor rus, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1958. este autorul cunoscutului roman ”Doctor Jivago„.

3508 Pasternak este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 21 februarie 1980 în Nauchnij de Liudmila Karacikina.
Alexandr Alexandrovici Alehin (n. 1 noiembrie 1892; d. 24 martie 1946) a fost un mare maestru internațional rus de șah și campion mondial (1927-1935, 1937-1946).

1909 Alekhin este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 4 septembrie 1972 de Liudmila Jouravliova la Observatorul din Crimeea.
Alexey Andreevich Lyapunov (n.1911-1973) a fost un matematician sovietic și un pionier timpuriu al informaticii. Unul dintre fondatorii ciberneticii, Lyapunov a fost membru al Academiei de Științe Sovietice și specialist în domeniul teoriei reale a funcțiilor, al problemelor matematice ale ciberneticii, al teoriei seturilor, al teoriei de programare, al lingvisticii matematice și al biologiei matematice.
Vitali Lazarevici Ghinzburg ( n.4 octombrie 1916,Moscova – d. 8 noiembrie 2009, Moscova) a fost un fizician rus, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 2003, împreună cu Alexei Abrikosov și Anthony Leggett, pentru contribuțiile de pionierat în domeniul teoriei superconductorilor și superfluidelor.

8132 Vitginzburg este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 18 decembrie 1976 în Nauchnij de Ludmila Cernîh.
Vicontele Ilya Romanovich Prigogine ( n. 25 ianuarie 1917,Moscova – d. 28 mai 2003, Bruxelles) a fost un chimist și fizician belgian de origine rusă, laureat al Premiului Nobel pentru chimie (1977) și cunoscut pentru activitatea sa în domeniul structurilor disipative, a sistemelor complexe și a ireversibilității.
11964 Prigogine este un asteroid din centura de asteroizi descoperit de Eric Walter Elst la 10 august 1994 la ESO.
Maia Mihailovna Plisețkaia (n. 20 noiembrie 1925, Moscova – d. 2 mai 2015, München) a fost o balerină, coreografă și actriță rusă, considerată cea mai bună balerină rusă și una din cele mai bune balerine ale secolului al XX-lea.

4626 Plisetskaya este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 23 decembrie 1984 la Nauchnij de Liudmila Karacikina.
Rodion Konstantinovici Șcedrin (n.1931 Moscova) este un compozitor, pianist și pedagog rus. Suita Carmen este un spectacol de balet într-un act, creat special pentru soția sa, balerina Maya Plisetzkaya, și coregraful cubanez Alberto Alonso și reprezintă o transcriere a unor fragmente din opera „Carmen” de Bizet.
4625 Shchedrin este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 20 octombrie 1982 la Nauchnij de Liudmila Karacikina.
Vladimir Komarov (n. 16 martie 1927,Moscova – d.24 aprilie 1967) a fost un cosmonaut sovietic, primul om care a zburat în spațiul cosmic mai mult de o dată, precum și primul om ce a murit în timpul unei misiuni spațiale (Soiuz 1).
1836 Komarov este un asteroid din centura de asteroizi, descoperit în 26 iulie 1971, de Nikolai Cernîh.
Lyudmila Georgievna Zykina (n. 10iunie 1929, Moscova–1 iulie 2009, Moscova) a fost o cântăreață interpretă de cântece populare rusești și cântece ale compozitorilor ruși.

4879 Zykina este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 12 noiembrie 1974 în Nauchnij de Liudmila Cernîh.
Vladislav Nikolaievici Volkov (n.23 noiembrie 1935,Moscova – d.30 iunie 1971, decedat în misiune) a fost un cosmonaut sovietic care a zburat în misiunile Soyuz 7 și Soyuz 11.
1790 Volkov este un asteroid din centura de asteroizi, descoperit în 9 martie 1967, de Liudmila Cernîh.

Asteroizii 1789 Dobrovolski și 1791 Patsayev au fost numiți în onoarea membrilor echipajului Soyuz 11, morți în misiune. Numele celor trei cosmonauturi sunt de asemenea gravate pe placa de lângă sculptura „Astronautului Căzut” amplasată pe Lună, pusă acolo în timpul misiunii Apollo 15, placă ce conținea numele a opt astronauți americani și șase cosmonauți sovietici care au murit toți în timpul misiunilor.

Vladimir Vîsoțki (n. 25 ianuarie 1938,Moscova – d. 25 iulie 1980,Moscova) a fost un actor, cântăreț, poet, prozator și scriitor rus din perioada sovietică. A intrat in istorie ca autor-interpret al pieselor sale la chitară acustică cu 7 corzi.
2374 Vladvysotskij este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 22 august 1974 în Nauchnij de Ludmila Jouravliova.







