Egiptul antic a fost o civilizație din vechea Africa de Nord-Est, concentrată de-a lungul râului Nil din Egipt.
Nilul izvorăște din munții Rwandei și Burundi și se varsă în Marea Mediterană traversând statele Sudan, SudanuldeSud, Burundi, Rwanda, Tanzania, Uganda, Etiopia și Egipt. Cu lungimea de 6.853 km, fluviul Nil este primul fluviu ca lungime din lume. 85 % din populația Egiptului trăiește în Delta Nilului.

Nilus este zeul personalizat greco-roman al râului Nil. Revărsările anuale ale Nilului au dus la apariția agriculturii în urmă cu 6500 de ani. Acest lucru a contribuit în mod inevitabil la dezvoltarea unei civilizații egiptene antice, care a reprezentat o piatră de temelie pentru cele care au urmat.

17936 Nilus este un asteroid din centura de asteroizi, descoperit de John Broughton în 24 aprilie 1999 la Observatorul Ready Creek.
19913 Aigyptios este un asteroid din centura de asteroizi descoperit în 19 septembrie 1973 de C. J. van Houten, I. van Houten-Groeneveld și T. Gehrels la Mount Palomar și poartă numele lui Aigyptios, tatăl lui Antiphos un erou al războiului troian.
Rwanda (scris uneori Ruanda) este o țară în centrul Africii, în zona Marilor Lacuri. Capitala este Kigali și este centrul economic și administrativ al țării. Populația sa este de aproximativ un milion de locuitori. Orașul este construit pe mai multe dealuri.

1638 Ruanda este un asteroid din centura de asteroizi, descoperit pe 3 mai 1935, de Cyril Jackson la Johannesburg.
Uganda este o țară din Africa de Est. Este, de asemenea, considerată parte din Africa Marilor Lacuri. Este înconjurată de Republica Democratică Congo, Kenya, Rwanda, Sudanul de Sud și Tanzania. Sudul țării cuprinde o mare parte a lacului Victoria.Capitala este la Kampala.

1279 Uganda este un asteroid din centura de asteroizi, descoperit în 15 iunie 1933, de Cyril Jackson la Johannesburg.
1948 Kampala este un asteroid din centura de asteroizi, descoperit pe 3 aprilie 1935 de Cyril Jackson la Johannesburg.
Etiopia , oficial Republica Federală Democratică a Etiopiei, este un stat fără ieșire la mare situat în Cornul Africii. Se învecinează cu Eritreea la nord, cu Sudanul de Sud și Sudan la vest, Kenya la sud, Somalia la est și Djibouti la nord-est. Addis-Abeba este capitala acestei țări.

1432 Ethiopia este un asteroid din centura de asteroizi, descoperit pe 1 august 1937, de Cyril Jackson la Johannesburg.
În mitologia greacă, Sfinxul este un monstru feminin căruia i se atribuie figura unei femei și corp de animal: pieptul, picioarele și coada unui leu și aripi de pasăre.
Mitul lui Oedip include și povestea Sfinxului. Oedip este un personaj din mitologia greacă. Este fiul lui Laios, regele cetății Theba, și al Iocastei. Sfinxul este trimis de Hera către Boeoția după uciderea regelui din Thebes, Laius, pentru a pedepsi moartea acestuia. Sfinxul începe să devasteze câmpurile și să terorizeze poporul. După ce a învățat de la Muze o enigmă, el declară că nu va părăsi provincia decât după ce o rezolvă cineva, adăugând că va ucide pe oricine nu reușește. Regentul, Creon, a promis apoi mâna reginei văduvă Jocasta și coroana Tebei pentru a scapa Boeotia de această plagă. Mulți candidați încearcă, dar toți pier fără a găsi rezolvarea. Oedip se oferă și el și Sfinxul îl întreabă: „Cine merge dimineața în patru picioare, la amiază în două și seara în trei?”, iar răspunsul să fie un singur cuvânt. Oedip ghicește că e vorba de om și câștigă astfel coroana Tebei și pe Iocasta de soție neștiind că aceasta e mama lui iar Sfinxul învins se va arunca de pe o stâncă și va muri.

Cel mai mare și mai cunoscut sfinx este Marele Sfinx din Gizeh, situat pe Podișul Gizeh, lângă Marile Piramide din Gizeh, pe malul vestic al Nilului. Deși data construirii sale este nesigură, capul Marelui Sfinx se crede acum că seamănă cu cel al faraonului Khafra.

896 Sphinx este un asteroid din centura de asteroizi, descoperit în 1 august 1918, de Max Wolf la Heidelberg.
Gizeh este un oraș din Egipt, situat pe malul stâng al Nilului, față în față cu orașul vechi Cairo. Faima internațională a orașului Giza se datorează faimoaselor piramide ale lui Kheops, Khephren și Mykerinos, precum și Sfinxului, martori ai civilizației egiptene antice, situate pe un platou la câțiva kilometri de oraș.
5249 Gizeh este un asteroid din centura de asteroizi, descoperit de Norman G. Thomas la 18 aprilie 1983 la stația Anderson Mesa din Flagstaff.
Marsa Alam este un oraș egiptean de aproximativ 6.000 de locuitori situat la marginea Mării Roșii, Egipt, la aproximativ 271 km sud de Hurghada și 220 km est de Edfu. Cunoscut ca un sat de pescari la intersecția dintre Marea Roșie și râul Edfu din Valea Nilului, Marsa Alam s-a dezvoltat într-un mic oraș, în principal prin turism.
Marsa Alam a fost cunoscut din epoca faraonică pentru depozitele sale de aur, smarald și piatră fină, precum și cupru și plumb. Drumul către Edfu a fost probabil construit în timpul domniei lui Ptolemeu al II-lea.

321484 Marsaalam este un asteroid din centura de asteroizi, descoperit de Timur V. Kryachko în 17 septembrie 2009 la Zelenchukskaya.
Nilul a fost subiectul sau decorul acțiunii a nenumărate cărți de la Moarte pe Nil a Agathei Christie carte publicată în 1937 și considerată unul dintre cele mai bune romane ale sale și până la Pe jos de-a lungul Nilului a lui Levison Wood publicată în 2015 în care sunt povestite aventurile trăite în timpul străbaterii pe jos a 7000 km în 7 țări, carte în care autorul descrie Nilul văzut și prin viața de pe malurile lui. „Ca și ei eram aici să explorez oameni” spune autorul ce trăiește în lumea lui Google Maps despre singurul punct comun cu exploratorii epocilor trecute.

